Itinerar de arhitect

Traseu urban Ion Mincu

[caption id="attachment_1539" align="aligncenter" width="630" caption="Itinerar Ion Mincu"][/caption]

Motto:

„… ceea ce am făcut eu e un lucru mic și simplu: am văzut în țara asta semănată cu lucruri vechi, frumoase, o biserică, o casă, un acoperiș, o ușă, o rozetă, un chenar cum nu mai văzusem în altă parte și mi-am zis că, adunând pe una de ici, pe alta de dincolo, s-ar putea începe cu ele un stil în țara noastră... iată ce am făcut eu.” (Ion Mincu)

Traseul urban Ion Mincu, inițiat de Global Mindscape, face parte din proiectul Trasee urbane în București, 2011. Proiectul este susținut de Uniunea Arhitecților din România, prin concursul de proiecte culturale, martie 2011. În luna octombrie vor fi publicate două trasee: Ion Mincu și Arhitectura neoromânească. În articolul de față, prezentăm un rezumat al traseului Ion Mincu. Traseul propune o incursiune în arhitectura lui Ion Mincu prin parcurge­rea itinerariului cu lucrările realizate, decorate sau restaurate de Mincu în București. Ion Mincu este considerat întemeietorul stilului național românesc în arhitectură, unul dintre liderii primei generații de arhitecți români și cel care a format totodată generația următoare, în calitate de profesor la Școala Superioară de Arhitectură din București (înființată în 1904). După ce obține diploma de inginer la București, în anul 1878 se va înscrie la Ecole de Beaux Art din Paris, unde va rămâne până în 1883. Se întoarce la București în anul 1884 și începe proiectarea primelor lucrări. Inspirația din arhitectura franceză se va manifesta în cazul proiectelor lui Mincu doar la câteva realizări de la începutul carierei sale, precum Casa Vitzu, ce se afla pe Bd. Colței (construită în 1884), demolată din cauza deschiderii bulevardului I.C. Brătianu. Preocuparea pentru crearea unui stil nou, în care să încorporeze elemente de arhitectură românească țărănească și religioasă, devine o constată în activitatea lui Mincu, dorința lui fiind de a „începe o artă națională, cu lucruri și motive similare celor din clădirile noastre bătrânești”. (N. Petrașcu Ioan Mincu, 1928). Lucrările lui Mincu au fost publicate inițial în Analele Arhitecturei și ale Artelor cu care se leagă (publicație apărută în 1890, patronată de Ion N. Socolescu), în revista Literatura și Arta Română. Idei, simțire și formă și, mai ales, în revista Arhitectura. Numerele editate în anul 1916 conțin mai multe omagii aduse lui Mincu, la sărbătorirea a 25 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români. Stilul românesc este susținut în unanimitate în toate editorialele publicației. Detalii despre personajul Ion Mincu și despre lucrările sale aflăm din cele două monografii ce i-au fost dedicate, cea scrisă de prietenul său Nicolae Petrașcu (în 1928) și lucrarea lui Mihail Caffé (din 1960). Proiecte și lucrări În cei 30 de ani de activitate, Mincu a realizat relativ puține lucrări, domeniile în care s-a manifestat fiind arhitectura, desenul de mobilier, monumentele funerare, decorația interioară, restaurarea. În ceea ce privește lucrările publice, Mincu, în ciuda faimei de care se bucura, nu a avut prea mult noroc. De exemplu, în cazul Ospelului comunal, deși primarul Barbu Delavrancea îi încredințează lui Mincu planul primăriei Bucureștiului, după schimbarea guvernului, lucrarea îi va fi atribuită lui Petre Antonescu. Ca o „consolare”, Mincu va primi restaurarea Bisericii Stavropoleos, avându-l ca ajutor pe elevul său Spiridon Cegăneanu. În 1888, Mincu a fost însărcinat, la recomandarea pictorului Mirea, cu decorarea catedralei din Constanța, unde execută și proiectul pentru mobilier. Un proiect, inițiat în 1890, ce se anunța a fi o realizare memorabilă este cel al construirii unui întreg cartier de aproximativ 100 de case în stil românesc, în Parcul Ioanid. Din nou, Mincu nu a avut câștig de cauză. Moștenitorii Parcului Ioanid s-au asociat cu Marmorosch-Blanc în vederea construirii unui parc și a unui cartier nou. Mincu a fost invitat să realizeze planul cartierului proiectând case ce aveau ca model „curțile boierești, cule vechi, elemente de arhitectură religioasă”. Ajutorul lui Mincu era elevul său Alexandru Zagoritz. După câteva săptămâni de lucru, planul ajunsese la vreo 20-25 de vile. Din păcate însă, planul eșuează din cauza neînțelegerilor între moștenitorii parcului și reprezentanții băncii – un nou prilej de mare dezamăgire pentru Mincu. Un alt proiect public este cel al Palatului de Justiție, al cărui plan fusese executat de arhitectul francez Albert Ballu. Acesta îl va recomanda pe Mincu pentru execuția proiectului. Decorația interioară îi revenea în întregime lui Mincu. Printre lucrările realizate de Mincu în afara Bucureștiului se numără Vila Robescu, din Sinaia (1897), Casa Robescu, din Galați (1897) și Palatul administrativ din Galați (1904). Pe parcursul mai multor ani, Mincu a primit comenzi pentru realizarea unor cavouri, moumente funerare. Printre cele mai cunoscute se numără cele executate pentru Eugen Stănescu, Mihail Ghica, George Gr. Cantacuzino, Evloghie Gheorghieff și generalul Lahovary. Principalele lucrări incluse în traseul Ion Mincu: 1. Casa Lahovary – 1886 str. Ion Movilă, nr. 5-7 (astăzi Spitalul „Cantacuzino”) Considerată o lucrare-manifest, este primul proiect în care Mincu va aborda elemente din arhitectura tradițională românească și din cea a bisericilor. 2. Bufetul de la Șosea – 1892 Șoseaua Kiseleff, nr. 4 Spiritul inovator al lui Mincu, „modern” în originalitatea lui, se va manifesta pe deplin în proiectul realizat pentru Expoziția Universală de la Paris, din 1889. Mincu accentuează elementele de arhitectură românească, pavilionul urmând a fi un proiect inedit în cadrul expoziției. Din cauza prețului destul de costisitor însă, guvernul consideră că nu este momentul pentru a fi construit, astfel încât planul lui Mincu se va realiza abia peste cinci ani. Elementele preluate sunt cele din arhitectura caselor românești din zona Argeș și Vâlcea și a bisericii de la Hurezi, foișorul cu arcade în acoladă fiind componenta dominantă. O atenție deosebită este acordată detaliilor și elementelor decorative – ornamente de ceramică smălțuită, butoni de faianță, stâlpii de lemn – pentru a reda atmosfera vioaie și pitorească a arhitecturii tradiționale. 3. Școala centrală de fete – 1890 Str. Icoanei, nr. 3-5 Școala Centrală a fost comandată de Titu Maiorescu (prin intermeniul lui N. Petrașcu) în ideea de a construi o școală-internat, pentru fetele cu rezultate bune la învățătură, provenite din toate mediile sociale. Pentru Mincu este o nouă ocazie de a inova și de a dezvolta elementele folosite anterior la celelalte proiecte. Curtea interioară a școlii are ca inspirație incinta mănăstirească. Între corpul central și cele laterale se află grădina interioară. Ansamblul se remarcă prin echilibru și armonie. 4. Casa Monteoru – 1889 Calea Victoriei, nr. 115 Între 1886-1889, Mincu primește două comenzi de refacere și decorare pentru Casele Monteoru și Vernescu. Este un prilej de a-și exercita talentul de interpret al formulelor academice-eclectice. În cazul Casei Monteoru este vorba despre o reconstrucție radicală a casei cumpărate de latifundiarul Grigore Monteoru (fondatorul stațiunii Sărata Monteoru), în 1883, de la proprietarul inițial, Alecu Niculescu. Refacerea casei, realizată de Mincu și de arhitectul Nicolae Cuțarida, implica și redecorarea interioarelor. Se remarcă holul central, pe trei niveluri, scara amplificată de o oglindă imensă, pereții placați cu marmură, plafonul încărcat de lambriuri și ornamente aurite. Casa este clasată pe lista monumentelor istorice (clasa B), iar starea ei actuală necesită intervenții serioase de conservare și restaurare. 5. Casa Vernescu – 1889 Calea Victoriei, nr. 133 Aparținând inițial familiei logofătului Filip Leneș, în anul 1886, edifi­ciul a devenit proprietatea unui politician al vremii, Gheorghe Dimitrie Vernescu, la solicitarea căruia Ion Mincu a efectuat lucrările de restau­rare și decorație interioară, alături de pictorul George Demetrescu Mirea. Elementele interioare cele mai interesante sunt scara în spirală, ce duce la o rotondă cu arcade, plafoanele, pictate de Mirea, ornamentațiile bogate. În 1993 casa a trecut printr-un amplu proces de restaurare, căruia i se datorează starea actuală de conservare foarte bună. 6. Casa Nicolae Petrașcu, 1900 Piața Romană, nr. 1 Mincu a realizat această casă pentru prietenul său scriitorul Nicolae Petrașcu. Piesa cea mai importantă a casei era un salon în care aveau loc întâlniri literare și muzicale, printre participanți numărându-se membrii Societății române de literatură și artă, colaboratorii revistei Literatura și arta română. Idei, simțire și formă, condusă de N. Petrașcu. Plafonul salonului a fost pictat cu o replică după Vârful cu dor al lui Mirea, realizată de pictorul Dimitrie Mihăilescu. Clasată în Lista monumentelor istorice, casa se află într-un proces evident de degradare. 7. Casa Ion Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România str. Arthur Verona, nr. 19 Casa a fost cumpărată de Ion Mincu, în anul 1890, de la arhitectul Antonio Gaetani Burelli și remodelată prin reamenajarea pentru familia Mincu, prin supraetajarea corpului dinspre curte și a celui amplasat în partea din spate a curții, precum și refacerea fațadelor corpului principal către colț (1890) și curte (1900). Ion Mincu a locuit și a lucrat în această casă din 1890 până la dispariția sa în 1912. 8. Biserica Stavropoleos – restaurare Ion Mincu, 1897-1904 Str. Stavropoleos, nr. 4 Pentru această lucrare, Mincu a fost ajutat de elevii săi Spiridon Cegăneanu și Simion Vasilescu. Spiridon Cegăneanu descrie cum a decurs restaurarea: „După exemplul văzut la Milano, la Biserica San Ambroggio, Mincu făcu restaurarea în spiritul strict al restaurărilor, completând cu reparații de detaliu vechea biserică... fără să schimbe nimic. Din cauza fondurilor mici, a lucrat la restaurare câțiva ani”. În curtea bisericii a mai adăugat un rând de chilii, în ideea de a se deschide aici un muzeu bisericesc, casa parohială și clopotnița. 9. Monumente funerare – Cimitirul Bellu Calea Șerban Vodă 249, sector 4 Ion Mincu a primit o serie de comenzi pentru efectuarea unor cavouri ale unor familii celebre din București, în Cimitirul Bellu, printre cele mai cunoscute fiind: - Capela Lahovary (fig. 55) - Cavoul Evloghie Gheorghieff (fig. 48) - Cavoul Ghica (fig. 40) - Cavoul Gheorghe Grigore Cantacuzino (fig. 40) Formulele alese de Mincu sunt impunătoare și simple. Printre desenatorii cu care a lucrat pentru cavouri se numără: Alexandru Clavel (cavoul Gheorghieff) și Simion Vasilescu (cavourile Eugen Stănescu și Cantacuzino). Monumentele funerare au fost publicate în revista Arhitectura, în special în numerele din anul 1916. Trasee urbane în București este un proiect finanțat de Uniunea Arhitecților din România, proiecte culturale 2011. Parteneri: MB Studio, Australian Studying Abroad, Librăria Cărturești Coordonator proiect: Doina Anghel, istoric de artă, documentarist Autori trasee: Doina Anghel, arhitect Octavian Carabela Design, fotografii: arhitect Octavian Carabela Credite fotografice: Biblioteca Academiei Române, MB Studio CLICK aici pentru a descărca Trasul Urban Ion Mincu la rezoluție mare [gallery link="file" order="DESC" columns="4" orderby="ID"]