Fabricație digitală
Practica de arhitectură contemporană este marcată de tehnologiile digitale, de la concept până la materializare. Proiectarea, analiza, reprezentarea, fabricația și asamblarea fac parte din același proces colaborativ, ce devine posibil datorită tehnologiilor digitale. Astfel, prin aducerea în prim-plan a informației, se realizează un digital continuu [1], o legătură directă între proiect și obiectul construit.Prin constituirea unui flux comun de date, informația poate fi extrasă, interschimbată, și astfel folosită cu o mai mare ușurință și viteză. Astfel, prin folosirea acestui limbaj comun, datorat mediului digital, informațiile ce provin de la diferiții specialiști implicați în proiect generează un sistem emergent, în care datele colaborează și se influențează reciproc. Pe de altă parte, această relație strânsă care există între proiectare și fabricație are ca rezultat și creșterea gradului de control al arhitectului asupra obiectului final. Inevitabil se mărește și responsabilitatea acestuia. Prin facilitarea apropierii arhitectului de meșteșug, se amintește astfel de statutul de maestru al construcției, pe care arhitectul îl avea în trecut. În acest context, arhitectul ar trebui să cunoască caracteristicile de producție ale echipamentelor de fabricație și să proiecteze folosindu-se de capacitățile specifice ale acestor mașini.
Realitatea este eterogenă, este un câmp de relații între elemente diferite. Prin proiectele actuale de arhitectură se urmărește generarea unui răspuns specific, care să nu mai fie un produs rezultat din materializarea formei și programului, ci generat de fiecare situație unică în parte. Practica actuală de arhitectură se concentrează asupra generării de spații complexe, eterogene, caracterizate de multiplicitate și variabilitate. Aceste obiecte arhitecturale capătă coerență prin fenomenul de diferențiere, prin variație în serie [2]. Citiți textul integral în nr 3 / 2011 al Revistei Arhitectura. NOTE/NOTES: [1] Branko Kolarevic, Architecture in the Digital Age: Design and Manufacturing: Taylor & Francis Group, 2005. [2] Greg Lynn, „Architectural Curvilinearity: The Folded, the Pliant and the Supple” în Architectural Design: Folding in architecture 1993. |
Digital Fabrication Contemporary architecture practice is influenced by digital technologies, from concept to materialization. Design, analysis, representation, manufacture and assembly are parts of the same collaborative process that becomes possible through digital technologies. Thus, by bringing the information to the forefront, a digital continuum is reached [1], a direct link is created between the project and built object.
By establishing a common data stream, the information can be extracted, shifted, and therefore used with greater ease and at a greater speed. Thus using this common language, specific to the digital environment, information coming from different specialists involved in the project generates an emergent system, where data interconnects and collaborates. On the other hand, the close relationship that exists between the digital design and digital fabrication increases the control of the architect on the constructed object. Inevitably the responsibility increases too. By facilitating the involvement of the architect in the craft, the status of the master builder that the architect had in the past is recalled. In this context the architects should be aware of the production characteristics of the manufacturing equipment and they should design using the specific capacities of these machines. The reality is heterogeneous; it is a field of relations between different elements. Current architectural projects aim to generate a specific response, which is no longer a byproduct of form and program, but it is generated by each unique situation. Current practice of architecture focuses on generating complex heterogeneous spaces, characterized by multiplicity and variability. These architectural objects gain coherence by the phenomenon of differentiation, through serial variation [2]. Read the full text in the print magazine. NOTE/NOTES: [1] Branko Kolarevic, Architecture in the Digital Age: Design and Manufacturing: Taylor & Francis Group, 2005. [2] Greg Lynn, „Architectural Curvilinearity: The Folded, the Pliant and the Supple” în Architectural Design: Folding in architecture 1993. |