Declarația de la București a Ordinului Arhitecților din România

Declarațiile ordinului sunt instrumente ale politicii sale pentru arhitectură. Sunt forme de exprimare ferme, sintetice, care punctează periodic în spațiul public starea arhitecturii și a profesiei de arhitect, care sunt de interes public. Aceste declarații au un caracter imperativ și operează cu enunțuri care se bazează pe constatări verificabile și direcționează întotdeauna partenerii din cadrul societății cărora li se adresează. În toate aceste declarații, arhitecții își oferă contribuția, sprijinul pentru ameliorarea cadrului de desfășurare al profesiei lor, dar cer, în general, ca deținătorii puterii și, de fapt, ai responsabilităților publice să dea curs acestor responsabilități în beneficiul arhitecturii. Declarațiile sunt legate de evenimente care adună reprezentanții profesiei, care adoptă și legitimează astfel textul cu caracter manifest.

OAR a emis mai multe declarații pe parcursul ultimilor ani. Declarația de la Sibiu, lansată în 2007, s-a referit la situația încă nesoluționată a patrimoniului amenințat de proiectul minier de la Roșia Montană. OAR a susținut demersurile de înscriere a peisajului cultural de la Roșia Montană pe lista tentativă UNESCO pentru înscrierea în patrimoniul universal. A urmat, în anul 2008, Declarația de la Cluj cu subtitlul „S.O.S. dezvoltarea urbană în România”, care, reacționând la efectele fenomenelor dezvoltării din perioada expansiunii imobiliare și a boomului în construcții, solicita angajarea tuturor actorilor implicați într-o schimbare substanțială.

Declarația a fost semnată în sensul acceptării textului său de către actualul prim-ministru al Guvernului României, pe atunci primar al municipiului Cluj-Napoca, și de ministrul lucrărilor publice de la momentul respectiv. În acest fel am pus bazele unei forme de dialog angajant cu reprezentanții administrațiilor, de ale căror acțiuni depind schimbările pe care le dorim. În 2009 a fost Declarația de la Brașov „pentru o politică a arhitecturii în România”, prin care se argumenta necesitatea unei astfel de politici în țara noastră și se enunțau obiectivele sale. Apoi Studiul de fundamentare pentru o politică a arhitecturii în România, intitulat „Arhitect în România”, care a fost prezentat la Iași în 2010. Tot în același an, la București, cu ocazia Conferinței Naționale a OAR, a fost lansată „Politica pentru Arhitectură în România 2010-2015”, un document fundamental în parcursul Ordinului, care a fost oferit guvernanților ca bază pentru adoptarea unei asemenea politici.

Declarația de la București a OAR este un mesaj care sintetizează rezultatele analizei stării actuale a calității spațiului construit din România în strânsă legătură cu cadrul legislativ, practicile curente, politicile existente sau mai degrabă absența acestora. Constatând această stare, adresăm o solicitare imperativă guvernanților și structurilor administrative de la toate nivelurile de a acționa imediat și substanțial într-o nouă direcție pentru care există principii și modele și pentru care arhitecții își oferă sprijinul și contribuțiile prin OAR. Strategia adoptată la Conferința Națională Extraordinară de la București, din 26 si 27 noiembrie 2011, precizează direcțiile de acțiune pe care le considerăm prioritare pentru a reconsidera fundamental modul în care se construiește în țara noastră. Intrând în detalii, evidența pe care o accentuăm este legată de starea nesatisfăcătoare a mediului construit în România, fie că ne referim la construcțiile existente, cele de patrimoniu, fie că remarcăm modul în care se realizează construcțiile noi, în general. Este, din păcate, de domeniul evidenței faptul că arhitectura nu este înțeleasă și nu este cultivată și că legislația în construcții din România perpetuează confuzii fundamentale în legătură cu rolul arhitectului și cu sensul arhitecturii însăși.

În prezentarea pe care am realizat-o la Conferința Națională am ilustrat cu câteva reprezentări grafice percepția arhitecturii și a calității acesteia. Arhitectura nu este recunoscută ca având un rol fundamental în calitatea vieții și nici ca fiind o valoare importantă în economia națională, lucru evident prin felul în care este tratată în legislație și practica investițiilor publice și a actelor de gestiune urbană și administrare a localităților. Modul de realizare al achizițiilor publice și lipsa generală de calitate a acestora grăiesc în acest sens. Un alt aspect complet nesatisfăcător pentru felul în care se petrec procesele de dezvoltare din România este consultarea publică pentru dezvoltarea urbană și proiectele publice majore. Din aceste motive solicităm guvernanților să recunoască importanța arhitecturii, să adopte o politică pentru arhitectură în România pentru care, deși au promis colaborarea cu OAR, nu au pornit activități concrete. Solicităm legiferarea concursurilor de arhitectură ca instrument unic pentru realizarea proiectelor pentru investițiile publice. Campania de concursuri generate de OAR în 2010 și 2011 continuă să furnizeze argumente pentru o astfel de decizie. Textul concis al declarației încearcă să surprindă problemele fundamentale și faptul că Ordinul este pregătit să colaboreze cu instituțiile statului pentru rezolvarea lor.

Nu aș încheia această prezentare fără a reveni la ceea ce consider o mare eroare în aprecierea arhitecturii, care se regăsește în percepția publică, în textele legislative și, din păcate, chiar și în felul în care o parte a arhitecților consideră mediul construit ca fiind format din construcții dintre care doar unele, cele excepționale, foarte puține, au statutul de arhitectură. Așa s-a ajuns ca proiectele să aibă o componentă denumită în legislație „parte de arhitectură” și tot așa unii arhitecți consideră că rolul lor este să producă niște desene care constituie această parte din documentații. Dacă societatea românească nu va înțelege tot ceea ce este construit ca fiind arhitectură, având diferite niveluri de calitate și nu va putea distinge calitatea arhitecturii, rolul arhitectului va rămâne cel autoasumat și nu cel care ar trebui să îi fie încredințat de societate, în interes public. Arhitectura de bună calitate ar trebui să devină un deziderat obișnuit ca toate celelalte care sunt apreciate ca având un rol în calitatea vieții.