RDW

Orașul ca o reprezentare

Tout l’univers visible n’est qu’un magasin d’images et de signes auxquels l’imagination donnera une place et une valeur relative.

Baudelaire

Alegoria bunei guvernări şi efectele ei asupra oraşului

În sala de consiliu a palatului Signioriei, din Siena, se află 35 de metri de frescă pictată, în anii 1338-1339, de Ambrogio Lorenzetti, la comanda Comunei. Se numeşte „Alegoria bunei şi relei guvernări şi efectele lor asupra oraşului şi zonelor câmpeneşti”. Pe peretele din dreapta, ni se înfăţişează cum o administraţie guvernată de înţelepciune, dreptate, mărinimie şi pace are drept efect un oraş înfloritor, pulsând de activităţi şi cu oameni mulţumiţi. Natura înconjurătoare, stăpânită benefic, întregeşte tabloul idilic. În atmosfera patriarhală a oraşului medieval, construcţiile sunt familiar conectate la străzile şi pieţele publice, în care meşteșugarii produc şi comercianţii vând produse, elevii învaţă de la profesori binevoitori şi constructorii înalţă clădiri.

Pe peretele din stânga, lăcomia, vanitatea, corupţia, înşelătoria şi discordia guvernanţilor, adică imoralitatea politică, conduc în oraş la… nu se mai vede la ce, fiindcă fresca e deteriorată. Dar fiind vorba despre o viziune subiectivă, nu ne opreşte nimeni să ne imaginăm. Putem vedea acolo, de exemplu, străzi pustiite, pe care aleargă doar cai spumegând în galop, biciuiţi de mutre schimonosite de nervi, urlând din loc în loc, unele la altele. Praful, goarnele asurzitoare şi pericolul au alungat cetăţenii de pe pavajul acum desfundat, vegetaţia e uscată, armonioasa atmosferă civică e distrusă. Câmpurile stau pârloagă. Constructorii demolează frumoasele case şi construiesc ziduri înalte şi drumuri late pentru mai multe care în viteză şi călăreţi furioşi. Oamenii, care nu pot totuşi să renunţe la activităţile lor şi la viaţa socială, s-au refugiat în nişte case uriaşe, greu de cuprins în imagine. În interiorul lor s-au regrupat un fel de oraşe-prăvălie, dar nici asta nu încape în imagine, ci ar trebui un detaliu interior separat. Dar oricum, cred că tocmai am luat-o razna în timp, cu vreo 674 de ani.

Alegoria ne-o permite însă. După ce artişti ai tuturor timpurilor şi-au permis-o fără autorizaţie, au legitimat şi teoreticienii proiecţia alegorică drept mijloc privilegiat de comunicare publică a unor sensuri mai complicate. Jean-François Lyotard, de exemplu, spunea că, în calitatea ei de énigme du visuel, o alegorie chiar fantezistă are calitatea de a induce o interpretare precisă în raport cu rezultatul interogării directe a fundamentului gândirii vizuale, stereoscopice. Cum ar fi în cazul nostru, decât o analiză urbană cu felurite interpretări, mai bine o poveste cu o concluzie coerentă. Ştiu şi eu? Poate că mai bine amândouă. Prima metodă ar fi a urbanismului, cu rigorile şi erorile lui, iar a doua ar fi a criticii, despre care Northrop Frye spunea: orice comentariu arhitectural este o interpretare alegorică şi dovedeşte afinitatea dintre alegorie şi critică.

Alegoria lui Lorenzetti este, în fond, un comentariu critic. Astfel de alegorii, cu sensuri sociale şi politice, sunt în general de două feluri: sunt fie proiecţii ale unei dorinţe, propuneri, ideal sau iluzie, fie o reprezentare critică a unei realităţi. Autorii lor din trecut erau fie puterea, fie învăţaţii şi artiştii. Istoria veche ne-a transmis mesaje alegorice ale regilor despre puterea lor necuprinsă sau ale Bisericii ca purtător de cuvânt şi executant al puterii divine, adică idealuri ale lor proprii în raport cu poporul. Paradoxal, deşi ocupaţia filosofilor e înţelegerea realităţii complexe, prin viziunile lor cerebrale ei au fost la fel de departe de sensibilitatea publică. Doar artiştii, atunci când au luat pulsul vieţii civice, au atins cel mai adesea nervul dureros al comunităţii.

Lorenzetti n-a diferenţiat planul real de cel ideal. El a surprins critic calitatea mediului urban prin lentilă politică, socială, morală, economică, estetică şi urbanistică. Interpretarea lui era parţial inspirată din realitatea mediului lui, parţial imaginativă şi idealizată. Le-a unificat însă într-un unic act estetic, tot aşa cum spaţiul public urban din reprezentarea lui relaţionează integrator arhitectura de masă cu arhitectura reprezentativă şi cu energiile umane.

Dar, apropo, ce-o fi făcut buna guvernare din Siena ca să integreze atât de mulţumitor sinergiile urbane? Lorenzetti pare să ne spună că idealul bunei guvernări era acelaşi cu al său şi mai ales acelaşi cu al întregii comunităţi. Aşa cred şi eu că a fost. Şi mai cred că acel moment de apogeu al Evului Mediu a fost primul şi ultimul în care chiar aşa s-a întâmplat. Ca-n basmele medievale.

Cât din mentalul colectiv se regăseşte în visele despre fericire din alegorii şi cât din aceste vise s-a şi realizat e o temă recurentă a istoriei şi istoriei artelor. O să încerc şi eu o scurtă privire înapoi, pe urmă una de jur-împrejur şi, în fine, în propria ogradă. Scopul e apropierea de un răspuns la întrebarea: cum să facă azi o guvernare democratică pentu a-i împăca pe capitaliştii pragmatici cu elita culturală idealistă şi cu un public obtuz, dar de la care îşi extrage banii şi aşteaptă în continuare votul?

Găsind, desigur, soluţii pentru dorinţele cele mai îndreptăţite. Şi mai ales identificându-le ca atare din rândul intereselor financiare (oricât de lipsite de nobleţe), din rândul aspiraţiilor înalte şi de lungă perspectivă ale elitei (oricât de nerealiste), din rândul dorinţelor derizorii ale maselor (oricât de mediocre) şi hai şi din rândul ambiţiilor proprii (oricât de dezavuate). Şi mai ales empatizând totuşi cu fiecare dintre ele şi satisfăcându-le pe toate într-un fel, dar cu justă măsură (temperatio, în fresca lui Lorenzetti). Şi luptându-se să nu se lase condusă de micile mizerii juridice, contabile, tehnice, demagogic politico-jurnalistice ori de interese de grup. Ştiu că în practică nu sunt mici şi că au şi ele dreptatea lor parţială, dar tocmai de aceea trebuie just aşezate într-o ierarhie, în vârful căreia să stea interesul oraşului pe termen lung. Ştiu că e uşor de zis.

 Citiți textul integral în nr 1/2012 al revistei Arhitectura.

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog