Himere de case

Casa arhitectului Grigore Cerkez

In anul 1977 eram student în anul V la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București. Era anul cutremurului care zguduise țara și afectase puternic Bucureștiul. Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. În seara cutremurului mă aflam în dojo-ul de karate din cadrul complexului sportiv Ștrandul Tineretului. Tocmai terminasem antrenamentul și stând în seiza (poziție de meditație) ne căutăm pacea și liniștea interioară, când am fost readuși la realitate de un zgomot cum nu mai auzisem până atunci. Cu o prezență de spirit extraordinară, sensei Nicolae Bialokur ne-a dat comanda să ieșim din dojo pe terasa aferentă acestuia, în urma noastră prăbușindu-se frontonul sălii de antrenament. Am plecat împreună cu un prieten înspre casă (stăteam cu părinții în Vatra Luminoasă) și pe drum am văzut ruinele blocului de la Lizeanu. Acasă, mi-am găsit părinții sănătoși și am pornit imediat spre centrul Bucureștiului unde, pe strada Domnița Anastasia la nr. 7, în incinta Muzeului „Gheorghe Tăttărescu”, tatăl meu, pictorul George Ștefănescu, avea atelierul de creație. Pe drum am început să capăt dimensiunea reală a dezastrului din acea noapte. Când am ajuns pe strada Brezoianu am văzut blocul din colțul străzii transformat în praf și pulbere. Sărind peste cărămizi, țigle, resturi de construcție am intrat în gangul de la muzeu unde m-a întâmpinat o altă imagine a distrugerii. Peretele exterior de la nivelurile superioare ale blocului care mărginea curtea interioară a muzeului se prăbușise peste aripa din stânga a ceardacului muzeului și o distrusese complet. În acea noapte și în ziua următoare, când am străbătut din zorii zilei Bucureștiul de la un capăt la altul cu bunul meu prieten fotograful Dinu Lazăr, am realizat că fusese afectat de un cataclism nemaivăzut până atunci de generația noastră. Zilele următoare veștile legate de cutremur și urmările lui ne-au ținut în tensiune și păreau să nu se mai sfârșească. În seara zilei de 21 martie am primit știrea care avea să mă tulbure extrem de mult. Profesorul meu, arhitectul Sandu Miclescu, mă anunță că a doua zi începeau lucrările de demolare a sediului Uniunii Artiștilor Plastici de pe strada Sevastapol, sediu care se afla în Casa Grigore Cerkez, și trebuie să îi facem releveul. De ce se demola și de unde atâta grabă? Nimeni nu știa, dar circula un zvon - și anume, construcția ar fi fost afectată de cutremur și punea în pericol siguranța celor care s-ar fi aflat în ea sau a trecătorilor. A doua zi am putut vedea că singurul lucru afectat era zidul exterior al curții, care din cauza tramvaiului care trecea de mulți ani pe strada Sevastopol prezenta crăpături vizibile. Graba era datorată faptului că acum era momentul propice în care cât mai multe monumente de arhitectură puteau fi făcute să dispară fără a se întâmpina rezistență din partea nimănui. Copil fiind, fusesem deseori cu tatăl meu, pictorul George Ștefănescu, la sediul Uniunii, fie la birouri pentru o problemă pe care trebuia tata să o rezolve, fie invitați cu familia la evenimente organizate în superba sală de festivități. În mintea mea reapăreau acum imaginile unei case de basm, cu o arhitectură de vis, învăluită de mister și în care se aduna elita artiștilor plastici. Imagini disparate cu frumosul șemineu, cu statuile care ornau pereții, detalii de lambriuri sau de scări și balustrade, ușor voalate, în penumbră, cu personaje învăluite în ceața timpului îmi reveneau în memorie. A doua zi m-am întâlnit în fața sediului UAP cu doi colegi de facultate, Ileana Murgescu și Mihai Opreanu, și am început să facem releveul. Deja echipe de muncitori de la Fondul Plastic, coordonați de funcționari ai Uniunii și cu ajutorul câtorva artiști plastici, începuseră să demonteze elementele decorative de pe fațadă și balcoane. Casa din amintirile copilăriei mele era scăldată acum într-o lumină de martie puternică, brutală, iar ochii mei nu mai erau cei ai copilului de odinioară care dorea să devină pictor precum tatăl său, ci ochii unui tânăr architect în devenire, evident puternic marcat de evenimentele la care era martor. Sub o mare tensiune înregistram imagini, mergând prin casa făcută de Grigore Cerkez pentru el și familie. Nimic nu fusese lăsat la voia întâmplării, arhitectul își proiectase și construise probabil casa visurilor lui. Fiecare spațiu fusese gândit până în cel mai mic detaliu, lambriurile și tapetele, scările și balustradele, ușile la care până și clanțele purtau amprenta arhitectului, tavanele, bolțile, arcadele decorate, superbul șemineu din amintirile mele și frumoasele personaje pe care rezemau grinzile. Era o lecție de arhitectură și de amenajare interioară pe care nu am uitat-o niciodată. Totul era amplificat de faptul că, pe măsură ce descopeream, înțelegeam și mă bucuram de frumusețea spațiilor, a rezolvărilor de detaliu, toate acestea dispăreau sub ochii mei. În două zile, pe 22 și 23 martie, frumoasa casă a arhitectului Grigore Cerkez a fost întâi despuiată de partea de de­corație interioară și exterioară, ca apoi să dispară pentru totdeauana din peisajul Bucureștiului. Pe măsură ce noi desenam, măsuram, cotam planurile, elementele decorative de piatră, plafoanele decorate, lambriurile decorative, statuile, balustradele, scările, ușile etc. erau demontate și transportate în camioane care plecau cu o destinație puțin cunoscută de noi, studenții-arhitecți. Ceea ce auzisem era faptul că pe terenul Combinatului Fondului Plastic a fost găsit un amplasament pentru casă și că pe baza releveului nostru, cu elementele decorative care se demontau, se numerotau, se listau și se transportau în depozitele Combinatului, casa va fi reconstruită în curând. Ce s-a întâmplat cu elementele decorative, cu șemineul, cu parapeții sculptați de piatră, cu sculpturile interioare, cu lambriurile, parchetul, ușile, treptele de marmură, ce s-a întâmplat cu releveul nostru nu pot să vă spun. În acea perioadă eram fotograf pasionat și nu mergeam nicăieri fără iubitul meu Rolleiflex și noul Canon FTBQL de care eram foarte mân­dru. Sub tensiunea momentului am apucat totuși să fac câteva fotografii care s-au păstrat în arhiva mea personală ca singurii martori ai dispariției pentru totdeauna a unei mari lecții de arhitectură românească autentică - Casa arhitectului Grigore Cerkez. 29.11.2011 București [gallery link="file" include="3662, 3661, 3660, 3659, 3658, 3657, 3656, 3655, 3654, 3653, 3652, 3651, 3650, 3649, 3648"]

Grigore P. Cerkez (1850-1927), profesor arhitect Nicolae Lupu, revista Arhitectura nr. 4, din 1973, pp. 121-130

În Arhiva Institutului Național al Patrimoniului, în fondul Direcția Monumente Istorice, s-au păstrat informații despre starea fizică a clădirii în perioada 1956-1969, întrucât reședința Grigore Cerkez din Calea Victoriei era înscrisă în lista monumentelor - poziția 12 (HCM nr. 1160 din 1955). Raportul delegaților Direcției Monumentelor Istorice: arh. Paul Emil Miclescu și ing. Theodor Barbu din 1969 În interiorul sălii mari de sedință de la parter se vor zugrăvi panourile laterale cu același model existent. La plafon se vor completa lipsurile existente în același material și culoare, lăsându-se ansamblul picturii intact și curățându-se de praf din pensulă de păr moale. Nu se va reveni cu culoare bronz sau altă nuanță. În restul încăperilor de la parter și etajele I și II se vor face zugrăveli obișnuite. Calcio acolo unde există și acolo unde a fost ulei, zugrăveală cu model ornamental simili-tapet în sala de sedințe de la etajul I, lângă cabinetul conducerii. În aceeași sală se recomandă păstrarea pardoselii lemn mozaicat-intarsie. Se recomandă curățirea ușilor din lemn prețios. E de dorit să se revină la culoarea lambriurilor, pentru ca toată lemnăria camerei să fie în ton. La exterior, luând act de fisurile existente în pereții turnului de la intrare și turnului lateral din strada Sevastopol, delegații DMI propun construirea în interiorul clădirii a unor suprabolte din beton armat, în spațiile dintre bolțile existente în prezent. Aceste centuri interioare, înglobate în zidărie, vor fi ancorate în zidurile exterioare. Secțiunea betonului armat va fi de 20/30 cm, iar fierul de armare 8-10 cm2 secțiune, evazat exterior în coadă de rândunică, pentru a rezista. Delegații DMI recomandă ca aceste 2 lucrări să se facă în timpul verii, fără grabă, lucrându-se în interiorul camerelor vizate, actual contabilitate și nișa de sus a bibliotecii. În ambele încăperi se va scoate parțial sau total planșeul existent pentru a se suprabolti și consolida actuala porțiune fisurată. Curățirea exterioară se va face după modelul celei efectuate la Arcul de Triumf, numai cu perie de pai, iar acolo unde sunt licheni cu spaclul cu muchii rotunjite, în nici un caz nu se va buciarda exteriorul. Acolo unde sunt lipsuri, ciupituri de la bombardament se vor completa, cărămizile se vor pune la loc. Se va utiliza procedeul plombării și numai la caz de nevoie macecarea (pasta de ciment cu praf de cărămidă de culoarea celorlalte). Același lucru acolo unde este piatră se va proceda cu tasele de piatră evitându-se cârpitura cu ciment. Ornamentele și profilele din piatră se vor reface întocmai din piatră masivă, ca și cea inițială sau cât mai asemănătoare cu aceasta și rezistența la agenții atmosferici și la uzură. Să se reconstituie lucarnele dinspre Calea Victoriei, care au fost degradate de bombardamente refolosind și com­pletând elementele din piatră originale conservate în curtea interioară a clădirii. Actuala tablă se va înlocui, se recomandă ca foile să fie așezate direct pe astereală cu tasouri (șipci trapezoidale). Pentru exemplificare se va lua contact cu Filarmonica, unde inginerul Veniamin a efectuat reparațiuni similare. Cu prilejul refacerii acoperișului să se studieze modalitatatea reconstituirii frontonului spre calcanul sud. ARHIVA INP, fond DMI, dosar 2117/1956-1969, ARHIVA INP, fond DMI, dosar 574/1967, Trustul de Reparații în Construcții - Unitatea de Proiectare