Articole tematice

Alegorii spontane sau lumea ultraimaginară a lui Ion Bârlădeanu

Ceea ce i s-a întâmplat destul de curând „maestrului colajelor” este, probabil, una dintre cele mai cunoscute și spectaculoase povești din istoria recentă a României. De la un om cu adăpost precar, printr-o decoperire de curatoriat artistic, Ion Bârlădeanu a devenit un personaj ultramediatizat și de aici un artist cu cotă. Reporter Arhitectura: Bine ați venit la revista Arhitectura! Ion Bârlădeanu: Bună ziua, vă rog frumos să nu îmi spuneți domnule Bârlădeanu, să-mi spuneți așa: „nea Ionică”. Să știți că eu sunt un om simplu, cum ar veni autodidact. R.A.: Când ați început să lucrați? I.B.: Ce fac eu se numește colaj. Unii îi spun pop art. Lucrările mele au fost expuse și la Galeria H’art. R.A.: Totuși, în ce an ați făcut primele lucrări? I.B.: Era în 1972 și am început să pun la unii pălării. Am făcut întâi desene caricaturale și am evoluat la colaj. R.A.: Ce s-a schimbat de atunci? I.B.: Am evoluat mult până să ajung la perfecțiune. Văd că acum ceea ce fac eu are valoare. Uite, am pus și cai zburători. R.A.: De unde vin caii zburători? I.B.: Din imaginar, în colajele mele pot să zboare și porcii. R.A.: Cum ați pornit lucarea aceasta? I.B.: M-a uimit filmul „Noptea generalilor”. Am văzut multe filme de becket. În comunism, mergeam la cinematograf și am văzut și la cinemateca foarte multe filme. Un film era „Orașul care își caută ucigașul”, cu un psihopat care omora copii. Uitați, lucrarea aceasta a fost publicată într-un ziar din Polonia. Nu înțeleg limba lor. Dar am avut traducător. Eu sunt ca un fel de regizor. Anumite personaje le făceam să treacă în altă lume. De exemplu, cum a făcut Liviu Rebreanu în „Pădurea spânzuraților”. R.A.: Ce au în comun lucrările dumneavoastră? I.B.: Sunt amuzante. Unele descrețesc frunțile, dar altele te și întristează. Într-un fel, mă asemăn cu Toma Caragiu. Un mare comic, dar și dramaturg. El făcea lumea să râdă, dar nimeni nu se gândea că e uneori trist. Alt comic mare pe care l-am cunoscut a fost Puiu Călinescu. Mare actor. R.A.: Ați călătorit destul de mult: Germania, Polonia, Franța. Ce părere aveți despre cum trăim aici, în România? I.B.: Mare nenorocire în țara asta, dar e și foarte distractiv. R.A.: De ce? I.B.: Sunt multe motive. Gigi (Becali) plătește foarte multe. El nu e credincios și palatul lui, oricât de mult aur ar pune pe el, nu se vede din avion. R.A.: Ce credeți despre arhitecți? I.B.: Și eu sunt un fel de arhitect cu lucrările mele. În școală, am rămas repetent la algebră și la desen tehnic. A trebuie să învăț foarte mult ca să trec clasa. Am făcut școla de zidari din Iași. Eram la clasa de zidari. Nu mi-a plăcut, zidăria este mizerabilă. Mult mai frumos e să fii pietrar. Uite, lucarerea asta e în perspectivă. Nu m-a învățat nimeni. Am punctat aici cu pixul negru, am împărțit din 2 în 2 centimetri și apoi am făcut baza. R.A.: Cât timp vă ia să faceți o lucrare? I.B.: Sunt unele dramatice. Uite, aici e Mircea Diaconu arestat, lângă stă Liviu Ciuvei și capete trunchiate. La asta am stat o zi întreagă. Am combinat 60 de personaje. În poza asta, cu mine în catedrala din Reims, mi-am făcut un autoportet. Șapca asta am găsit-o la gunoi. Am spălat-o și m-am pozat cu ea. R.A.: Ce v-a impresionat cel mai mult în călătoriile făcute. I.B.: Când am fost în Polonia, am vizitat și două crematorii. Auschwitz și Birkenau. .... Lucrez cu răbdare. Uite, aici este Adam Sandler cu niște statui. Uite, m-am pregătit să vin aici, la revistă, la interviu. Credeam că o să mă întrebați și de statui. Să scrieți că am zis așa: Schela cu Paiațe de la Teatrul Național e foarte urâtă, Eminescu ăla are palmele de la mână cât talpa piciorului, iar „Cartoful în Țeapă” e și urât, și nepotrivit. [gallery link="file" include="3408, 3407, 3406, 3405, 3404, 3403, 3402, 3401, 3400, 3399, 3398, 3397, 3396, 3395, 3394, 3393, 3392"]