Alexander Brodsky arhitectul suferinței, al nostalgiei, al singurătății și zborului
Una dintre cele mai antipatice situații pentru mine este aceea de a avea de-a face cu un om prost, care face pe deșteptul, care îți dă sfaturi de viață și îți și pretinde, chiar și în cel mai mărunt procent, recunoștință.
Nu încerc să pun pe nimeni într-o astfel de situație. Am tristeți, însă nu am complexe. Am împliniri și am bucuria celuilalt, pentru că am dragosti și doruri. Am răspunsuri (la aproape toate întrebările!), dar căutările mele, setea mea sunt dincolo de răspunsurile mele.
Între suficiența mea și setea mea se întinde o punte de goluri - întrebări fără cuvinte, cețuri de așteptări, spaime, singurătăți. Se năruie puntea, zilele grijii și ale dorurilor. Noaptea ridică năruitul, puntea se întinde între ieri și mâine, între acolo și aici, între ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim, fiind - nefiind.
Ce am lăsat acolo? Nopțile legănatului, nopțile tristeții și grijii și casei morților. Atâtea morți, unii ai mei, alții ai voștri. Unii dincolo de graniță, alții dincoace. Granița dintre ei și noi, dintre mine și voi. Ce am aici? Dorurile neîmplinitului acolo.
Am crezut în edificarea bisericii, căutându-i erminii. A fost furată erminia! Nu erminia bisericii s-a năruit, ci a prieteniei, a încrederii, a respectului. A durat până am înțeles: a scris „erminia“ copiind din sfinți și nu a înțeles că erminia crește în inimi. Nu în inima hoață, în inima caldă, bună, duioasă, speriată. Erminia bisericii e erminia dragostei din inima ta, întâlnind inima mea, inima noastră.
Andrei Rubliov-Tarkovsky: să nu îi speriem, să îi mângâiem, să nu îi speriem, să îi iubim, să nu îi speriem, să Îl iubim, să Îl găsim, să Îl dăruim.
Andrei, dar morții? Andrei! Siberia, cazacii, Basarabia, Uralii, trenurile, fuga, Aiud, Sighet. Andrei! Adrian, auzi? Lupul-om, omul. Lupul.
Erminia ei, a dragostei pictate, clădite, cântate. Cânt și iert. Cânt. Nu pot să iert, mi-e frică: Ucraina, Katin, Suceava, Silezia, Polonia. Ungaria, Cehia. Andrei? Ce să facem, Andrei!
Nu faceți din om icoană, nici chip cioplit. Omul e lup. Om. Sfânt.
Care om?
Alexander Brodsky nu e nici icoană, nici chip cioplit. Să-i facem portret, nu-i chip cioplit?
Citiți textul integral în nr 1/2012 al revistei Arhitectura.