Oglindiri

P. 4001

Alexandru Crișan

1978, București

Portofoliul artistic cuprinde, până în prezent, peste 200 lucrări în tehnici diferite: peniță, tuș, ulei, cărbune, pastel etc., realizate într-un interval de peste 20 ani. Din 2004, Alexandru Crișan este asistent universitar la Universitatea de Arhiectură „Ion Mincu” București și arhitect manager de proiect în cadrul propriului birou de arhitectură. Complementară profesiei de arhitect, prezența artistică este concentrată pe galeriile virtuale și limitată ca apariții publice.

Expoziție P. 4001

[Pelicanul zoologiei obișnuite e o pasăre de apă, lungă de doi metri; are ciocul foarte lung și lat, iar sub falca de jos îi atârnă o membrană roșiatică, ce formează un soi de desagă unde păstrează peștele; cel din poveste e mai mic, iar ciocul îi e scurt și ascuțit. Nedezmințindu-și numele, penele primului sunt albe; ale celui de-al doilea, galbene și, uneori, verzi. Dar mai bizare decât înfățișarea îi sunt obiceiurile.(...) În bestiarul lui Leonardo da Vinci, pelicanul e descris astfel: „Își iubește nespus puii și, găsindu-i uciși de șarpe în cuib, își sfâșie pieptul cu ghearele și-i scaldă în propriu-i sânge, redându-le viața”] [Jorge Luis Borges, Pelicanul, Cartea ființelor imaginare]

Expoziția reunește o serie de lucrări realizate în tehnică mixtă în peniță, în intervalul 2011-2012. Tematica expoziției urmărește evoluția personajelor (îngeri, demoni, fragmente contorsionate etc.) dincolo de simpla lor reprezentare. Îngerii și demonii, imagini ambivalente, prefigurează fețele diferite ale aceluiași personaj. Alături de personajele enigmatice stau torsurile feminine și reprezentările părților anatomice într-o succesiune vizuală atipică. Aparițiile repetate, aparent similare, constituie proiecțiile repetitive ale lumii onirice situate într-un plan intermediar, între vis și realitate. Fața ascunsă este în context dilatarea lumii personajelor, a sporirii prezenței reale a acestora.

Cu trimiteri către lumile alegorice, titlurile lucrărilor vorbesc despre o primă fază în execuția subiectelor, despre dualitate, evoluție, transparență și interpretare... Formele și prezențele iconice marchează experiențele pe care le regăsim în fața ascunsă a lucrurilor. Lucrările originale în miniatură au la bază ideea măriri optice ulterioare a rezultatului final. Tehnica preferată este aceea a dilatării acestuia într-o experiență optică a realității supraexpuse, permițând astfel vizualizarea curgerilor cromatice și a reacției suportului. Liniile din spatele desenului spun „povestea pelicanului”, diferită, dar complementară de forma finală a lucrării. Cealaltă față a subiectelor devine printr-un gest concret o prezență animată, atemporală, marcată de interacțiunea cu elementul fluid care atenuează „starea perfectă” și transformă imaginea inițială. Apa ca agent intermediar mediază transpunerea în planul imaginar... P.4001.... aparent un cod de culoare!

[de ... dihănii, lungi de patru sau cinci degete, sunt pline din belșug ținuturile nordice; ele au un instinct curios, ochii precum cornalinele, părul negru ca tăciunele, mătăsos și mlădios, moale ca perna. Sunt moarte după tuș chinezesc și se pun lângă oamenii care scriu, cu brațele încrucișate și picior peste picior, asteptându-i să termine, ca să bea tușul rămas. Apoi se așază iar liniștite, pe vine.] [Wang Ta-Hai, 1791, Maimuța iubitoare de tuș, Borges, Cartea ființelor imaginare]