Oglinzi, oglindiri, reflexii…

[fragmente]

Oglizi, oglindiri, reflexii... sunt atribute ale amalgamului de imagini rezultate în urma procesului de distorsiune optică. Imaginea răsturnată sau imaginea reflectată¹, studiată de Mo-zi² și Aristotel, o datorăm matematicianului arab Ibn al-Haitham³, care demonstrează propagarea lineară a luminii reflectate prin intermediul dispozitivului ce ulterior va fi cunoscut în istorie sub denumirea de camera obscură⁴. Prezentat în diagrame⁵ pentru prima oară în 1500 de către Leonardo da Vinci, dispozitivul devine, de-a lungul timpului, un instrument indispensabil pentru lumea artistică⁶, ce-l utilizează pentru a proiecta imaginile „reflectate” pe suport. Ulterior, camera obscură stabilește principiile sistemului care a facilitat la începutul sec. al 19-lea dezvoltarea aparatului de fotografiat odată cu Niepce⁷, Daguerre și Talbot.⁸ [...]

În descrierile lui Calvino sau Borges ori în reprezentările lui Piranessi și Escher, transpunerea planului imaginat vorbește despre universul în care vrem să ne regăsim. Imaginarul, ca prezent remodelat, ne transpune dincolo de realitatea conștientizată. Identificarea fragmentelor care stau la baza puzzle-ului imaginat/r constituie coordonatele care ne determină existența departajându-ne în individualități distincte. Capacitatea de a alege secvențial, de a departaja și filtra elementele planului imaginar, se relaționează conexiunilor neuronale multiple care stabilesc prioritățile de interacțiune între mediul real și cel imaginar. Lumea în care vrem să trăim sau cea în care vrem să ne regăsim este un univers atemporal în care barierele fizice și capacitățile reduse dispar. [...]

Dincolo de universul tangibil, undeva între vis și realitate, regăsim imaginile lumilor/secvențelor imaginate de fiecare dintre noi transpuse într-o formă personalizată. Evadarea din lumea realului, asimilată imaginii distorsionate, deformate, oglindite, poate fi determinată de interacțiunea cu un text, fie relaționată cu o imagine sau transpusă în proiecția surprinsă în sala unui cinematograf. Succesiunea planurilor secvențiale cu care ne intersectăm zilnic transpun alternative ale universului în care ne desfășurăm existența. Oglindirea, asemănă-toare rezultatului proiectat de camera obscură, ne oferă imaginea inversată a unei realități cognoscibile. Lumile răsturnate, de cele mai multe ori folosind suprafața de apă ca agent intermediar, amplifică prin efect optic imaginea planului oglindit. Percepția planurilor succesive realizate prin oglindire ne transpune în universul cu interpretări multiple în care se regăsesc alegoriile... [...]

Dematerializarea imaginii reale transpusă prin reflexie în planul imaginar constituie atributul prin care o imagine se situează dincolo de planul oglindit. Distorsiunea elementelor imaginii proiectate transportă subiectul dincolo de rațiunea justificării rezultatului perceput. Trecerea de la percepția cadrului static, ca rezultantă a imaginii reflectate de mediumuri precum oglinda, la cel dinamic se realizează prin intermediul imaginii compuse prin suprapunerea cadrelor imaginii reflectate, oglindite într-o suprafață de apă. Deformarea favorizează transpunerea în „lumea oglindită”. Preponderent dinamică lumea onirică, imaginată, extrapolează elemente în vederea recreării cadrelor alternative în baza imaginii percepute inițial. Elementele statice (reprezentări, simboluri, elemente alegorice etc.), de cele mai multe ori determină cadrul conexiunilor fenotipice. [...]

Imaginile suprapuse într-o înșiruire secvențială descriu un parcurs ale cărui fragmente le regăsim în experiențele acumulate în lumea reală. De cele mai multe ori, regăsim imagini ale planurilor oglindite ca rezultat al proiecției altor lumi imaginate. Proiecțiile distincte acaparate din planurile apropiate, preluate involuntar din planurile imaginate pe care le asimilăm, recreează imagini cu trăsături aparent personalizate. Împrumutul planului imaginar sau al elementelor caracteristice ale acestuia ne creează aparența posesiunii acestuia. Nota personală, fragmentele personalizate, determină iluzia apartenenței imaginii finale. Cu toate acestea, imaginea proiectată este un rezultat de cele mai multe ori împrumutat... [...]

Note:

¹ analizată de Brunelleschi în 1425 ca instrument prin intermediul căreia se puteau verifica proporțiile unui obiect (Shigeru Tsuji's „Brunelleschi And The Camera Obscura: The Discovery of Pictorial Perspective”, Art History vol.13, 1990, pp. 276-292)

² Mo-zi (Mo-Tzu, aprox.470-391 I.C.), întemeietor al mohismului (curent filosofic estompat de confucianism în timpul dinastiei Han și preluat ulterior parțial în canonul taoist) studiază principiile de compunere ale imaginii inversate proiectate pe suport ca rezultat al linearității razelor de lumină

³ Ibn al-Haitham (Alhazen), Kitab al-Manazir (Despre optică, 1011-1021) publicat de Friedrich Risner sub titlul Opticae thesaurus: Alhazeni Arabis libri septem, nuncprimum editi; Eiusdem liber De Crepusculis et nubium ascensionibus, 1572

⁴ dispozitiv creat pe principiile propagării rectiliniare a luminii: considerând că fiecare punct aflat pe suprafața unui obiect aflat în lumină reflectă raze luminoase în toate direcțiile, orificiul dispozitivului permite unui anumit număr de raze să-și continue parcursul până la intersecția cu planul de proiecție unde produce imaginea inversată a obiectului; denumirea de cameră obscură este dată de Johannes Kepler în 1604, în lucrarea Ad Vitellionem Paralipomena, Frankfurt, Germany, 1604, p51; tot aici, acesta propune folosirea unei lentile pentru îmbunătățirea calității imaginii proiectate

⁵ cele 270 de diagrame prezentate în lucrarea cunoscută sub numele de Codex Atlanticus ilustrează prima descriere detaliată a camerei obscure ca instrument de analiză în construcția perspectivă (Vinci, Leonardo, Ambrosian Library, Milan, Italy, Recto A din Folio 337) si „Manuscript D” (Manuscript D, Vinci, Leonardo, Institut de France, Paris, Folio 8); analizează principiile optice în Tratatul despre pictură publicat în 1589 la Milano

⁶ Albrecht Durer, Underweysung der Messung, mit dem Zirckel und Richtscheyt, in Linien, Ebenen unnd gantzen corporen, Nurnberg, Hieronymus Andreas Formschneyder, 1525; Johannes Vermeer în lucrările Arta Picturii, Vedere din Delft etc.

⁷ considerat primul fotograf din lume, Joseph Nicephore Niepce este producătorul primei imagini fixate pe suport permanent (Heliograph, desen cu lumină, 1825).

8 William Fox Talbot și Louis Daguerre descoperă sistemul fotografic care permitea fixarea imaginii captate în camera obscură; în 1839 sunt manufacturate la scară comercială primele camere după prototipul propus de Daguerre

notă

Aparținând seriilor Drowning Architecture și Alchemy, imaginile care însoțesc textul reprezintă o selecție din lucrările digitale realizate în intervalul 2003-2004 de arh. Alexandru Crișan. Fiecare dintre colecțiile menționate însumează un număr de aproximativ 21 de lucrări cu tematică/reprezentare grafică similară celor prezentate.