RDW

Andrzej Wajda – regizorul spațiului

Andrzej Wajda – regizorul spațiului

text: Jacek PURCHLA
traducere: Sabra DAICI
foto: www.manggha.pl

Cu mai bine de o sută de ani în urmă, la Cracovia, crea un artist vizionar, care încerca să-și înscrie creațiile artistice în spațiul orașului. Se numea Stanisław Wyspiański. Viziunea sa despre Wawel precum Acropole a devenit legendară, dar niciodată – din fericire, poate – nu a fost realizată.
Spre finele secolului al XX-lea, și-a făcut apariția la Cracovia un regizor vizionar care, spre deosebire de Stanisław Wyspiański, a pornit eficient și consecvent să-și realizeze și să-și integreze viziunile în spațiul orașului. La început s-a încumetat să creeze pe malul opus al Vistulei un contrapunct al Acropolei cracoviene. Acel contrapunct este Manggha.
Ideea lui Andrzej Wajda de a realiza Centrul Artei și Tehnicii Japoneze față în față cu Castelul Wawel a fost, pentru mulți, o gândire profanatoare. E suficient să amintim discuțiile aprinse pe tema localizării Centrului, purtate la sesiunile de lucru ale Consiliului Local al Cracoviei. Trebuie subliniată, însă, nu numai spectaculozitatea ideii în sine, ci și gestul de nobilă generozitate al fondatorilor. Andrzej Wajda și Krystyna Zachwatowicz s-au hotărât să ofere Premiul Kyoto, decernat regizorului în anul 1987, în scopul creării Centrului Manggha la Cracovia. Apoi s-au implicat în strângerea fondurilor suplimentare necesare construirii clădirii. A fost un precedent, mai ales în vremea Poloniei Populare, dar și astăzi – după 30 de ani de la căderea comunismului – reprezintă un eveniment excepțional în istoria poloneză recentă a mecenatului cultural. Decizia lui Andrzej Wajda și a Krystynej Zachwatowicz poate fi receptată și ca o trimitere la generozitatea burgheziei poloneze, încă vie la Cracovia la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea, în scopul creării, în apropierea Wawel-ului, a unui Leagăn al Poloniei. Leagăn prezentat atât de plastic de Andrzej Wajda în serialul Z biegiem lat, z biegiem dni… (Pe an ce trece, pe zi ce trece…).
Regizor al spațiului, Andrzej Wajda a dăruit Cracoviei Manggha nu numai ca instituție a dialogului, ci, mai presus de toate, ca simbol al arhitecturii contemporane. Autorul acestei construcții neobișnuite, amplasate chiar în fața complexului Wawel, este Arata Isozaki, un clasic al arhitecturii japoneze. Viziunea imaginată de el, în 1989, a fost realizată între anii 1993-1994 de o echipă de arhitecți cracovieni, condusă de Krzysztof Ingarden, și a devenit un simbol al sintezei dintre idee și tehnologie.
Manggha este un import artistic în dubla semnificație a termenului. Nu reprezintă numai lucrarea unui arhitect japonez. Linia ondulată, variabilă și capricioasă este o lecție specifică a arhitecturii parlante și nu lasă loc echivocului în ceea ce privește identitatea construcției destinate culturii Țării Cireșilor Înfloriți. Opera lui Arata Isozaki, înscrisă armonios în malul Dębnicki, a inaugurat nu numai reabilitarea cartierului neglijat Dębniki, ci și crearea unui river front cracovian și inițierea procesului de întoarcere a orașului cu fața spre râu.

Arata Isozaki

Meritul lui Andrzej Wajda și al Krystynej Zachwatowicz, cea care l-a susținut curajos, este, așadar, crearea unei instituții care i-a redat Cracoviei colecția japoneză a lui Feliks „Manggha” Jasieński și totodată, a deschis orașul către lume. Pavilionul Manggha a devenit primul monument cu adevărat convingător al Noii Polonii de la începutul anilor ’90, la Cracovia. Lech Wałęsa a lansat deviza construirii unei a doua Japonii în Polonia, iar Andrzej Wajda a realizat această idee la poalele Wawel-ului. Chiar Lech Wałesa, împreună cu prințul Takamado, vărul împăratului Akihito, au deschis oficial, în noiembrie 1994, Centrul Artei și Tehnicii Japoneze. Astăzi, este un complex muzeal reprezentând un contrapunct modern față de Muntele Sfânt al Polonezilor și receptarea Cracoviei ca Leagăn al Poloniei.
Manggha a însemnat totodată începutul prieteniei și colaborării dintre Andrzej și Krystyna Wajda și Krzysztof Ingarden, remarcabilul arhitect cracovian. Următorul rod al acestei simbioze a fost Pavilionul de Ceai (Herbaciany), ridicat între anii 1996-2000. Construcția de dimensiuni reduse a fost nu numai o continuare firească a dialogului cu cultura Orientului Îndepărtat, ci și atragerea atenției asupra bogăției patrimoniului imaterial al Japoniei și încercarea de a-l „altoi” pe pământ polonez! În scenografia atent studiată a Pavilionului de Ceai, Krystyna Zachwatowicz se prezintă an de an ca o păstrătoare a secretelor pregătirii ceaiului. Ceremonia de pregătire a ceaiului a școlii URASENKE, sub conducerea profesorului Etsuko Yamaguchi, a devenit o bună tradiție la Manggha.
Un domeniu important de activitate a Centrului Artei și Tehnicii Japoneze este educația. Nu întâmplător, cel de-al treilea capitol în crearea complexului Manggha a fost sediul Școlii de Limbă Japoneză. Ideea ei s-a născut încă din 1996, dar calea spre realizare a fost una lungă, căci inițiatorii n-au putut conta pe fonduri publice. Andrzej Wajda a jucat din nou rolul nobilului mecena. Oferindu-le lucrătorilor feroviari japonezi prieteni o sută de desene japoneze din colecția proprie, pentru suma de o sută de mii de dolari, a depășit impasul construirii școlii. Autorul acestui nou element al tot mai amplei „insule a culturii japoneze” de lângă Wawel a fost, evident, Krzysztof Ingarden. Clădirea minimalistă, modestă a școlii a fost deschisă în 2004.
În același an, Andrzej Wajda și Krzysztof Ingarden au început să lucreze la Galeria Europa-Orientul Îndepărtat. Menirea ei era să pună un punct pe „i”, dar și să lărgească orizontul cultural al Manggha asupra întregului Orient Îndepărtat. Deschiderea Galeriei în 2015 a fost însoțită de emoționanta expoziție Wróblewski în viziunea Wajda.

Astăzi putem afirma cu convingere că, dacă Berlinul își are Museumsinsel, Frankfurt – Museumsufer, Viena – MuseumsQuartier, atunci Cracovia are pe partea opusă Wawel-ului un întreg complex de clădiri care servesc culturii, regizate de Andrzej Wajda și Krystyna Zachwatowicz. Tadeusz Boy-Żeleński n-ar mai spune că orașul de pe Vistula are doar rive gauche. Manggha a devenit, fără îndoială, catalizatorul schimbărilor urbanistice pentru acest fragment nevralgic al Cracoviei.
Dacă amplasarea „periferică” – în accepțiunea multor cracovieni – a centrului Manggha în cartierul Dębniki a stârnit controverse, ce emoții trebuie să fi trezit ideea lui Andrzej Wajda de a construi așa-numitul Pavilion al lui Wyspiański chiar în inima Cracoviei, în Piața Wszystkich Świętych (Piața Tuturor Sfinților)! A fost un nou precedent creat de Andrzej Wajda, care a stârnit discuții aprinse. Căci centrul Cracoviei este o operă finită! Convingerea aceasta a paralizat timp de decenii ideea introducerii arhitecturii contemporane în zona delimitată de Parcul Planty.
Terenul îngust – pe locul vilei „Pod Lipką”, distrusă în timpul războiului – fusese anterior obiectul numeroaselor dezbateri urbanistice, ba chiar și al unui concurs de arhitectură în cadrul Bienalei Internaționale de Arhitectură din anul 1992, câștigat de proiectul curajos al coreeanului Wang. Ideea lui Andrzej Wajda (exprimată încă din 1997) era nu numai de a reglementa urbanistic piața reprezentativă din vecinătatea Municipalității cracoviene și a bisericii franciscane, dar și de a expune vitraliile nerealizate ale lui Stanisław Wyspiański, concepute pentru catedrala de la Wawel. În 1940, pe-atunci în vârstă de 14 ani, Andrzej Wajda a văzut pentru prima dată vitraliile lui Wyspiański în catedrala franciscană din vecinătate. I-au rămas în minte pentru toată viața.
Discuțiile privind forma pavilionului și posibilitățile de finanțare a construcției au durat mulți ani. Dezbaterea a necesitat din partea maestrului ecranului mult curaj și determinare. Cu infinită grijă și răbdare, Krzysztof Ingarden a pregătit noi versiuni ale proiectului, pentru a primi, în 2003, acordul pentru construcție. Lucrările au pornit abia în 2005, când ministrul de-atunci al culturii, Waldemar Dąbrowski, a asigurat finanțarea acestei noi idei spectaculoase. Andrzej Wajda i-a putut aduce astfel un omagiu lui Wyspiański nu numai prin versiunea cinematografică genială a Nunții (Wesele), ci și printr-o construcție dedicată creației plastice a maestrului Mișcării Tinerei Polonii (Młoda Polska).
Vitraliile reconstruite, reprezentându-i pe Sf. Stanislav, Henric cel Pios și Cazimir cel Mare, au fost „înrămate” în fațada alungită, acoperită cu plăci de cărămidă, special proiectate. În acest fel, introducând în interiorul de patrimoniu o formă a arhitecturii contemporane, Krzysztof Ingarden a dorit să facă referire – prin factura materialului utilizat – la contextul istoric al locului. Elementele mici de cărămidă, cu poziții schimbătoare, au fost fixate pe bare metalice, „dând viață” elevației pavilionului.

Pavilionul Wyspiański 2000, ridicat în final în perioada 2005-2007 într-un amplasament dificil, dar dintre cele mai reprezentative ale Cracoviei, s-a integrat în peisajul orașului. Introducerea de către cuplul Wajda-Ingarden a limbajului contemporan al formelor în inima centrului istoric a însemnat atunci pentru oraș un fenomen nou. Văd aici marele merit al lui Andrzej Wajda ca regizor al spațiului. Pavilionul Wyspiański a pus capăt dominării doctrinei reconstrucțiilor la Cracovia.
Wyspiański, Młoda Polska, complexul regal Wawel i-au stimulat permanent imaginația lui Andrzej Wajda. El a fost inițiatorul Alaiului Regilor la inaugurarea Capitalei Culturale Europene în 2000 și a propus alcătuirea Alaiului conform ideii lui Wacław Szymanowski din anii 1907-1912. Grupul monumental, format din 52 de personaje istorice, conduse de Fatum, ar fi trebuit să se oprească la poalele Castelului Wawel. La fel cum se întâmplase cu o sută de ani în urmă, ideea lui Wajda a stârnit discuții aprinse. În câteva variante ale localizării, prezentate în 2007, de profesorul Aleksander Böhm de la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Cracovia, Alaiul trebuia să pornească de la Manggha în direcția Wawel. Ideea rămasă nerealizată era nu numai o metaforă a modului universal în care Andrzej Wajda înțelegea misiunea artistului, dar și a înțelesului pe care-l dădea artei în dimensiunea ei spațială.
În gândirea lui Andrzej Wajda privind Cracovia se regăsesc multe aspecte din viziunea urbană a lui Camillo Sitte. Concentrându-se pe experiența orașelor italiene, Sitte a analizat în detaliu, printre altele, compozițiile florentine Piazza della Signoria și Loggia dei Lanzi, precum și Piața Capitoliului din Roma. Făcând trimitere la opera lui Michelangelo și a altor maeștri ai Renașterii, a subliniat rolul specific al sculpturii în formarea artistică a spațiilor închise urbanistice. Principiul armoniei arhitecturii și sculpturii, precum și cel al integralității spațiului piețelor citadine pot fi considerate fundamentul doctrinei lui Sitte. În anul 1889, a apărut faimoasa carte a lui Sitte, Der Städtebau nach seinen künstlerischen Grundsätzen (Planificarea orașului conform principiilor artistice). Ea a devenit un manifest al gândirii referitoare la crearea spațiului urban în categorii artistice. Sitte a elaborat o amplă analiză istorică a urbanisticii mai multor orașe din Nordul și Sudul Europei, printre care Florența, Pisa, Padova, Roma, Siena și Veneția. Caracteristică a fost reducerea temelor artistice din oraș la exemple individuale de spații urbanistice.
Consecința reflecțiilor lui a devenit, în primul rând, Piața Tuturor Sfinților din Cracovia. Grație viziunii curajoase a regizorului, s-a înscris perfect în ideea lui Sitte. Și nu întâmplător!
Timp de decenii, Andrzej Wajda a format prin filmele sale identitatea polonezilor. În același timp, prin viziunea și creațiile în spațiu, s-a înscris pentru totdeauna în identitatea Cracoviei. Datorită lui Andrzej Wajda, Cracovia lui este aceeași, dar totuși diferită – îmbogățită cu locuri regizate dezinteresat de Maestru. Wajda i-a dovedit Cracoviei că, și astăzi, orașul poate fi înțeles ca o creație, ca o operă de artă vie. Prin imaginație și determinare a demonstrat că nu trebuie să fie doar o iluzie a peliculei de cinema acest lucru.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog