Concursul de arhitectură

CONCURS RATAT - PROIECT DE SERTAR

text: Crișan ATANASIU

CONCURSUL DE ARHITECTURĂ

Folosesc prilejul pentru a deschide discuția despre atribuirea proiectării unui obiectiv de interes public. O să ziceți că nu vă interesează, că nu e de interes general cum se atribuie proiectele. Greșiți! De fapt, este vorba despre banii voștri. Voi sunteți clienții! Asta înseamnă - ceea ce unii au înțeles deja - că arhitectura nu aparține arhitecților, ci că ei sunt în slujba cetății și a cetățenilor cărora le sunt destinate clădirile. Și nu e vorba numai despre arhitectură, ci și despre urbanism. Aici este mai grav: o casă poate să dureze 100 de ani, o stradă poate dura 500 de ani, un oraș - 1.000 de ani.
Nu trebuie să ne fie indiferentă calitatea clădirilor pe care ne cheltuim banii. A trecut vremea cantității, după epoca peșterilor, a venit cea a construcțiilor și de atunci a urmat o evoluție ce nu va conteni - cerințele, posibilitățile, tehnologia se schimbă neîncetat. Priviți exemplul din țara noastră: boomul de case imediat după 1990 (în mediul urban sau rural) s-a caracterizat prin cantitate: case mari, camere multe, Lindab, încălzire centrală, polistiren, termopan - o abordare simplistă de adăpost confortabil. De la o vreme, pretențiile clienților au crescut și au început să ia în seamă calitatea: aspectul, materialele de finisaj, gustul propriu, originalitatea.
Selectarea proiectanților pe bază de concurs conduce la calitate: să câștige cel mai bun proiect. Dar cum se stabilește care e cel mai bun? Cu arbitri, cu juriu format din cunoscători, din profesioniști, ca la patinaj artistic (dacă vreți) sau ca la concursurile din cadrul Festivalului George Enescu. Să nu ne așteptăm să se aleagă proiectul cel mai bun de către bancheri, medici, industriași sau sportivi, nici de către scriitori, actori, politicieni și cu atât mai puțin de către preoți.
Concursul de arhitectură are o veche tradiție. Cu mai bine de 600 de ani în urmă, în Florența anului 1401, a fost inițiat un concurs (poate primul?) de către Fondul „Arte di Calimala” - ghilda înfloritoare a negustorilor de textile - pentru a desemna, dintre mai mulți arhitecți-sculptori-pictori renascentiști, pe cel ce va realiza porțile (de nord și mai apoi de vest) ale Baptisteriului. Porțile proiectate și realizate de Lorenzo Ghiberti se pot admira și astăzi.
Alt exemplu, din țara noastră: anul 1926, un an distins printr-o avalanșă de concursuri publice (de arhitectură): Primăria orașului București, Palatul Ministerului de Domenii, Primăria din Craiova, Asociația Inginerilor de Mine, Biserica Madona Dudu, Academia Română etc. Citim în revista „Arhitectura”, anul V, 1926: „...cu acest concurs (Primăria București) s-a dovedit că mai există și altă soluție, poate mai nimerită. Iată deci avantajul unui concurs public și desavantajul de a rămâne avizat la o singură părere, cum stă cazul însărcinărilor directe”.
Obiceiul prost de a atribui proiectarea direct, fără concurs, generează corupție și ascunde, de cele mai multe ori, metoda „para-ndărăt” - o parte din onorariul de proiectare se întoarce la decidentul care a tras sforile - lucru ce desființează primatul calității, al profesionismului. Mai nou, aflăm că, oricum, corupția poate apărea chiar și în cazul concursului câștigat „pe bune”. E cunoscut cazul unor arhitecți curajoși care au denunțat, la Râmnicu Vâlcea, o cerere de mită, mergând până la organizarea unui flagrant împreună cu procurorii. Dar câți sunt ca ei.
De aceea zic că legiferarea atribuirii prin concurs a proiectării de arhitectură pentru investițiile din bani publici nu ar aduce decât corectitudine, ordine și calitate. Există țări civilizate (Franța, de exemplu) unde legea prevede obligativitatea atribuirii prin concurs a proiectării de arhitectură a obiectivelor de investiții ce se află peste un anumit plafon (de valoare sau de importanță).
De altfel, Uniunea Europeană are de mult în vedere reglementarea achizițiilor publice. Directivele 2004/17 CE și 2004718CE precum și Cartea Verde privind strategia 2020 de modernizare a politicii UE în acest domeniu (emisă în 2011 și larg dezbătută în 2013) sunt pline de prevederi în favoarea ideii de concurs. Numai că și acolo directivele sunt, de 10 ani, tot în dezbatere.
Legea 184/2001 a ratat ocazia să reglementeze atribuirea proiectării unor edificii de mare anvergură: abia la art. 48 se aduce vorba despre „licitații și concursuri de soluții”, în mod tangențial referindu-se la componența juriilor. Toate încercările de a introduce un articol referitor la necesitatea concursului s-au lovit de un zid de ignoranță sau de rea voință. De altfel, prezența în Legea 184 a noțiunii de „licitație” în materie de proiectare este cel puțin contraproductivă, dacă nu nocivă: toți știm ce se ascunde sub procesul de licitație - subordonarea creației de arhitectură de către comandamentele execuției; mai mult, licitațiile, prin definiție, dau câștig de cauză celui care oferă mai mult.

CONCURS RATAT - PROIECT DE SERTAR

Proiectul a fost prezentat în Anuala OAR București 2011, în cadrul Secțiunii Proiecte Nerealizate.
Personal, am luat în serios tema lansată de Patriarhie, mai puțin amplasamentul, pe care îl resping cu argumente. Mi-am permis să îmbogățesc și să interpretez tema în direcția și în sensul creării unui „MOL RELIGIOS” cu respectarea canoanelor. Am introdus și utilizat câteva inovații și idei personale în materie de funcțiuni, zonificări, forme și dimensiuni care am sperat să convingă că avem nevoie de o clădire a secolului al XXI-lea și nu o pastișă vintage.

Cele mai bune proiecte sunt cele care nu se execută.
Iei banii și ești scutit de balamucul și răspunderea șantierului.
Practica nu va veni în contradicție cu teoria și nu va zădărnici visul.
Pe hârtie totul e posibil.

Așa se spunea, între noi, cu vreo 25 de ani în urmă, atunci când credeam că viitorul are de unde să ne asigure lucrări frumoase ce vor trece din virtual în real și ne vor consacra. Astăzi, când văd cât de multe lucrări au rămas în sertare sau pe stick, în stadiul de proiect sau de idee, îmi amintesc cu nostalgie frigul și curentul din șantiere, mirosul betonului crud, al fumului de lemne de brad și al bitumului cald, strigătele guturale ale muncitorilor la macara, descifrarea lor greoaie a planurilor.
Munca în învățământul de arhitectură e marcată de senzația (la studenți și la profesori) că proiectul e scopul în sine (și final) al arhitecturii, și astfel se pune mare preț pe creativitate și pe prezentare. O fi bine, dar viața, profesia ne contrazice. Distanța de la proiect la clădire e distanța de la vis la realitate, iar străbaterea acestei distanțe poate costa și o viață întreagă, dar constituie măreția profesiei noastre.

NOUA CATEDRALĂ PATRIARHALĂ - PROPUNERE ALTERNATIVĂ

Când părea că nu se va găsi niciodată un loc în București destul de potrivit pentru amplasarea Catedralei Naționale visate încă din secolul al XIX-lea, săgeata slobozită din arcul Preafericitului a poposit într-un loc nefericit.
Firesc, comunitatea arhitecților ar fi lansat un concurs pe această temă, așa cum s-a întâmplat anterior, în două rânduri. Organizatorii concursului au fost intimidați de importanța, de impozanța și de autoritatea Preasfântului Client, care își comunica nerăbdarea și nemulțumirea prin intermediul purtătorului de cuvânt. Poate s-au temut de anatema ce putea fi aruncată asupra breslei, deși au fost voci care ziceau „nu vă temeți, că Patriarhul nu e Dumnezeu!”. Pe de altă parte, clientul (Patriarhia) s-a temut de noi tergiversări și a hotărât să ia decizii „autocefale”. Asta nu i-a împiedicat pe unii entuziaști să își urmeze chemările și ideile și chiar „pro bono”, să le redacteze. Merită amintiți arhitecții Cristina Gociman și Andrei Pandele. Mă număr printre acești entuziaști și așa s-a născut un nou „proiect de sertar”.

1. DE CE?
Din invidie pentru creațiile moderniste în materie de biserici (catolice, protestante) culminând cu „Nossa Senhora Apreciada” - Oscar Niemeyer, Brasilia.
Din cauza atracției provocatoare a programului. Elementele tradiționale ale cultului ortodox incită la interpretări și stilizări arhitecturale originale și neconvenționale, mai cu seamă că e un teren puțin explorat.
Din cauza antecedentelor personale: în 1990 am fost atras de concursul lansat pentru Biserica Eroilor din cimitirul nou-creat lângă Bellu, iar în 1999 am participat la concursul pentru Catedrală pe amplasamentul din Piața Unirii.

2. CE AM FĂCUT?
Am glosat pe tema lansată de Patriarhie și am interpretat în felul următor:

• am făcut abstracție de amplasament, pe care îl consider inacceptabil;
• am renunțat la 2 din cele 3 subsoluri;
• am propus o oglindă de apă de jur-împrejurul platformei de ocolire a bisericii;
  am introdus funcțiuni adiacente care să mobileze volumul imens rezultat din cotele dorite și impuse de client prin temă: Muzeul Ortodoxiei Românești, Auditorium, bibliotecă, arhive, studii teologice, Seră cu plante exotice. Prin consecință, am propus zonificarea volumului în „zona publicului” și „zona inițiaților”. Conceptul rezultat (fără să fi fost programatic) poate inventa categoria - din registrul laic - de MALL Religios!

Am luat ca premise:

• MOTTO: Matematica tinde către Dumnezeu;
• Caracterul mistic al numerelor (numere întregi, numere cu semnificație, folosite în cotele principale - 3, 4, 7, 12, 33, 40, 50, precum și submultiplii, în acest fel se ajunge la un soi de modulare);
• Raportul de medie și extremă rație (proporția de aur) între dimensiunile unor elemente de compoziție;
• Trasee geometrice regulatoare (cerc, pătrat, triunghiuri consacrate) aplicate în planuri, secțiuni și fațade;
• Elemente de arhitectură preluate din tradiția românească a construcției de biserici (bolta cilindrică în plin cintru, fereastra cu ancadramente în retrageri succesive, fresca exterioară).
• Inovații:
• Fresca Pantocrator expusă vertical și boltit cu vizibilitate gradată încă din pronaos: fresca e percepută imediat după intrare și, pe măsură ce privitorul avansează către altar, unghiul de vedere o dezvăluie progresiv până la imaginea completă a lui Iisus așezat pe tron - imagine ce impresionează prin amploare și prin subordonarea/dominarea spațiului. Studierea luminii naturale: fresca Pantocrator, orientată spre apus, va primi lumina din plin la orele vecerniei și, eventual, razele soarelui la asfințit. Curți de lumină și luminatoare zenitale vor aduce lumina naturală în interiorul masivului volum construit. Un „luminator celest” deasupra catapetesmei poate să creeze o atmosferă specială și poate fi speculat scenografic inclusiv cu lumină artificială;
• Biserica precum corabia credinței, înconjurată simbolic de apă;
• Cele 7 cascade pe flancurile rampei de acces principal.

3. DEMERSUL
Am urmărit să transmit ideea că în secolul al XXI-lea se poate concepe o Casă a lui Dumnezeu fără încălcarea regulilor de cult, ba chiar cu respectarea și îmbogățirea lor, aducerea la zi mai aproape de percepția omului contemporan, credinciosului conștient și gnostic.

4. OPINII
Trebuie să coexiste progresul cu credința în Dumnezeu.
Chiar și Papa crede că teoriile Big-Bang și evoluționiste sunt compatibile cu Creatorul.
Până și cosmonauții au percepții misterioase sau poartă cu ei iconițe.
Ortodoxia = dreapta credință nu se referă la forme, ci la conținut, ca dovadă că ortodocși sunt și în alte culte, cei care, cu acribie, nu pot și nu vor să părăsească dogmele în detaliile lor.
Se manifestă o dihotomie între conținut și formă, între esența credinței și învelișul ei material, logistic. Esența nu se găsește în scripte, ci în suflete. Litera și preceptele cultului pot și trebuie să fie respecate, dar preotul vorbește la microfon, vorbele lui sunt transmise în difuzoare, la radio și TV Trinitas, preoții vin la slujbă în automobil, listele de enoriași și listele de subscripție sunt arhivate în computere, apa sfințită e adusă cu cisterne, crucea se aruncă în valuri din șalupă, pelerinii sunt păziți de bodyguarzi, bisericile sunt dotate cu centrale termice, aer condiționat, ferestre cu geam termopan, candelabrele sunt cu becuri electrice, la construcția oricărei biserici noi se apelează la materiale și utilaje de ultimă generație, calcule savante ale structurilor de rezistență, precum și a transferului de căldură și, nu în ultimul rând, la energia electrică, mecanică, nucleară.
De ce ar rămâne arhitectura - Regina și Corolarul tuturor activităților - la urmă și în urmă?

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.5-6/ 2019
CONCURS