Concurs sala de concerte și sediul Filarmonicii Transilvania Cluj-Napoca
Dosar tematic
CONCURSSALA DE CONCERTE ȘI SEDIUL FILARMONICII TRANSILVANIA
CLUJ-NAPOCA
text: Adrian SPIRESCU
Echipa: arhitectură - arh. Adrian Spirescu, arh. Marina Raicopol, arh. Lucia Mit, arh. Cosmin Popa, arh. Mihaela Pelteacu, arh. Ruxandra Iordan, arh. Raluca Cojocaru; structură - ing. Alexandru Boangher; studiu acustic: arh. Marius Smighelshi
Proiectul echipei noastre propune o abordare urbanistică și arhitecturală care să genereze o imagine unitară, în vederea susținerii statutului cultural înalt atât al Filarmonicii Transilvania, cât și al orașului Cluj-Napoca. Amplasamentul propus este situat în imediata apropiere a zonei centrale și acoperă o suprafață de 13.923 mp.
Modul de inserție și relaționare în contextul urban existent; integrarea în sit: țesutul istoric al Clujului prezintă o tipologie de conformare pe parcelă de tip închis, cu incinte și fronturi la stradă. Pe de altă parte, urbanismul modern a introdus construcțiile autonome, în care spațiul public se extinde dincolo de limita străzii și include suprafețele libere dintre volumele construite.
Din aceste considerente, proiectul propune o conciliere între cele două tendințe opuse: țesutul tradițional și fluiditatea urbană, ca exigență a spațiului modern.
Conceptul urbanistic și arhitectural este fundamentat pe ideea de porozitate, de conciliere a opozițiilor; proiectul optează pentru formula de relativizare a limitelor terenului, acesta fiind considerat ca un tot.
Materializarea acestei intenții se face printr-un „voal” la scară urbană, având înălțimea de 16,50 m, inserat în aliniament - la Bd. 21 Decembrie și str. Năvodari - și pe limitele separative laterale ale lotului.
Prin conceptul urbanistic și arhitectural propus, terenul destinat acestei investiții capătă calități de permeabilitate, putând deveni un element structurant la scara orașului. „Voalul” urban în ansamblul său activează atât spațiul interior, cât și spațiul exterior al orașului, fiind gândit să poată fi perceput și ca element autonom. Acest element face trimitere directă la metafora orgii; piesele verticale care descriu instrumentul muzical devin astfel regula armonică unificatoare, asemeni celor pe care le instaurează muzica.
Voalul arhitectural, metaforă a orgii reprezintă, în permanență, o proximitate tactilă care învăluie spectatorul pe parcursul unui spațiu public fluid, ce conține elementele solide ale volumelor cu funcțiuni mixte: Sala de Concert și Filarmonica Transilvania, centre pentru afaceri și activități creative, expoziții, cafeterii etc.
Având la bază principiile de proiectare pentru o arhitectură durabilă, a fost concepută o anvelopă din foi performante care să răspundă diferențelor solicitărilor.