RDW

ARGUMENT LA TEMĂ: Rupturi

Ruptura, o întrerupere a continuității, se poate manifesta abrupt sau gradual. Astfel, în istoria civilizației, în estetică, cât și în arhitectură, iden­tificăm dominant rupturi generate de polemică, avangardă și revoluție. Platforma unei astfel de rupturi este schimbarea în bine. Fie că aceasta este reclamată în numele unui ideal nobil sau se instalează dominator pe un continuu care devine prin latență desuet, rupturile aduc întotdeauna prospețime de observație și interpretare. Rupturile promit o alternativă, propun fie prin contrazicerea prece­dentului, fie prin înnoire totală. Cele graduale se disimulează uneori social, nu atât într-o schimbare lentă, cât în inerție și defazaj față de admiterea unui proces care deja se manifesta.

Rupturile urbane se produc fie prin creșteri bruște demografice, ca rezul­tat al unor crize sau răsturnări de putere, fie prin nevoi de reprezentativitate. Apariția bruscă a unor cartiere în majoritatea orașelor europene creează, în secolul XIX, rupturi de scară. Aceste clivaje survin între centrul și marginile orașului. Astfel nucleul medie­val, cu un regim de înălțime constant, pertutbat doar de strigătul ascendent al fleșei de catedrală, se întâlnește brusc, abupt, cu clădiri înalte care flanchează bulevarde gene­roase. Dacă nu ar fi fost Georges Eugene Haussmann și Ildefons Cerda, probabil că Parisul, și respectiv Barcelona, ar fi arătat altfel în secolul XIX.

Bucureștiul are rupturi recente. Planul de sistematizare, coordo­nat de Cincinat Sfințescu în anul 1935, semnalează un adevăr de struc­tură urbană: bulevardele de secol XIX sunt insuficiente. Arterele Magheru-Bălcescu, Splaiul Unirii, conțin situații de ruptură. În aceste cazuri diferența de scară este fermecătoare iar situația conține o ruptură acceptată în șarmul ora­șului făcut și fragmente, mozaicat și heteroclit. Bulevardul Unirii (fost Victoria Socialismului), cea mai dureroasă tăietură urbană din istoria recentă a României, a generat o tăietură în structura orașului București. Ruptura încă nu s-a vindecat. La începutul anilor 90, acestei linii tăiate adânc i s-a acordat atenție, a înregistrat entuziasm de remediu. În anul 2000, un concurs internațional de arhitectură a adresat specializat pro­blema rupturii urbane, de trafic, de identitate. Aplicabilitatea rezultatelor rămâne deocamdată o neputință latentă. Acum totul se atenuează în zonă prin diverse elemente: concerte rock, copacii care au crescut liber, festivaluri populare, fântânile care s-au patinat în timp, magazinele falimentare din lungul Bulevardului Unirii. Orașul se mișcă pulsant de la bucurie la apatie și posibil la uitare.

O altă ruptură prea recentă pe fața orașului București este șantierul Transversalei Nord-Sud proiect numit Buzești-Berzei-Uranus. Deo­camdată foarte mult praf, un maldăr de pământ și excavații foarte profunde se aștern în lungul unui gest proiectat, menit să ajute orașul. În numărul 1 al revistei ARHITECTURA anunțăm trecerea de la un „dosar mut”– la unul „comentat”. Prezentăm, iată, în acest nu­măr – datorită dorinței de a reda consistent –, trei interviuri dintr-o serie mai amplă de 6 și, evident, considerăm dosarul deschis. Interviurile invită specialiștii în arhitectură și urbanism la comentarii post factum. Hanna Derer, Gruia Bădescu și Vera Marin au răspuns invitației redacției de a face câteva observații. Eseul fotografic și articolul „Climatul Buzești-Berzei”, articole coordonate de Adrian Bălteanu, au fost elementele de plecare în intervenția fiecăruia.

Apoi articolul „Public versus privat – extras de carte funciară” ne introduce în lumea rupturilor făcute de limite administrative și de utilizare.

Modalitatea de a proiecta exclusiv prin tehnici asistate de calculator este o realitate a sec. XXI. Pledoaria celor 11 articole din seria

„Arhitectura computațională” încearcă să-și asume constructiv rup­tura survenită în miezul deceniului 9 în tehnica de proiectare, prin invazia instrumentului calculator și a programelor de proiectare. Asistența pe care o furnizează calculatorul – extensia c.a.d.1 pentru neutilizatori – este cuvântul-cheie al acestei colecții de atitudini.

Probabil cel mai puternic element arhitectural este zidul. De la cel chi­nezesc, performanța defensivă și de coordonare a construcției, până la Zidul Berlinului, istoria umanității înregistrează civilizații și sute de ani. Conotația separării aici-acolo este subtil chestionată în articolul dedicat acestei rupturi.

„Săpătura arheologică” este un mod de a privi ruptura sau lipsa de informație a unui timp mult prea îndepărtat, ca o provocare către o permanentă lectură. Un palimpsest.

Un itinerar cuceritor găsim în „Dialectica punerii în spațiu”, ca element unificator al unor puncte din lume. Ele – ca orice punct – se identifică firește prin triangulare abscisă, ordonată și cotă. Pe hartă, acceptând topografia pământului ca pe un adevăr fix, punctele apar indicate prin latitudine și longitudine. O linie determină un itinerar. O linie nu mai este ruptură și element unificator.

Un concurs de arhitectură invită participanții să imagineze un Paris a cărei limită administrativă – o ruptură – încetează să mai creeze lumi înafara zidului. Propunerea inedită a unei echipe de arhitecți români surprinde prin calitatea spațiului propus.

Credem că primele trei numere ale revistei ARHITECTURA au capa­citatea de a fi traversat prin încăpățânare editorială ruptura de apariție. Într-o lume nu numai a construcțiilor – clădiri, în care riscul seismic și implicit de ruptură este semnalizat cu o „bulină roșie”, revista își asumă cu demnitate condiția lipsei de bulină, indiferent de sensul schimbării pe care aceasta o promite.

Notă:

1 Computer assisted design

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog