RDW

Traseu urban Ion Mincu

Itinerar Ion Mincu

Motto:

„… ceea ce am făcut eu e un lucru mic şi simplu: am văzut în ţara asta semănată cu lucruri vechi, frumoase, o biserică, o casă, un acoperiş, o uşă, o rozetă, un chenar cum nu mai văzusem în altă parte şi mi-am zis că, adunând pe una de ici, pe alta de dincolo, s-ar putea începe cu ele un stil în ţara noastră… iată ce am făcut eu.” (Ion Mincu)

 

Traseul urban Ion Mincu, inițiat de Global Mindscape, face parte din proiectul Trasee urbane în București, 2011. Proiectul este susținut de Uniunea Arhitecților din România, prin concursul de proiecte culturale, martie 2011. În luna octombrie vor fi publicate două trasee: Ion Mincu și Arhitectura neoromânească.

 

În articolul de față, prezentăm un rezumat al traseului Ion Mincu.

Traseul propune o incursiune în arhitectura lui Ion Mincu prin parcurge­rea itinerariului cu lucrările realizate, decorate sau restaurate de Mincu în Bucureşti.

Ion Mincu este considerat întemeietorul stilului naţional românesc în arhitectură, unul dintre liderii primei generaţii de arhitecţi români şi cel care a format totodată generaţia următoare, în calitate de profesor la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti (înfiinţată în 1904). După ce obţine diploma de inginer la Bucureşti, în anul 1878 se va înscrie la Ecole de Beaux Art din Paris, unde va rămâne până în 1883. Se întoarce la Bucureşti în anul 1884 şi începe proiectarea primelor lucrări.

Inspiraţia din arhitectura franceză se va manifesta în cazul proiectelor lui Mincu doar la câteva realizări de la începutul carierei sale, precum Casa Vitzu, ce se afla pe Bd. Colţei (construită în 1884), demolată din cauza deschiderii bulevardului I.C. Brătianu. Preocuparea pentru crearea unui stil nou, în care să încorporeze elemente de arhitectură românească ţărănească şi religioasă, devine o constată în activitatea lui Mincu, dorinţa lui fiind de a „începe o artă naţională, cu lucruri şi motive similare celor din clădirile noastre bătrâneşti”. (N. Petrașcu Ioan Mincu, 1928). Lucrările lui Mincu au fost publicate iniţial în Analele Arhitecturei şi ale Artelor cu care se leagă (publicaţie apărută în 1890, patronată de Ion N. Socolescu), în revista Literatura şi Arta Română. Idei, simţire şi formă şi, mai ales, în revista Arhitectura. Numerele editate în anul 1916 conţin mai multe omagii aduse lui Mincu, la sărbătorirea a 25 de ani de la înfiinţarea Societăţii Arhitecţilor Români. Stilul românesc este susţinut în unanimitate în toate editorialele publicaţiei. Detalii despre personajul Ion Mincu și despre lucrările sale aflăm din cele două monografii ce i-au fost dedicate, cea scrisă de prietenul său Nicolae Petrașcu (în 1928) și lucrarea lui Mihail Caffé (din 1960).

 

Proiecte şi lucrări

În cei 30 de ani de activitate, Mincu a realizat relativ puţine lucrări, domeniile în care s-a manifestat fiind arhitectura, desenul de mobilier, monumentele funerare, decoraţia interioară, restaurarea.

În ceea ce priveşte lucrările publice, Mincu, în ciuda faimei de care se bucura, nu a avut prea mult noroc. De exemplu, în cazul Ospelului comunal, deşi primarul Barbu Delavrancea îi încredinţează lui Mincu planul primăriei Bucureştiului, după schimbarea guvernului, lucrarea îi va fi atribuită lui Petre Antonescu. Ca o „consolare”, Mincu va primi restaurarea Bisericii Stavropoleos, avându-l ca ajutor pe elevul său Spiridon Cegăneanu. În 1888, Mincu a fost însărcinat, la recomandarea pictorului Mirea, cu decorarea catedralei din Constanţa, unde execută şi proiectul pentru mobilier. Un proiect, iniţiat în 1890, ce se anunţa a fi o realizare memorabilă este cel al construirii unui întreg cartier de aproximativ 100 de case în stil românesc, în Parcul Ioanid. Din nou, Mincu nu a avut câştig de cauză. Moştenitorii Parcului Ioanid s-au asociat cu Marmorosch-Blanc în vederea construirii unui parc şi a unui cartier nou. Mincu a fost invitat să realizeze planul cartierului proiectând case ce aveau ca model „curţile boiereşti, cule vechi, elemente de arhitectură religioasă”. Ajutorul lui Mincu era elevul său Alexandru Zagoritz. După câteva săptămâni de lucru, planul ajunsese la vreo 20-25 de vile. Din păcate însă, planul eşuează din cauza neînţelegerilor între moştenitorii parcului şi reprezentanţii băncii – un nou prilej de mare dezamăgire pentru Mincu. Un alt proiect public este cel al Palatului de Justiţie, al cărui plan fusese executat de arhitectul francez Albert Ballu. Acesta îl va recomanda pe Mincu pentru execuţia proiectului. Decoraţia interioară îi revenea în întregime lui Mincu. Printre lucrările realizate de Mincu în afara Bucureştiului se numără Vila Robescu, din Sinaia (1897), Casa Robescu, din Galaţi (1897) şi Palatul administrativ din Galaţi (1904).

Pe parcursul mai multor ani, Mincu a primit comenzi pentru realizarea unor cavouri, moumente funerare. Printre cele mai cunoscute se numără cele executate pentru Eugen Stănescu, Mihail Ghica, George Gr. Cantacuzino, Evloghie Gheorghieff şi generalul Lahovary.

 

Principalele lucrări incluse în traseul Ion Mincu:

1. Casa Lahovary – 1886

str. Ion Movilă, nr. 5-7 (astăzi Spitalul „Cantacuzino”)

Considerată o lucrare-manifest, este primul proiect în care Mincu va aborda elemente din arhitectura tradiţională românească şi din cea a bisericilor.

2. Bufetul de la Şosea – 1892

Şoseaua Kiseleff, nr. 4

Spiritul inovator al lui Mincu, „modern” în originalitatea lui, se va manifesta pe deplin în proiectul realizat pentru Expoziţia Universală de la Paris, din 1889. Mincu accentuează elementele de arhitectură românească, pavilionul urmând a fi un proiect inedit în cadrul expoziţiei. Din cauza preţului destul de costisitor însă, guvernul consideră că nu este momentul pentru a fi construit, astfel încât planul lui Mincu se va realiza abia peste cinci ani. Elementele preluate sunt cele din arhitectura caselor româneşti din zona Argeş şi Vâlcea şi a bisericii de la Hurezi, foişorul cu arcade în acoladă fiind componenta dominantă. O atenţie deosebită este acordată detaliilor şi elementelor decorative – ornamente de ceramică smălţuită, butoni de faianţă, stâlpii de lemn – pentru a reda atmosfera vioaie şi pitorească a arhitecturii tradiţionale.

3. Şcoala centrală de fete – 1890

Str. Icoanei, nr. 3-5

Şcoala Centrală a fost comandată de Titu Maiorescu (prin intermeniul lui N. Petraşcu) în ideea de a construi o şcoală-internat, pentru fetele cu rezultate bune la învăţătură, provenite din toate mediile sociale. Pentru Mincu este o nouă ocazie de a inova şi de a dezvolta elementele folosite anterior la celelalte proiecte. Curtea interioară a şcolii are ca inspiraţie incinta mănăstirească. Între corpul central şi cele laterale se află grădina interioară. Ansamblul se remarcă prin echilibru şi armonie.

4. Casa Monteoru – 1889

Calea Victoriei, nr. 115

Între 1886-1889, Mincu primeşte două comenzi de refacere şi decorare pentru Casele Monteoru şi Vernescu. Este un prilej de a-şi exercita talentul de interpret al formulelor academice-eclectice. În cazul Casei Monteoru este vorba despre o reconstrucţie radicală a casei cumpărate de latifundiarul Grigore Monteoru (fondatorul staţiunii Sărata Monteoru), în 1883, de la proprietarul iniţial, Alecu Niculescu. Refacerea casei, realizată de Mincu şi de arhitectul Nicolae Cuţarida, implica şi redecorarea interioarelor. Se remarcă holul central, pe trei niveluri, scara amplificată de o oglindă imensă, pereţii placaţi cu marmură, plafonul încărcat de lambriuri şi ornamente aurite. Casa este clasată pe lista monumentelor istorice (clasa B), iar starea ei actuală necesită intervenţii serioase de conservare şi restaurare.

5. Casa Vernescu – 1889

Calea Victoriei, nr. 133

Aparţinând iniţial familiei logofătului Filip Leneş, în anul 1886, edifi­ciul a devenit proprietatea unui politician al vremii, Gheorghe Dimitrie

Vernescu, la solicitarea căruia Ion Mincu a efectuat lucrările de restau­rare şi decoraţie interioară, alături de pictorul George Demetrescu Mirea. Elementele interioare cele mai interesante sunt scara în spirală, ce duce la o rotondă cu arcade, plafoanele, pictate de Mirea, ornamentaţiile bogate. În 1993 casa a trecut printr-un amplu proces de restaurare, căruia i se datorează starea actuală de conservare foarte bună.

6. Casa Nicolae Petraşcu, 1900

Piaţa Romană, nr. 1

Mincu a realizat această casă pentru prietenul său scriitorul Nicolae Petraşcu. Piesa cea mai importantă a casei era un salon în care aveau loc întâlniri literare şi muzicale, printre participanţi numărându-se membrii Societăţii române de literatură şi artă, colaboratorii revistei Literatura şi arta română. Idei, simţire şi formă, condusă de N. Petraşcu. Plafonul

salonului a fost pictat cu o replică după Vârful cu dor al lui Mirea, realizată de pictorul Dimitrie Mihăilescu. Clasată în Lista monumentelor istorice, casa se află într-un proces evident de degradare.

7. Casa Ion Mincu, sediul Ordinului Arhitecţilor din România

str. Arthur Verona, nr. 19

Casa a fost cumpărată de Ion Mincu, în anul 1890, de la arhitectul

Antonio Gaetani Burelli şi remodelată prin reamenajarea pentru familia Mincu, prin supraetajarea corpului dinspre curte şi a celui amplasat în partea din spate a curţii, precum şi refacerea faţadelor corpului principal către colţ (1890) şi curte (1900). Ion Mincu a locuit şi a lucrat în această casă din 1890 până la dispariţia sa în 1912.

8. Biserica Stavropoleos – restaurare Ion Mincu, 1897-1904

Str. Stavropoleos, nr. 4

Pentru această lucrare, Mincu a fost ajutat de elevii săi Spiridon Cegăneanu şi Simion Vasilescu. Spiridon Cegăneanu descrie cum a decurs restaurarea: „După exemplul văzut la Milano, la Biserica San Ambroggio, Mincu făcu restaurarea în spiritul strict al restaurărilor, completând cu reparaţii de detaliu vechea biserică… fără să schimbe nimic. Din cauza fondurilor mici, a lucrat la restaurare câţiva ani”. În curtea bisericii a mai adăugat un rând de chilii, în ideea de a se deschide aici un muzeu bisericesc, casa parohială şi clopotniţa.

9. Monumente funerare – Cimitirul Bellu

Calea Şerban Vodă 249, sector 4

Ion Mincu a primit o serie de comenzi pentru efectuarea unor cavouri ale unor familii celebre din Bucureşti, în Cimitirul Bellu, printre cele mai cunoscute fiind:

– Capela Lahovary (fig. 55)

– Cavoul Evloghie Gheorghieff (fig. 48)

– Cavoul Ghica (fig. 40)

– Cavoul Gheorghe Grigore Cantacuzino (fig. 40)

Formulele alese de Mincu sunt impunătoare şi simple. Printre desenatorii cu care a lucrat pentru cavouri se numără: Alexandru Clavel (cavoul

Gheorghieff) şi Simion Vasilescu (cavourile Eugen Stănescu şi Cantacuzino). Monumentele funerare au fost publicate în revista Arhitectura, în special în numerele din anul 1916.

 

Trasee urbane în București este un proiect finanțat de Uniunea Arhitecților din România, proiecte culturale 2011.

Parteneri: MB Studio, Australian Studying Abroad, Librăria Cărturești

Coordonator proiect: Doina Anghel, istoric de artă, documentarist

Autori trasee: Doina Anghel, arhitect Octavian Carabela

Design, fotografii: arhitect Octavian Carabela

Credite fotografice: Biblioteca Academiei Române, MB Studio

CLICK aici pentru a descărca Trasul Urban Ion Mincu la rezoluţie mare

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog