RDW

Turbinele Timişoarei

Hidrocentrala de pe Bega, denumită Turbinele de timişoreni, a împlinit, pe 3 mai 2010, un secol de func­ţionare. Clădirea se dezvăluie ca un adevărat spectacol ce atrage prin ineditul prezenţei sale. Ieşită din comun, pare mai degrabă o mică fortăreaţă în stilul 1900, înconjurată de ape şi străjuită adesea de câţiva pescari neclintiţi.

În primii ani ai secolului XX, Timişoara, bulevardele sale şi râul Bega au beneficiat de o atenţie deosebită. Afirmarea Secessionului în oraşul de pe Bega a fost facilitată de o perioadă de amplă transformare ur­bană, consecinţa unei importante dezvoltări econo­mice. În anul 1902, Emil Szltárd, inginerul oraşului, a întocmit un proiect pentru sistematizarea cursului Begăi, care desfiinţa vechile canale de apă din Fabric şi prevedea o centrală hidroelectrică, ce urma să exploateze eficient energia apei. Hidrocentrala a fost construită după planurile arhitectului oraşului László Székely, între 1907-1910, fiind amplasată în partea de est a oraşului, unde era situată atunci majoritatea industriei: abatorul, fabrica de bere, de pălării, de tutun etc. De altfel, între 1893-1911, în Austro-Ungaria s-au construit 39 astfel de edificii, dintre care cele mai importante erau la: Ikervăr, Cluj, Reşiţa, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara, prima de tip centrală-baraj.

Datorită expresivităţii verticalei turnului, a zidurilor caste, albe, cu terase de obsevaţie şi a apei, hidrocen- trala poate părea o fortăreaţă. Arhitectul László Széke- ly a respectat mottoul lui William Morris: „Arta în toate. Arta şi industria vor colabora şi totul se va înnobila”, de aceea a ales pentru acest proiect o expresie simplă a arhitecturii 1900, utilizând elemente decora- tive geometrizante, fără volumetrii sinuoase, în con- trast cu arhitectura curbilinie concepută până atunci de acesta. Nimic nu se înconvoaie, nu se înşurubează, nu se umflă şi nu se contorsionează, poate pentru că această clădire urma să îndeplinească o funcţiune tehnică. Clădirea hidrocentralei a îndeplinit toate necesităţile acelei epoci, atât în ceea ce priveşte teh- nica, materialele de construcţie, cât şi estetica. Un secol mai târziu hidrocentrala continuă să fie o clădire impunătoare, sobră, având elemente ale stilului 1900 caracteristice atât Şcolii de Arhitectură de la Budapes- ta, cât şi celei de la Viena. Ancadramentele ferestre- lor ce ritmează faţadele amintesc de influenţele Şcolii lui Lechner, în timp ce elementele decorative stilizate sunt caracteristice Şcolii de la Viena.

Hidrocentrala Turbinele de pe Bega a fost concepută ca un ansamblu format dintr-un corp supraînălţat, un al doilea corp de clădire aflat pe malul stâng al Begăi şi o construcţie ce se întindea deasupra apei.

Ritmul vertical îi conferă impresia de uşurinţă şi ilu- zia unei imponderabilităţii deasupra apei a volumului construit. Turnul aflat pe partea de sud a edificiului se termină printr-un rezalit. Birourile şi spaţiile oficiale au fost amplasate iniţial în turn. Cele două niveluri  au fost astăzi transformate în încăperi de protocol. Fiecărui nivel îi corespunde o terasă amplă, astfel încât comunicarea interiorului cu exteriorul este generoasă. În prelungirea acestui corp se află eclu- zele, deasupra cărora a fost construită o pasarelă de acces din lemn sculptat, înlocuită în anul 2005.

Volumetria clădirii este îmbogăţită prin utilizarea ele- mentelor decorative specifice stilului 1900. Accesul în „casa turbinelor” se realizează printr-un portal amplu din lemn, casetat, din două canaturi, ce are colţurile rotunjite în stilul Secession. Intrând în sala turbinelor, puţine s-au schimbat. Remarcabilă este şi feroneria interioarelor, fără să menţionăm aici cele trei turbine Francis şi generatoarele Ganz.

Pentru construirea acestei hidrocentrale oraşul a făcut un împrumut. O investiţie pe care directorul   de atunci, Heinrich von Billig ştia că o va amortiza în scurt timp. „Partea mecanică a costat în total 355,817 coroane, dintre care: generatori electrici – 111,350 coroane, instalaţia de distribuţie – 26,453 coroane, 3 turbine – 122,050 coroane, alte instalaţiuni – 95.964 coroane. Partea de construcţii a fost mult mai cos- tisitoare: construcţii hidraulice – 206,285 coroane, casa stavilelor – 21,700 coroane, lucrări de pământ – 832,374 coroane, construcţia podurilor – 391,845 coroane, pard malurilor – 233,573 coroane, conduc- erea lucrărilor – 78,850 coroane, alte spese – 290,415. Suma totală 2,055,042 coroane.” În 1910, un kWh îi costa pe timişoreni 0,725 coroane.

În primul an, cele trei turbine Francis orizontale, tri- ple, de câte 660 CP, de fabricaţie Ganz, acţionând ge¬neratoare bifazice 2 x 2.2 kV 550 kVA de aceeaşi fabricaţie, au produs 89% din totalul de 5 milioane kWh, numai 11% s-a produs cu aburi.

Clădirea Turbinelor, din cartierul Fabric,  constituie un element surprinzător al arhitecturii din Timişoara. De altfel clădirile industriale ale oraşului de pe Bega sunt la fel de importante ca şi fortificaţiile, palatele, bisericile şi mănăstirile. Abatorul Comunal, Fabrica de bere, Fabrica de pălării sunt numai câteva exemple. Cu toate că este inedită în cadrul arhitecturii indus- triale româneşti, această uzină hidroelectrică nu este monument istoric. Este unul dintre exemplele fericite, întrucât a fost păstrată în condiţii bune, iar instalaţiile ei din 1910 funcţionează şi astăzi.

Arhitectura industrială este prin definiţie flexibilă, cu toate acestea reconversia siturilor industriale nu are încă impact în România. Cu toate că potenţialul cul- tural, istoric şi economic este evident, nu s-a finalizat o strategie pentru viitorul acestei hidrocentrale, care va intra în conservare în curând. Nu ar fi plăcută vizi- tarea Timişoarei pe apă, iar printre diferitele opriri să se numere şi Turbinele, pentru o scurtă lecţie de isto- ria arhitecturii şi a tehnicii.

László Székely (1877-1934)

Arhitectul este fiul unui antrepenor în construcţii din Salonta. A absolvit Şcoala de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice din Budapesta, în anul 1899. Reîntors la Budapesta, după ce studiase în Italia, a lucrat o vreme pentru arhitectul Czigler Győzőunui, care l-a recomandat pentru postul de arhitect municipal al Timişoarei. Avea 31 de ani când a devenit arhitectul oraşului de pe Bega, primul său proiect fiind în 1904, Abatorul Comunal. A lucrat în serviciul Primăriei, timp de aproape două decenii, fiind arhitectul celor mai importante clădiri din oraş.

 

În lucrările lui László Székely predomină eclecticul şi stilul 1900 cu influenţe ale Şcolii de la Budapesta şi ale celei de la Viena. Edificiile proiectate de acesta sunt diferite atât ca dimensiuni, cât şi ca funcţiuni: reşedinţe, imobile de raport, licee, băi publice, hidrocentrale, abatoare. Printre acestea se numără: Abatorul Comunal, Baia Publică Neptun, Camera de Comerţ şi Industrie, Banca Generală Maghiară de Credit, Biserica ortodoxă română din Fabric, Casa Brück, Casa Emmer, Liceul Piarist, Palatul Dauerbach, Palatul Neuhausz, Palatul Weiss, Clubul Re- gatta. Dar şi Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Vârşeţ, Abatorul din Becicherecul Mare, Primăria şi Liceul superior din Salonta.

The little hydroelectric power plant on Bega river, named Turbines by Timişoara’s people, celebrated its centennial on May third 2010. The building attracts through its original presence. It rather seems to be a fortress of 1900s, surrounded by water and a few quiescent fishermen.

In the first years of twentieth century Timişoara, its boulevards and Bega received closed attention. Secession style became a part of its history as a result of a massive urban transformation, resulted from an important economic development. In 1902 Emil Szltárd, the city engineer, implemented a project for the systematization of Bega river, which suppressed the old water channels from Fabric and implemented a hydroelectric power plant in order to efficiently exploit water energy. The hydroelectric plant was built between 1907 and 1910 following László Székely blueprints and it was situated in Eastern part of the city, the industrial part of the city along with the slaughterhouse, brewing factory, hats factory, tobacco factory. For example, in Austria-Hungary between 1893 and 1911 were built 39 other plants, the most important at Ikervăr, Cluj, Reşiţa, Sibiu, Târgu-Mureş and Timişoara, first of power plant-dam.

The expressiveness of tour’s verticality, pure walls, white, with platforms of observation of the water makes the hydroelectric power plant look like a for- tress. László Székely choose for this project a simple expression of 1900’s architecture, utilizing geometric decorative elements, without sinuous decorations, in contrast with curvilinear architecture he used before. Nothing bends, tightens, blows, or contorts because the building has a technical function. Architect Székely respected William Morris’s motto: “Art in everything. Art and industry will collaborate and all will become art”, therefore the building fulfilled all the necessities of that period both regarding technique, construc- tion materials, and aesthetics. One century later, the hydroelectric power plant continues to be an impres- sive building, having the elements characteristics to 1900 style of Budapest Architecture School, as well as Vienna Architecture School. Windows’s framing re- minds of Lechner Schools’s influences, while stylized elements are characteristics of Vienna Secession.

Turbines of Bega is an ensemble of a elevated part, a second part of building on the left shore of Bega and a construction  above the water.

The vertical rhythm gives it the impression of easiness and the illusion of imponderability above water and constructed volume. The tower on southern part of the building is finished through a façade mouldings.

The offices were initially in the tower. Nowadays, both levels became protocol spaces. Each level has a large terrace, thus inside and outside communication is generous. The decorative elements characteristics to 1900s style enrich the buildings’ volumes. Remark- able are also the decorative elements as well as win- dows’ hardware and interiors, without mentioning here the Ganz enginees and turbines.

At the extension of this construction are the locks, above which it was built a wooden walkway, sculpted, replaced in 2005. The access in the „turbines room” is made through a large wood gateway, in casettes, with two door frames, rounded corners in Secession style. While entering the turbine room little changed.

For the construction of this hydroelectric power plant the city made a loan. An investment the director Heinrich von Billig, who led the plant between 1893

  • 1923, knew that would pay off “Mechanical part cost 355,817 crowns in total, including: electric generators – 111,350 crowns, distribution installation
  • 26,453 crowns, three turbines – 122,050 crowns and other installations – 95,964 crowns. The building was more expensive: hydraulic constructions – 206,285 crowns dams  house  –  21,700  crowns,  earth works
  • 832,374 crowns, bridgeworks – 391,845 crowns, banks – 233,573 crowns, the management works – 78,850 crowns, other costs – 290,415 crowns . Total amount 2,055,042 crowns. “In 1910, one kWh cost the Timişoara 0,725 crowns.

In the first year the three horizontal Francis turbines, triple, of 660 hp Ganz, actioning 2 x 2.2 kV 550 KVA Ganz biphasic generators, produced 89% of the total 5 million kWh, only 11% produced with steam.

Turbine building from Fabric district is a surprising element of the architecture of Timişoara. Moreover, the industrial buildings of the city are as important as the fortifications, palaces, churches and monasteries. Municipal slaughterhouse, the brewery, hats factory are only a few examples. Although it is unprecedented in Romanian industrial architecture, this hydroelectric plant is not a historical monument. It is a fortunate example, having been kept in good conditions, and its machines operate after 100 years.

Industrial architecture is by definition flexible, how- ever the conversion of industrial sites in Romania still lacks impact. There is no completed strategy for the future of this hydroelectric power plant, which will soon enter into conservation although the cultural and economic potential is obvious. What could be more enjoyable than visiting Timişoara by water, and during the various stops to count also the turbines, for a brief lesson in history of architecture and tech- nology.

László Székely (1877-1934)

Architect is the son of an constructions entrepreneur from Salonta. In 1899, he graduated from the School of Architecture of the Budapest Polytechnic University. After studying in Italy, he returned to Budapest and he worked for a while for architect Czigler Győzőunui, who recom- mended him for the post of city architect of Timişoara. He was 31 years old when he became the city architect, his first project was in 1904, the municipal slaughterhouse. He worked for the City Hall for almost two decades, being the architect of the most important buildings in the city.

 

In László Székely’ works prevailed eclectic style and 1900s style with the influence of Budapest and Vienna Schools. The buildings he designed are different both in size and as functions: homes, schools, public baths, hydroelectric power plants, slaughterhouses. These include: municipal slaughterhouse, public baths Neptun, Chamber of Commerce and In- dustry, Hungarian General Credit Bank, Romanian Orthodox Church in the Fabric, Brück House, Emmer House, Piarist HighSchool, Dauerbach Palace, Neuhausz Palace, Weiss Palace, Regatta Club. But also the Ser- bian Orthodox Diocese of Vârşeţ, Zrenjanin slaughterhouse, City Hall and High School in Salonta.

Foto: Bogdan IURAȘCU

Bibliografie:

Monografia Uzinei Electrice Timişoara (1884-1934), ingin- er Victor Cantona, Tipografia Românească, Timişoara, 1934 Timişoara. Mica monografie urbanistică, arhitect Mihai Opriş, ed Tehnică, Bucureşti, 1987

Comments

comments

Comments
One Response to “Turbinele Timişoarei”
  1. Flavius spune:

    Fabrica de Tutunu, nu este situata in Estul orasului, ci in partea de Vest, tot pe malurile Canalului Bega.

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog