RDW

Dosar comentat Buzeşti – Berzei – Uranus. Vera MARIN

Adrian Bălteanu: Vă rog să comentaţi pe scurt materialul apărut în revista „Arhitectura” nr. 1/2011 privitor la Diametrala Buzeşti-Uranus.

Vera Marin: Apreciez forţa imaginilor. Este important că sunt puse îm­preună imagini, date despre intervenţie şi informaţii privind desfăşurarea ei. Este esenţial ca oamenii să fie informaţi pentru a putea reacţiona. Cred că foarte multe persoane, chiar din mediul profesional al arhitecţilor sau urbaniştilor, nu au formulate nişte opinii despre cazul Buzeşti-Berzei, pentru că, pur şi simplu, nu au suficientă informaţie.

A.B.: Aţi afirmat public că proiectul Buzeşti-Uranus nu este bun, vă rog să îmi spuneţi principalele argumente în acest sens.

V.M.: Din punctul meu de vedere nu avem, de fapt, un proiect. Nu a existat un demers de planificare urbană. Un proiect de urbanism este un gest integrator: în conţinutul-cadru al unui PUZ este scris clar că opţiunile se fac după ce se fac nişte analize (studii de fundamentare). De asemeni, ar trebui să existe un set de principii și politici urbane actuale cu cele europene care prin filtrul lor integrează în zona propusă studiului respectivul proiect. Astfel filtrate, acele opţiuni ar trebui să fie argumentate pe rezultatele unor analize: deci nu ar trebui să existe într-un PUZ o singură perspectivă, o singură temă – reducerea discuţiei la tema fluentizării traficului ne conduce la un „PUZ de lărgire de stradă” – o specie care nu are de ce să existe în practica profesională, mai ales când iniţiatorul acestei documentaţii de urbanism este chiar autoritatea publică locală, de presupus a fi garant al unei dezvoltări echilibrate a oraşului.

Soluția actuală propusă de primărie, cu acele simulări în trei dimensiuni care au fost arătate la Comisia Tehnică de Urbanism şi în prezentările de la Sala Frescelor (UAUIM) şi de la OAR, nu este realistă: acea unitate stilistică nu se va putea atinge niciodată. Prin urmare, nu avem o imagine a ceea ce va fi acolo. În afara faptului că pe acolo vor trece mai multe maşini şi mai repede nu avem nicio proiecţie despre viitorul acelei zone. Nu ştim nici cum ar fi să funcţioneze acea zonă. Practic, nu avem acel proiect integrat urbanistic de care vorbeam, ci este un demers de „intrare în legalitate” care să acopere exproprieri, demolări şi nişte contracte semnate cu firmele de construcţii care să lucreze pentru lărgirea acelui drum. Este complet anormal să faci planificare sau proiectare urbană în momentul în care acolo fondul construit existent a fost masacrat. Poate vom constata, după definitivarea celor trei PUZ-uri iniţiate de municipalitate la sfârşitul anului trecut, că acele demolări nici nu erau necesare.

La nivel de principiu, eu consider că se pleacă de la o premisă greşită: că este necesară o circulaţie rapidă în zonă, în maşini personale, o circulaţie de tranzit între nord şi sud, o legătură rapidă între clădirea guvernului din Piaţa Victoriei şi, respectiv, Palatul Parlamentului. Intervenţia contravine principiilor de mobilitate durabilă promovate de profesionişti şi asumate de către decidenţii din restul Europei. O scurtă paranteză. Factorii decizionali implicaţi în acest proiect ar trebui să fie conştienţi de faptul că statele membre ale Uniunii Europene au semnat în urmă cu un an Declaraţia de la Toledo, care propune folosirea unei grile de evaluare (referenţialul pentru oraşe durabile), potrivit căreia o dezvoltare urbană poate fi verificată dacă este sau nu sustenabilă. Grila este acum în faza de testare, avem chiar trei oraşe din România implicate în proiect – Bucureştiul, din păcate, nu este printre ele. Criteriile folosite nu au fost descoperite peste noapte, sunt rezultate în urma unor proiecte de cercetare. Închizând paranteza, pentru Buzeşti-Uranus nu şi-a pus nimeni problema să discute în termeni de dezvoltare urbană durabilă.

Am o idee că vreau să trec cu maşina pentru că nu am avut maşină în trecut şi acum am şi vreau să merg cu ea oriunde, reiau un raţionament al şefului de proiect făcut public într-o prezentare la UAUIM. De asemeni, argumentația care se mai vehiculează de către autori este că viziunea unui bulevard în acel loc exista încă din anii ‘30, însă era o perioadă în care orașele nu aveau principii și politici urbane integrate sedimentate pe experiența ultimelor decenii, iar asta făcea ca asemenea proiecte să poată fi propuse dictatorial atât de proiectant, cât și de factorul politic. Astăzi, aceasta nu trebuie să se mai întâmple doar și prin faptul că, la nivel politic, am semnat în context european documente ce reglementează diferit cerințele de strategie urbană durabilă.

A.B.: Cum consideraţi că va arăta zona dacă lucrurile nu se schimbă?

V.M.: Dacă se pune în practică „proiectul” actual în condiţiile de acum, vom avea un proiect de realizare a unei străzi, iar fronturile vor rămâne ca după război încă multă vreme de acum încolo pentru că, în opinia mea, nu există suficientă forţă financiară cu care să se realizeze rapid construcţiile care să umple fronturile. Şi dacă să spunem că vor fi investiţii, am mari îndoieli despre calitatea arhitecturii fronturilor respective… Presupunând că se va construi, sigur, nu în cinci ani, poate în următorii zece ani, ceea ce se va construi va fi o continuare a ceea ce vedem acum pe segmentul străzii Buzeşti dinspre Piaţa Victoriei.

Din păcate, demolările petrecute pe Berzei nu ar fi decât un început – se va declanşa o dinamică ce va aduce schimbări radicale în zonele protejate învecinate acestui traseu. Mare parte a fondului construit de acolo este valoros doar ambiental, pe deasupra este şi în stare proastă. Acest fond construit va fi înlocuit cu clădiri de acelaşi tip cu cele ce se vor construi pe Berzei şi se reduc considerabil şansele ca viitorul zonei ca „zonă protejată” să fie în direcţia caracterului existent acum acolo.

Operaţiunile urbane sunt datoria şi privilegiul autorităţilor publice. Ale­gerea perimetrului de intervenţie, structurarea intervenţiei prin deciziile importante, stabilirea etapizării, a bugetului, toate acestea sunt activităţi specifice autorităţilor publice în legătură cu orice proiect urban. Sigur că demersul nu trebuie să pornească de la idei disparate de proiecte, ci proiectele urbane sunt modul în care se implementează politici şi programe urbane, înscrise într-un demers de planificare strategică. Cu alte cuvinte, proiectele de dezvoltare urbană sau operaţiunile urbane trebuie să se înscrie într-un demers mai amplu de definire atât a priorităţilor, cât şi a posibilităţilor de care dispune autoritatea publică locală.

Strategia de dezvoltare locală, politicile publice în sectorul locuirii, al spa­ţiilor verzi, al utilizării terenurilor (land use), politicile fiscale, politicile de transport public, politicile de accesibilitate la echipamente de utilitate publică, politici de protecţie a patrimoniului, politicile de amenajare a spaţiilor publice etc. – toate ar trebui să conţină programe şi, respectiv, proiecte ce trebuie corelate unele cu celelalte. Intervenţia într-un peri­metru dat înseamnă corelarea cu programele şi proiectele definite în fiecare din aceste sectoare de politică urbană care au incidenţă asupra acelui perimetru. Dacă politicile şi programele urbane lipsesc, înseamnă că vor lipsi şi operaţiunile de urbanism ce se pot face într-un parteneriat public-privat de necontestat întrucât, în lipsa unor decizii mai generale asumate deja de autoritatea publică locală, nu există, pentru un anumit proiect individual, o bază de legitimare a negocierilor între interesele actorilor urbani (publici, privaţi, societatea civilă).

A.B.: Ce se poate repara? Aţi organizat, alături de alţi specialişti un Ate­lier interdisciplinar pentru a evidenţia că există propuneri ca alternativă la acest proiect pentru zonă. Spuneţi-ne câteva cuvinte despre atelier.

V.M.: Aş fi preferat să nu fi fost nevoie de acest Atelier. Mi-ar fi plăcut să fiu consultată în procesul de elaborare a PUZ-urilor comandate de auto­ritatea publică locală, conform cu normele metodologice de informare şi consultare a cetăţenilor, lansate, după mulţi mulţi ani de întârziere, în ianuarie 2011. Numai că, alături de colegii cu care m-am asociat, am ajuns la concluzia că nu putem sta cu mâinile în sân: „PUZ-ul de lărgire de stradă” mi s-a părut mult prea puţin convingător: nu am regăsit argu­mente solide pentru propunerile prezentate acolo. Perimetrul luat în discuţie mi s-a părut mult prea restrâns. Mai grav, demolările şi modul în care s-au făcut ele astă-iarnă m-au dezamăgit profund. Am putut constata, cu consternare, cât de departe suntem de Europa când comparam ce se întâmpla în zonă cu tot ce am citit pe tema proiectelor urbane şi cu locurile pe care le-am vizitat în alte ţări date ca exemple de intervenţie publică în amenajarea urbană. Am găsit că atitudinea şi gesturile mai multor reprezentanţi ai Platformei pentru Bucureşti erau perfect îndreptăţite. Nu pot decât să salut faptul că, între timp, instanţele s-au pronunţat deja în favoarea organizaţiilor societăţii civile în mai multe procese intentate Primăriei Municipiului Bucureşti. Consider că respectarea procedurilor cerute de legi nu este ceva lipsit de importanţă, ci dimpotrivă: dacă primarul nu respectă legile, ce semnal dă acesta cetăţenilor oraşului pe care îl administrează? Legea nu este ceva opţional. Iar procedurile respective nu sunt nişte formalităţi: procedurile impun nişte filtre prin care trebuie judecat un proiect – filtre care ar trebui să protejeze interesul public.

Atelierul a fost organizat de câteva organizaţii non-guvernamentale, care au expertiză şi care sunt şi parte a societăţii civile active: ASUB – Asociaţia Spaţiu Urban București, GDL – Grupul pentru Dezvoltare Locală, ATU –Asociaţia pentru Tranziție Urbană şi Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Anthropoesis. De multe ori s-au făcut afirmaţii care, practic, disociază mediul profesional de cel al organizaţiilor non-guvernamentale. Îmi doresc ca acest atelier să fie un prim pas către o colaborare între mediul profesional şi mediul celor care activează pentru protecţia patrimoniului sau a mediului, de exemplu. Cred că avem cu toţii de câştigat dintr-o astfel de colaborare în termeni de legitimitate, în termeni de apropiere de ceea ce este azi în România şi în Bucureşti lăsat la voia întâmplării: interesul public.

Prin atelier am dorit neapărat să punem împreună participanţi care vin din zona ştiinţelor despre om (sociologie, antropologie), cu cei care vin din mediul profesional de planificare şi proiectare, deci cu practica profesională centrată pe spaţiu. Nu mai putem să facem, în secolul al XXI-lea, planificare urbană numai cu cei a căror formaţie principală este legată de spaţiu. Forma urbană propusă trebuie să aibă un fundament într-un scenariu de funcţionare, în profile de utilizatori etc.

Am lansat pe internet o cerere de participare la care au răspuns 50 de aplicanţi, din care am selectat 25 cu care am format şase echipe. Am început prin a face nişte alegeri, obiectivele atelierului, anume că trebuie să punem în discuţie: mobilitatea durabilă, valorizarea patrimoniului şi scenarii de dezvoltare economico-sociale. Obiectivul general a fost de regenerare urbană: de transformare a unei zone care nu este prea apreciată azi, dar care are un potenţial remarcabil, într-o zonă animată, în care să existe energie, spaţiu public, construcţii care să respecte carac­terul zonelor protejate.

Am mai pornit de la principiul că fiecare echipă trebuie să îşi aleagă un loc pe această axă, sau în zona limitrofă ei, pentru care să facă propuneri care să nu fie doar despre cum va arăta acel perimetru, ci şi să ilustreze un demers operaţional pentru implementarea proiectului (inclusiv identificarea responsabilităţilor necesare pentru actorii urbani, costurile, alocarea unor tipuri de activităţi ş.a.). Proiectul fiecărei echipe s-a dorit o ocazie de a genera efecte de creştere care să ducă la revitalizarea întregii zone.

Nu am dorit să venim cu o contrapropunere. Ceea ce ne-am propus a fost să deschidem discuţia despre posibilitatea existenţei unor variante. Desigur, dacă se schimbă o premisă fundamentală: nu mai este un proiect pentru maşini, ci pentru pietoni, îţi rezultă o alternativă. Am dorit ca intervenţia să nu mai fie în dezacord cu principiile europene ale dezvoltării durabile urbane.

Atelierul a fost organizat fără nicio finanţare, în timpul liber al celor implicaţi, deci nu avem fizic posibilitatea de a veni cu detalii tehnice foarte elaborate, care ar fi impus colaborarea cu experţi ingineri etc. Nu am avut nici informaţia de bază legată de statutul juridic al terenurilor. Se pot găsi 100 de profile transversale pentru Berzei, dar nu acest lucru este ceea ce ne-am propus, ci ne-am propus să creăm deschiderea către studiul pe variante.

Ne-am mai propus să arătăm că ceea se întâmplă pe Buzeşti-Berzei este simptomatic pentru lipsa de instrumente de planificare urbană. Este prima operaţiune publică urbană de asemenea anvergură de după 1990. Vrem şi să aducem în conştiinţa celor interesaţi de urbanism faptul că PUZ-ul nu este un instrument suficient pentru o astfel de operaţiune. De exemplu, degeaba dăm reguli, dacă nu am şi montajul funciar care să mă ducă la compoziţia urbană dorită. Scriu în regulament că se vor comasa parcele, dar ce-i determină pe proprietari să-şi comaseze parcelele vreodată? Nu am niciun sprijin în aplicarea regulii. Nu este suficient să te gândeşti la reguli de construire, trebuie să te gândeşti şi la incentives, stimulente, măsuri de sprijin pe care este fundamentat parteneriatul public-privat.

Cu alte cuvinte, dacă intervenţiile în oraş se fac plecând de la proiecte izolate unele de altele, atunci se pune problema corectitudinii deciziilor necesare demarării şi desfăşurării unei operaţiuni urbane: De ce acolo? De ce acum? De ce acea măsură şi nu alta? De ce cu acei parteneri privaţi şi nu cu alţii? Şi dacă nu se pot da răspunsuri cu argumente solide la aceste întrebări ce corespund elementelor prin care se descrie un proiect, atunci nu putem vorbi de un proiect pentru care necesitatea a fost clar demonstrată şi pentru care modul de acţiune este cel mai eficient în termeni de cost-beneficiu.

Proiectul Dublării Diametralei Nord-Sud este un exemplu ilustrativ pentru problemele ce pot deriva dintr-o abordare cantonată într-un anumit sector tematic de intervenţie: lărgirea străzilor Buzeşti-Berzei a pornit de la argumente de fluidizare a traficului. Dacă admitem că Master Planul de Transporturi din 2008 este politica urbană privind mobilitatea în Bucureşti şi în zona metropolitană, era bine dacă decizia de a demara acest proiect ar fi fost corelată măcar cu recomandările de etapizare conţinute în Master Plan: mai întâi era recomandată dezvoltarea reţelei de transport în comun şi, respectiv, închiderea inelului perimetral al oraşului. Lărgirile străzilor din perimetrul central nu erau printre primele proiecte listate în planul de acţiune. În lipsa unor politici publice în domeniul protecţiei patrimoniului şi în contextul unor reglementări insuficient de clare şi de puternice, nu a fost – nici măcar un moment – suficient de clar, ca bază de decizie, care ar fi costul ce trebuie plătit pentru a putea face aceste lărgiri în termeni de valori identitare ce ar trebui sacrificate pentru obiectivul fluidizării traficului. Mai grav, străzile respective sunt chiar limita zonei studiate în prezent în cadrul PIDU – Plan Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Zona Centrală: decizia de a interveni a fost luată înainte de a vedea propunerile acestui plan integrat, care cu siguranţă ar fi dat o ierarhie clară între obiectivele posibile pentru această zonă, ca parte a Zonei Centrale.

În urma câtorva decenii de experienţe, oraşele Europei consideră proiectele urbane ca fiind tocmai un vehicul de integrare între sectoarele tematice – temele respective fiind tot atâtea domenii de responsabilitate pentru autorităţile publice locale în urma descentralizării: dezvoltare echilibrată în teritoriu, accesibilitate pentru toate categoriile de cetăţeni la ceea ce se poate obţine în urma investiţiilor din fondurile publice ale localităţii, ale regiunii, ale ţării sau ale Europei: transport, locuinţă, spaţii publice, spaţii verzi, locuri de petrecerea timpului liber, educaţie, sănătate etc.

Obiectivul de coeziune socială (frânarea segregării în spaţiu a claselor sociale) este unul extrem de important în programele ce au fost finanţate prin programe naţionale sau europene. În capitala unui stat european, în secolul 21, este inadmisibilă lipsa unei baze de date cu cazurile soci­ale din zona de intervenţie a unui proiect urban. La fel cum este inac­ceptabilă lipsa unei baze de date cu toţi proprietarii de imobile nu numai pentru parcelele atinse direct de lărgirile străzilor, ci şi din toată zona de influenţă a proiectului, care trebuie definită după criterii clare.

Practic, dacă tot ce a existat ca spaţializare a acestui proiect al Diametralei înainte de a trece la fapte a fost un cvasi-PUZ ce analiza numai traseul lărgit al străzii, vorbim de fapt de lipsă de urbanism în cazul primei operaţiuni urbane de după 1990. Pentru a pune lucrurile pe făgaşul unui parteneriat public-privat legitim, corect, din care să aibă de câştigat atât oraşul, în ansamblu, cât şi investitorii din mediul privat care ar putea fi interesaţi, este extrem de necesar să fie parcurse etapele corecte, şi planificarea şi proiectarea urbană să fie luate în serios.

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog