RDW

Art Deco sau modernismul bine temperat

Eclipsat de epopeea eroică a modernismului progresist şi ignorat de marii istorici ai Mişcării Moderne (Giedion, Zevi, Pevsner), fenomenul Art Deco a fost reabilitat şi relansat în anii 1960-’70, primele decade aşa-zis „postmoderne”. Şi nu întâmplător. În cadrul dezbaterii asupra postmodernităţii, filosoful Gianni Vattimo, care a lansat celebra distincţie între gândirea slabă şi gândirea tare, observa că filosofia tradiţională, în linia doctrinei platoniciene şi a creştinismului, ne-a obişnuit să apreciem valorile „tari” în detrimentul va­lorilor „slabe”: esenţa şi nu aparenţa, metafizicul şi nu fizicul, centrul şi nu periferia. Faţă de acest elitism al gândirii, pe care modernitatea l-a dezvoltat maniheist, teoria postmodernă redescoperă programatic nuanţele, semitonurile şi detaliile – valori „slabe” respinse de radicalismul modernist.

În acest context devine emblematică reevaluarea unor teme etichetate mult timp ca minore, desconsiderate sau trecute cu vederea, cum este fenomenul cunoscut sub denumirea conjuncturală de „Art Deco” – o specie de modernism ludic şi hedonist, eclectic şi tolerant faţă de tradiţie, care în perioada interbelică îşi pune amprenta, ca „stil total”, asupra întregului cadru al existenţei umane, de la cinematografe şi locuinţe la cele mai modeste obiecte de uz curent, de la moda prêt-à-porter la automobile şi transatlantice, de la charleston la grafica publicitară. Greu de cuprins într‑o definiţie riguroasă, fluid, eterogen şi contradictoriu, Art Deco apare nu atât ca un stil propriu-zis, cât mai curând ca tonul general al epocii şi chiar, s-ar putea spune, ca fiind cea mai fidelă reflectare a zeitgeist-ului interbelic.

Deşi s-au scris numeroase monografii pe tema Art Deco, acestea insistă în special asupra artelor decorative sau asupra unor arii (geografice, istorice, stilistice) limitate şi nu ajung să aprofundeze resorturile şi natu­ra intimă a fenomenului, iar informaţia de substanţă este foarte diseminată, în particular în privinţa arhitecturii. În plus, în România, această temă a rămas într-un con de umbră al literaturii de specialitate, fiind aproape necunoscută publicului larg şi prea pu­ţin familiară specialiştilor, în timp ce un semnificativ patrimoniu deco autohton se vede în continuare ignorat, agresat şi chiar distrus.

Citiți textul integral în 3 / 2011 al Revistei Arhitectura.


ART DECO OR WELL-TEMPERED MODERNISM

While eclipsed by the heroic epic of progressive moder­nism and ignored by the great historians of the Modern Movement (Giedion, Zevi, Pevsner), the Art Deco phenomenon was rehabilitated and relaunched in the 1960s and 1970s, the first „postmodern” decades. Actually, it is postmodern theory that programmatically rediscovers nuances, semitones and details („weak” values rejected by modernist radicalism), against the Manichean elitism of traditional philosophy – indebted to the Platonic and Christian doctrines, and further developed by modern thought – which used to appreciate „strong” values to the detriment of „weak” ones: essence and not appea­rance, metaphysics and not physics, centre and not periphery.

In this context, revaluating such themes as the Art Deco phenomenon, long-time labelled as minor, discredited or overlooked, becomes emblematic. This species of ludic and hedonistic modernism, eclectic and tolerant of tradition, appears as the most authentic reflection of the interwar zeitgeist, leaving its mark as a „total style” on the entire built environment, from cinemas and dwellings to the humblest household objects, from prêt-à-porter fashion to the automobile and ocean liner, from charleston to graphic advertising.

The numerous monographs dedicated to Art Deco mainly­ insist on decorative arts or on limited geographical, historical and stylistic areas, without achieving a thorough analysis of its inner resources and nature, and substantial information is much dissipated, notably as regards architecture. Moreover, in Romania, this issue has remained in a cone of shadow, being almost unknown to the general public and and quite unfamiliar to specia­lists, while a significant local deco heritage is increasingly ignored, abused or even destroyed.

Read the full text in the print magazine.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog