RDW

Horia Creangă inedit

Plan fațadă dinspre est, Primăria Municipiului Bucureşti, fond Serviciul Tehnic, Sector I Galben, dosar 212/1937

Documentând Parcelarea Calimachi, din Intrarea Armași, București, am identificat, alături de lucrări ale arhitecților Ion Giurgea, Marcel Locar, Mircea Sfetescu, Jean Văleanu, Ion Anton Popescu, Mihail Mihalcea, Ștefan Ciocârlan, Ștefan Crețoiu, Tașcu și Maria Ciulli, un proiect inedit al arhitectului Horia Creangă.

Parcelarea Calimachi este cunoscută sub diferite denumiri: Parcul Calimachi, Parcelarea Kalimachy, Aleea Calimachi, Aleea Armaș, Armașului, Aleea General Eremia Grigorescu. Terenul, proprietate a Anei Maria Calimachi, era moștenit de la Elena Văcărescu, mama sa, care la rândul ei stăpânea casa din Strada Armași, nr. 14, cu locul de alături de la numărul 16, ce forma grădina caselor, dar și cu locul din Strada Polonă, nr. 87, din 6 mai 1892. Acestea au fost cumpărate de la Fridirich Thyr, pentru suma de 36.000 lei.

În anul 1931, arhitectul Alexandru Tomescu a realizat primul plan al parcelării terenului de 6.789 mp, dar întrucât „loturile prevăzute în primul plan de parcelare aprobat sunt prea mari şi nu s-au putut vinde”, doi ani mai târziu Ana Maria Calimachi a „depus noi planuri de parcelare modificate, cu loturile mai mici”, realizate de același arhitect. Cel de-al doilea plan de parcelare primește avizul Comisiunei Speciale pe 10 Martie 1933,  care „admite un număr mai mare de loturi”, însă cere ca „locul de întoarcere să rămână dreptunghiular conform avizului din 15 Maiu 1931, iar clădirile de pe loturi să nu aibă nici un calcan spre fund”.

Cel de-al doilea proiect de parcelare prevedea 19 loturi, ulterior parcelele 1 și 2 și, respectiv, 9-10 au fost comasate de către proprietari. În 1935 s-au executat lucrările de canalizare, apă, iluminat electric, între 11 şi 31 august, lucrările de pavaj fiind încheiate în 17 septembrie. Prima autorizație de construcție este eliberată în anul 1935, ultima în 1939.

Intrarea Armași, numărul 14

Cererea pentru autorizația de construcție a fost depusă pe 23 martie 1937, de Veturia Goga, la Registratura Sectorului I Galben: „Dorind a construi pe proprietatea mea din strada General Eremia Grigorescu, nr. 12, Parcelarea Calimachi lot 9-10, vă rog să binevoiți a-mi elibera autorizațiunea necesară. Construcţiunile ce voesc a face sunt imobil parter, etaje conform planurilor anexate cu împrejmuire. Plan întocmit şi semnat de arhitectul Horia Creangă. Valoarea construcţiunei ce voesc a face este aproximativ de 1.500.000 lei”.

Autorizaţiunea 9G, din 26 aprilie 1937, consemnează că „se va construi retras cu 4 m din alinierea decretată un corp de clădire cu subsol, parter, 2 etaje de zid conform planurilor anexate de arhitectul Horia Creangă cu obligaţiunea de a executa la subsol o cameră de protecție și toate planșeele din beton armat”.2  Antreprenor este inginerul Aurel Ivanovici.

În dosarul de autorizație este anexată o reclamație către primarul general al Capitalei datată 20 ianuarie 1939, făcută de proprietara parcelei nr. 8, Maria Dr. Hodoș: „având vecin de teren la Nord – pe D-na Veturia Goga – care a construit un corp de case în cursul anului 1938 și a călcat prevederile regulamentului de construcțiuni, în ceea ce privește împrejmuirea parcelei. A construit împrejmuire din cărămidă înaltă de 3 m, când regulamentul prevede 2 m. Dat fiind că organele de control ale Primăriei de Galben nu au luat până în prezent nici o măsură, sunt nevoită să atrag atenția asupra acestei încălcări a regulamentului supunându-vă Domniei Voastre rugămintea să binevoiți a dispune intrarea în regulament deoarece acest lucru îmi produce neajunsuri la vânzarea terenului”. Cu toate că Primarul General V. Dombrowski a dat o rezoluție prin care doamna Veturia Goga era rugată a se conforma regulamentului și autorizației eliberate: „vă rugăm a vă conforma în 15 zile, în caz contrar vom fi nevoiți a proceda la întocmirea formelor legale pentru a dărâma zidul până la înălțimea de 2 m”. Zidul are și astăzi 3 m înălțime.

În 1939, arhitectul Ștefan Crețoiu a proiectat pentru Maria Hodoș o clădire cu 4 etaje, ale căror terase dau toate spre curtea vilei Goga.3

Horia Creangă și colaboratorii săi

„În timpul celor 14 ani cât a profesat, Horia Creangă a realizat relativ puțin în comparație cu alți profesioniști din aceeași epocă, dar operele și personalitatea lui au exercitat o puternică influență asupra tinerilor arhitecți din epoca 1930-1940. (…) el poate fi considerat ca maestru recunoscut și necontestat al acestei generații.”

„În 1935, în biroul lui Creangă lucrau inițial Haralamb Georgescu și Nae Nedelescu, între timp au sosit Nicu Petrașincu, Gheorghe Lungu, Neculai Măndășescu, care constituiau un nucleu, pe intervale scurte se completa cu Eugen Dumitriu, Nicolae Bădescu, Theodor Sassu.”5 Ne vom opri asupra colaborării dintre Horia Creangă și Nicolae Nedelescu.

Una dintre sursele de informații folosite de Radu Patrulius pentru realizarea volumului despre Horia Creangă a fost arhitectul Nicolae Nedelescu. Acesta „desena repede, frumos, urmărind cu mare atenție maniera lui Creangă, pe care îl ajuta supervizând și studiile colegilor săi mai tineri, încă nediplomați. Nedelescu l-a secondat pe Creangă cu multă râvnă, fiind la rândul său, în primii zece ani de activitate, un adept convins al arhitecturii funcționale (…) Din debutul său lângă Creangă nu a avut finalmente parte de acele onoruri pe care prietenul H. Georgescu le recoltase. Într-adevăr, acesta rămâne singurul arhitect a cărui semătură este recunoscută public la câteva lucrări majore alături de cea a maestrului său”6. Arhitectul Nedelescu a lucrat în biroul lui Horia Creangă în perioada 1935-1939, colaborând „la proiectarea fostelor uzine Malaxa, cinematograful ARO, vila Gheorghiu din Mamaia, vila Veturiei Goga din intrarea Armașului, expoziția Luna Bucureștilor 1938”, scrie Radu Patrulis7. Într-un articol publicat în numărul 6, din 1963, al revistei Arhitectura, Nicolae Nedelescu scria cu modestie: „L-am cunoscut îndeaproape, lucrând ca tânăr arhitect în atelierul său”8.

Nicolae Nedelescu (1909-1972) era fiul unui ofițer și al unei învățătoare, orfan de tată din 1910. A absolvit Liceul „Mihai Viteazul” în 1928, iar în 1935 facultatea, prezentând la diplomă un cinematograf modern, sub îndrumarea lui Paul Smărăndescu. Între 1930-1952 a lucrat și pentru Căile Ferate Române, la început ca desenator, apoi ca arhitect. În 1945 demisionează de la CFR și se angajează la Facultatea de Arhitectură, fiind „comprimat” în 1947, se reîntoarce la CFR. În 1952 este numit șef la Metrou București, iar în anul următor devine arhitect-șef de sector la Proiect București. A fost membru în Comitetul de conducere al UAR9.

„Înainte de 1944 a proiectat 3 vile și 8 imobile de locuit care au fost executate. A realizat Pavilionul României la Milano, în 1941, împreună cu arhitectul Nicolae Cucu. A participat la diferite concursuri printre care amintim: Concursul Pieței Palatului, mențiune; Concursul Pieței Victoria împreună cu arhitectul Leon Garcea, premiul II; Concursul Școala de Agronomie, mențiune; Concursul Monumentul Eroilor, premiul I, mențiune; Concursul Aerogării împreună cu arh. Bornovski, premiul II; Concursul hidrocentralei Lenin, premiul II, premiul I nu s-a acordat. Toate realizate împreună cu soția sa, arhitect Victoria Nedelescu, născută Vetra.

Printre proiectele sale amintim: orașul muncitoresc Stalin 1949-1950, Orașul Ucenicilor, 1949-1951. ștrandul CFR Snagov 1948, diferite gări și clădiri industriale ale CFR (1934-1953), Gara oficială din Băneasa, lucrare coordonată de arhitectul  Duiliu Marcu în 1938, Pavilionul de expoziție al CFR în 1940, Casa Tehnicii CFR în 1953. Blocul de locuințe Carlton din București, centrala hidroelectrică V.I. Lenin de la Bicaz, barajul centralei hidraulice de la Sadu Sibiu, coordonarea proiectării ansamblului de locuințe Drumul Taberei”10.

Veturia Goga 

Veturia Goga (1883-1979), cunoscută în epocă atât ca privighetoarea Ardealului, cât și ca Rasputin à tout faire, a fost pe rând soprană, politiciană, doamna ministru și văduva națiunii, cultivând în jurul ei misterul à la Garbo: „femeie de afaceri sub parvanul comitetelor și comițiilor, între care s-a distins Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale. Cumpăra și vindea oameni, secrete, obiecte de artă. Tot ce se putea negocia și trafica sub soare. Pentru ea totul avea un preț, iar în politică, oamenii cu atât mai mult. Banul cumpără totul. Adevărul, tăcerea, impunitatea”11.

În inventarele interbelice ale Primăriei Municipiului Bucureștiului, Veturia Goga apare ca proprietar al clădirii din Bd. Dacia 13 (numărul 53 actual), construită în anul 1935, al vilei din strada general Eremia Grigorescu, nr 12-14, parcela 9-10, construită între 1937-1938, având reședința oficială în Strada Puțul de Piatră, numărul 612. Alături de proprietățile din București (cu certitudine neidentificate toate), Veturia Goga mai avea o vilă la Pre-deal și castelul de la Ciucea.

De ce a ales Veturia Goga acest teren? Unul dintre motive poate fi imediata vecinătatea cu  Gheorghe Tătărescu.

De ce Horia Creangă? Până în prezent cunoaștem că arhitectul a realizat, în 1930, vila lui Ioan Lupaș din Cluj, acesta fiind un bun prieten al familiei Goga.

Nu se știe dacă soții au locuit în casa din Intrarea Armași, nr. 14, întrucât Octavian Goga a murit pe 5 mai 1938, casa fiind aproape terminată în aprilie 1938 13.

Note:

1. Primăria Municipiului Bucureşti, fond Serviciul Tehnic, Sector I Galben, dosar 49/1931. 

2. Primăria Municipiului Bucureşti, fond Serviciul Tehnic, Sector I Galben, dosar 212/1937.

3. Primăria Municipiului Bucureşti, fond Serviciul Tehnic, Sector I Galben, dosar 86/1939.

4. Nicolae Nedelescu, Arhitectul Horia Creangă, Arhitectura nr. 6/1963, p. 52.

5. Radu Patrulius, Horia Creangă-omul și opera, Editura Tehnică, București, 1980, p. 59.

6. Ibidem, p. 61.

7. Idem.

8. Nicolae Nedelescu, Arhitectul Horia Creangă, Arhitectura nr. 6/1963, p. 53.

9. Arhiva Uniunii Arhitecților din România, dosar de înscriere în Uniunea Arhitecților din R.P.R., filiala București.

10. Idem.

11. Mircea Goga, Veturia Goga. Privighetoarea lui Hitler, Editura RAO, București, 2007, p. 151.

12. Primăria Municipiului Bucureşti, fond Serviciul Tehnic, Sector I Galben, Tehnic, dosar 212/1937.

13. Mircea Goga, Veturia Goga. Privighetoarea lui Hitler, Editura RAO, București, 2007, p. 308.

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog