RDW

Un altfel de Bucureşti

Macheta pieței și amplasamentul viitorului palat municipal

Moto:
„(…) trecutul e pe cât de ireversibil pe atât de fascinant şi de mereu, prost cunoscut.” Felicia Antip1

În încercarea de a întocmi un regulament pentru concursuri (RUR) am constatat că instituţia concursului de arhitectură (şi urbanism) ca exerciţiu intelectual şi-a cam pierdut importanţa în configurarea imaginii oraşului de azi. Şi-a pierdut importanţa atât din cauza lipsei de interes a profesioniştilor („prinşi” de „valul edilitar” din ultimii 10-15 ani), a lipsei fondurilor (a sponsorilor) pentru organizarea şi premierea concursului propriu-zis sau pentru punerea lui în operă, cât şi a complicatelor şi autistelor reguli legislative legate de organizarea concursului (atunci când banii provin din zona public-administrativă).

Reflectând nostalgic la ultimii 20 de ani, la ultimele concursuri de arhitectură şi urbanism (na-ţionale şi internaţionale) organizate în România, care au mai animat după 1989 viaţa breslei şi au avut un oarecare impact (vezi Concursul pentru Palatul telefoanelor – zona fostului Teatrului Naţional pe Calea Victoriei – sau Concursul pentru Catedrala Mântuirii Neamului) sau de urbanism (vezi Concursul pentru Piaţa Victoriei sau Bucureşti 2000 şi/sau mai nou Concursul pentru Piaţa Universităţii) se poate remarca doar că n-au fost niciodată (pentru ultimul – deocamdată!?) puse în operă şi că impactul asupra unei noi imagini a oraşului a fost practic nul. Dar această reflecţie asupra palmaresului concursurilor mai arată ceva.

Arată că oraşele pot fi nu numai ce s-a construit, ci şi ce ar fi putut fi cu ceea ce nu s-a construit. Ceea ce nu s-a construit constituie un ansamblu de forme şi imagini esenţiale a unui oraş şi a istoriei lui, pentru că proiectele materializează visurile care au răspuns atunci, ca şi acum unei nevoi de moment a oraşului.

Amos Oz discutând cu Jean Daniel într-un interviu în revista Le Nouvel Observateurspunea: (…) Tot ce se naşte dintr-un vis nu poate fi decât dezamăgitor. Singurul mod de a păstra un vis este de a nu-l trăi întruchipat. Aceasta este valabil (…) în scrierea unei cărţi şi în naşterea unei ţări” (…) şi, prin extensie, s-ar putea spune şi în conformarea unui oraş, fapt care s-a întâmplat în cele mai multe cazuri cu concursurile de arhitectură şi urbanism din România şi… au rămas doar visurile…

Arhitecţii şi urbaniştii cu experienţă ştiu că realizarea unui proiect este legată totuşi de o bună doză de hazard.

Urmare firească a unui astfel de raţionament este: oare cum ar fi arătat (pseudo)ucronic3 Bucureştiul dacă, făcând abstracţie de hazardul subînţeles, s-ar fi pus în operă şi realizat proiectele din palmaresul concursurilor de arhitectură şi urbanism, atâtea câte au fost, şi a altor proiecte importante ale epocii, în Bucureştii ultimilor 100 de ani?

Chiar dacă se spune că nerealizarea unor proiecte este necesară pentru ca proiecte mai bune şi mai finite să se „implementeze” (ceea ce nu e totdeauna adevărat), o interpretare (pseudo)ucronică a imaginii Bucureştiului prin prisma proiectelor nerealizate nu poate fi, nostalgic spus, decât interesantă atât intelectual, cât şi estetic.

Parafrazând ucronia, care după cum ştim este o evocare imaginară a timpului istoric, putem să spunem că ucronia urbană poate defini o istorie alternativă ce poate fi aplicată şi Bucureştiului.

Citiți textul integral în nr 4/2012 al revistei Arhitectura.

NOTE

1.
ANTIP, Felicia,
Hitler sau Adolf, în România literară, nr. 36, 24 sept. 2010.

2.
DANIEL,
Jean, www jean-daniel.blogs.nouvelobs.com/Le Nouvel Observateur (…)

3.
ucroníe (s.f.) – teorie în filosofia culturii potrivit căreia evenimentele și faptele de civilizaţie din istoria omenirii s-au produs ca o consecinţă inevitabilă, dar nu previzibilă, a progresului continuu. (<fr. uchronie), www dexonline.ro; (pseudo)ucronic în sensul că se referă exclusiv la imaginea urbană inserată şi nu la consecinţele implementării proiectelor. 

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog