RDW

Sylvain Gabriel – Arta feroneriei. Ghid practic de fierărie pentru copii și adulți

Pro Patrimonio, Arhiterra, București 2012

Sylvain Gabriel, companion meşter în fierărie

Manualul de faţă, conceput de Sylvain – companion francez calificat în meseria de fierar – se adresează copiilor şi adulţilor interesaţi să înveţe noţiuni teoretice şi practice de fierărie tradiţională. El are la bază, în principal, alte materiale didactice la care au contribuit în timp cei care învață meșteșuguri tradiționale la școala de utilitate publică Les Compagnons du Devoir din Franța.

Principiile de lucru şi învăţare continuă după care se conduce breasla companionilor sunt povestite de Şerban Sturdza pe parcursul atelierelor de fierărie desfăşurate la Ţibăneşti (2009-2012): fidelitate, onestitate, fraternitate, curaj, disciplină, răbdare şi seriozitate. Ele se pot rezuma astfel: te poţi înşela şi poţi greşi când lucrezi, dar nu ai niciodată voie să ascunzi greşeala pentru că data viitoare vei face mai bine; trebuie să te sacrifici şi să-ţi susţii ideile, dar nu până la sfârşit pentru că ideile şi cunoştintele trebuie să fie transmise; nu trebuie să te serveşti, ci trebuie să serveşti; orice înveţi, trebuie transmis celorlalţi (principiu de bază al companionilor).

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog