RDW

La ochiul broaștei sau perspectiva ca mentalitate

De-a lungul vremii, perspectiva arhitecturală – definită ca unul dintre instrumentele adecvării la spațiu ale creatorului de imagine, dar fiind esențial ca mod de percepție – s-a înscris pe un traseu fastuos al devenirii. Sofisticată în procesul complex al definirii stilurilor, amplificată prin multiplicarea planurilor de lectură, îmbogățită prin acumulări și suprapuneri istorice, perspectiva este un martor grăitor pentru evoluția culturală a unui teritoriu…

Gustul contemporan pentru cultivarea fragmentaru-lui și experimentarea dezechilibrului dinamic aduc un plus de surpriză, de condiment și de uimire într-o zonă deja saturată de valori. Noile tendințe eco-friendly, într-o mișcare complementară de împăcare a omului cu natura și de regăsire a făgașului spre origine, vin să împlinească perspectiva unei noi adecvări între omul întemeietor și propria lui istorie.

Perspectiva urbană, ca instrument de definire a spațiului urban – gazdă pentru produsul arhitectural și matrice complementară arhitecturii – parcurge un traseu similar, descrie si ordonează, într-o manieră proprie fiecărei epoci, destinul arhitecturii prins între teluric și ceresc.

Perspetiva ne îndeamnă și ne învață să privim.

Să privim, deci!

Se aprinde în minte evidența că istoria perspectivei este însoțită de istoria siameză a privirii, de știința de a privi sau, deseori, de dorința de a îndruma privirea celorlalți. Recunoaștem, cu anumită jenă, că privirea poate fi manipulată, că omul vede ce îl îndrumi să vadă sau, pur și simplu, ce îi permiți să vadă. (Așa cum noi, românii, îndrumați cu patimă de călăuzele politice actuale, vedem acum numai cât rău ni s-a făcut și ni se mai poate face și nu vrem nicidecum să vedem cum destabilizarea guvernamentală programată aduce profit garantat pe piața tranzacțiilor internaționale, pentru cunoscători.)

Se aprinde în minte o altă evidență – că între ce este privit (perspectivă) și privitor (beneficiar sau comanditar al perspectivei) se stabilește o relație privilegiată, din evoluția căreia se poate defini o mentalitate a fenomenului perspectivă-privire. Într-un exercițiu de laborator, putem imagina că un anumit tip de spațiu arhitectural / urban – echilibrat, aristocratic, grandilocvent, socializant etc. – este favorizat de un anumit tip de privire – demnă, trufașă, largă sau unilaterală. Dincolo de caracterul speculativ al exercițiului, conexiunile rezultate prezintă un anumit interes. La nivelul propus se poate defini onestitatea comenzii sociale, echilibrul între voința politică / forța edificatoare și potențialul real. Pentru că este foarte important în ce poziție, unde se plasează ochiul care privește, ochiul atotputernic al creatorului de imagine.

Citiți textul integral în nr 4/2012 al revistei Arhitectura.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog