Argument

Argument la temă: Negocieri / Compromisuri

E foarte greu să datezi corect negocierea. Istoria umanității ne dezvăluie forme de schimb din cele mai vechi timpuri. Imaginându-ne un scenariu aproape preistoric al negoțului îi putem asocia direct negocierea. De aceea, chiar dacă nu a fost etichetată cu un nume precis decât în istoria modernă, negocierea este o îndeletnicire foarte veche. Urmărește acordul. În fapt, negocierea este o formă concentrată și interactivă de comunicare interumană, în care două sau mai multe părți aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înțelegere. Ea fie rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun. Înțelegerea se manifestă în forme variate: un acord verbal – consolidat printr-o strângere de mână, un consens tacit, o minută, o scrisoare de intenție sau un protocol semnat. Rezultatul negocierii poate fi o convenție sau un contract, redactate cu respectarea unor proceduri și uzanțe comune, dar mai poate însemna o căsătorie, un armistițiu, un pact sau un tratat internațional, redactate cu respectarea unor proceduri și uzanțe speciale. O temă de proiectare arhitecturală este rezultatul multiplelor negocieri: între client și arhitect, între oraș și clădire, între deziderat și rezultat etc. Un proiect de arhitectură este astfel o permanentă negociere – între autor și client, dar și între fazele devenirii proiectului către realitatea construită. Se urmărește minimul compromis. Un contract de execuție, a unei intervenții arhitecturale sau urbane, survine în urma unei alte negocieri – între constructor și antreprenor sau proprietar. O zonă urbană trece printr-o multitudine de negocieri înainte de a fi costruită, dar și prin utilizare. Peste tot în lume, în numele unui scop comun se fac compromisuri, se semnează contracte și se renegociază. În numărul acesta ne concentrăm să semnalăm negocieri pertinente cu compromisuri cât mai mici, încercând prin această privire critică însă constructivă să semnalăm că lipsa negocierii în domeniul edificabilului este un eșec de contract. Articolele tematice sunt deschise de ultima escală, din acest an, în interiorul dosarului comentat Buzești – Berzei. Seria de interviuri prezentate va fi, sperăm, relevantă pentru a înțelege această parte de oraș. Apoi în materialul intitulat „Copromisuri – Negocieri” se face o incursiune lucidă și asumat ironică în comportamentul compromisului. Sunt condamnate afirmațiile conjuncturale care frecvent, pentru a masca refuzul evident, se deghizează ipocrit sau amabil în tonul contrar. În cheia de lectură a compromisului și a căutării convergentei, eforturile României de a se sincroniza cu ceva mai măreț, mai puternic sau mai valoros sunt privite și comentate cu nuanțe culturale extem de fine. Pavilionul României la expoziția internțională de arhitectură din Tokyo are o alcătuire interesantă. Echipa de proiectanți ne dezvăluie cum în procesul de arhitectură participativă – care stă la baza intervenției – negocierea joacă un rol semnificativ. Continuând cu exemple internaționale și încercând să răspundă la felul în care, într-o eră a consumului, patrimoniul cultural poate fi „instrumentat” ca imagine de marcă, articolul următor privește câteva cazuri. Textul discută despre clădiri de patrimoniu – industrial sau nu – a căror putere de comunicare este reîncărcată. Un ecomuzeu demonstrează strălucit o strategie de re-evaluare arhitecturală. Am urmărit ca prin articolele adunate în acest număr să oferim o dimensiune constructivă noțiunii de concesie. Credem că, în acest mod, termenul de compromis – ca acord bazat pe cedări reciproce – privilegiază echilibrul pe care părțile reușesc să-l stabilească în beneficiu mutual. Avem convingerea că tonul constructiv trebuie să substituie gradual și asumat lamentația în care se complace, de destul de mult timp, orice discurs legat de edificare.