Silvestru Rafiroiu (1903-1961)

Cunoscut ca un arhitect modern și novator încă în timpul activității sale¹, cu toate că are un număr mai mic de lucrări și, poate, nu atât de vizibile pe plan național, precum cele ale contemporanilor săi, arhitecții Marcel Iancu, Horia Creangă, G. M. Cantacuzino, Henriette Delavrancea-Gibory, calitatea unora dintre lucrările sale ar putea să-i confere legitimitatea de a apărea alături de aceștia în istoria perioadei interbelice a arhitecturii românești. Arhitectul Silvestru Rafiroiu a fost unul dintre reprezentanții noului curent modernist, în zona Arad-Timișoara, acoperind o paletă variată de programe: sistematizare, locuințe individuale și colective, sedii de bănci, lăcașe de cult, monumente de for public și funerare, ștranduri, cinematografe.

Abordarea stilistică diferă în funcție de program. Cele de locuință și loisir sunt proiectate într-un stil avangardist pentru acea perioadă, compoziții de volume geometrice clare, aproape austere, fără a utiliza niciun fel de decorație, în timp ce pentru lăcașele de cult și monumentele de for public și funerare a abordat sobrietatea, interpretând într-o manieră proprie stilul românesc. Chiar și aici, la unele biserici (Piața UTA, Agriș) utilizarea decorațiilor a fost minimă, arhitectura remarcându-se prin compoziția volumetrică și raportul plin-gol.

Silvestru Rafiroiu s-a născut pe 28 noiembrie 1903, în Araci, jud. Trei Scaune (actual Vâlcele, jud. Covasna), fiind al patrulea dintre cei șapte frați. Silvestru și-a manifestat înclinația spre frumos încă din copilărie. El a început studiile primare la școala din Araci, trecând apoi la Liceul ortodox din Brașov, actual „Andrei Șaguna”. Anii de școală i-a făcut împreună cu fratele său Iosif, în timpul Primului Război Mondial. Pentru a-și consolida pregătirea, cei doi frați și-au încheiat studiile preuniversitare la Liceul „Constantin Diaconovici Loga”, din Timișoara, absolvind în 1922. Pentru Silvestru au urmat apoi studiile la Școala Superioară de Arhitectură din București, încheiate în anul 1929.

În anul 1934 s-a căsătorit cu Elisabeta Silagy (1900-1985), funcționară la Primăria Arad. Nu au avut urmași.

Silvestru Rafiroiu a fost membru al Corpului Arhitecților (1933-1949), având legitimația de liberă practică 297/09.05.1933. Și-a desfășurat activitatea profesională la Domeniile Mocsonyi, la Primăria Arad, fiind membru în comitetul edilitar al municipiului Arad (1929-1932), ca liber profesionist între 1932-1939, apoi arhitect la Primăria Timișoara în perioada 1936-1948, între anii 1950-1953 arhitect proiectant la I.P.I.V. Timișoara, șef șantier la Sovromconstrucția între 1950-1952, iar din 1953 - referent arhitect la D.R.D.T.

S-a stins din viață la Timișoara, pe 10 noiembrie 1961, fiind înmormântat în Cimitirul Elisabetin, alături de familie.

PROIECTE DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

În dosarul de înscriere în UAR la rubrica Activitate profesională, arhitectul Rafiroiu a trecut: 14 case de locuit, 3 cinematografe, 1 ștrand, 2 școli primare, 1 cantină club, 3 cavouri, 11 biserici, 3 concursuri: Catedrala Timișoara, ștrand la Arad și Prefectura de la Oravița.

Până în prezent au fost identificate:

Amenajare Urbanistică

Arad: schiță de sistematizare a crângului orășenesc - Podgoria-Pădurice-Obor (1931) și schiță de sistematizare a cartierului BUJAC (1932)

Timișoara: documentare și schiță de sistematizare a orașului (1947)

Concursuri

Timișoara: Catedrala Ortodoxă, Ștrandul Arad și Prefectura Oravița

Locuințe

Arad: strada Nicolae Grigorescu, nr. 7 - 1932, strada Nicolae Bălcescu, nr. 20 - 1934, strada Vasile Alexandri, nr. 8 - 1933, strada G-ral. Praporgescu, nr. 3

Timișoara: strada Take Ionescu, nr. 35 - 1934, Pietatea Bănățeană, două clădiri, Bd. Revoluției din 1989, nr. 26-28 - 1935

Lăcașe de cult

Arad: Piața UTA - 1934, Iuliu Maniu, nr. 124 - 1930, Tudor Vladimirescu - 1930, Agrișul Mare - 1936, Bata - 1947, Bodrog, paraclisul de vară - 1935, Sofronea - 1939

Monumente de for public și funerare

Arad: Crucea martirilor arădeni, din Parcul Eminescu - 1936; Halmagiu: Monumentul Eroilor Neamului - 1933; Capela Demetriu Bonciu, Cimitirul Eternitatea - 1932; monument Vasile Goldiș, Cimitirul Eternitatea - 1934; monument Ștefan Albu, Cimitirul Eternitatea - 1932, poarta de intrare, Cimitirul Pomenirea - 1932

Instituții publice

Timișoara: Banca Victoria - transformări, Bd. Revoluției, nr. 1 - 1938, Banca Albina, strada Mercy, nr. 2 - 1939

Altele

Lipova: pavilion Ștrandul Băile Lipova - 1936; Arad: Poarta de intrare a Ștrandului Neptun (demolată), Grădina de Vară Central, pe malul Mureșului, în spatele Cazinoului (demolată), amenajări ale prăvăliilor improvizate, strada Metianu, nr. 1 (demolate)

Locuințe

Cu toate că numărul de locuințe proiectate de arhitectul Silvestru Rafiroiu pare a fi relativ mic², comparativ cu clădirile de cult realizate, acestea trebuie să fie analizate, întrucât locuința a fost un program predilect al Mișcării Moderne. Analiza proiectelor de locuințe permite cunoașterea variantelor adoptate și gradul lor de adaptare la contextul local. La fel cum poate ajuta la descifrarea eticii profesionale în raport cu componente ale personalității arhitectului.

La prima vedere, lucrările sale fac parte din direcția radicală a Mișcării Moderne, care se distinge prin aspecte semnificative precum: asumarea sarcinii sociale de a rezolva problema locuirii, refuzul ordinii urbane tradiționale, abordarea rațională și complexă a proiectării locuinței de la interior spre exterior, prin niveluri de integrare succesive până la controlul urban, folosirea noilor tehnologii și a valențelor lor expresive, și refuzul dogmei academice și al ornamentației.

La o privire mai atentă, se observă câteva derogări de la principiile „tari” ale locuirii moderniste. Programul, așa cum l-a perceput și promovat arhitectul Rafiroiu, conține câteva idei principale distincte, derogatorii de la tema-concept primară, care însemnă abordari diferite:

- locuință individuală privilegiată, program predilect de afirmare a personalității arhitectului;

- locuință colectivă, supusă unor constrângeri care permit o desfășurare cu implicații urbane mai puternice;

- locuință pentru oameni cu venituri scăzute, care implică cele mai mari constrângeri;

- integrare atentă în contextul urban caracteristic (susținerea frontului stradal, adaptare la parcelar, inclusiv în ceea ce privește geometria sa);

- operare cu un registru volumetric și formal oscilând între modernism și contextualism.

Prin aceste observații se poate face o apropiere de manieră în care, în general, a fost perceput modernismul în spațiul românesc. În perioada interbelică, cu puține excepții, inserările de locuințe în țesutul urban al marilor orașe s-au făcut cu un profund simț al contextului. Clădirile-plombă din București, Craiova, Galați, Brăila, Timișoara, Cluj etc. sunt atent conformate în raport cu frontul stradal, cu unghiurile parcelarului, frecvent cu regimul de înălțime și propun - atunci când implanturile sunt de tip „fundătură” - mici ansambluri amintind de dezvoltările spontane anterioare. Între toate, credem că importantă este abordarea „ca ansamblu” și nu „ca piesă” de arhitectură, aceasta însemnând atât inserarea într-un ansamblu existent, cât și crearea unui nou ansamblu, în toate aceste situații coerența produsului final fiind prioritară.

În activitatea sa, Silvestru Rafiroiu a abordat toate programele de locuință: vile urbane, imobile de raport cu standard ridicat de confort.

Analiza proiectelor se va face din următoarele puncte de vedere: relația cu contextul urban, configurația funcțional-spațială la nivelul imobilului și al apartamentului, sintaxa compozițională la nivelul volumului și al fațadelor, procedee arhitecturale și elemente morfologice de limbaj specifice.

Lăcașe și monumente de cult

Problematica noii generații de edificii de cult ortodoxe românești a dominat perioada interbelică, din punct de vedere doctrinar, politic și religios. O altă circumstanță în raport cu care trebuie discutată această problemă este disputa dintre „modernism” și „tradiționalism”, în sfera arhitecturii, începută prin anii ’20 și amplificată începând cu anii ’30 ai secolului al XX-lea. Ei nu putea să nu i se integreze și problematica edificiului de cult, cel care definise caracteristicile civilizației românești, rămânând cel mai „vizibil” obiect de arhitectură românească, păstrat încă în număr mare, într-un spațiu care și-a reciclat masiv arhitecturile.

Problematica acestei noi generații de biserici ortodoxe românești trebuie să fie înțeleasă ca un melanj între diverse tendințe și puncte de vedere. Ca și în cazul „neoromânismului”, care încă producea arhitecturi majore, direcția căutărilor avea să fie tradiția medievală românească, relevată (chiar dacă fragmentar și câteodată distorsionat) inclusiv de personalități străine, însoțiți de un mare număr de personalități autohtone. Se poate spune că, după Marea Unire se tinde să se obțină un set de modele cu caracter național, adăugându-se elemente definitorii diferitelor regiuni și perioade, dar integrabile noului context. Nu este de mirare că sursa de inspirație pentru palierul major al programului din zona de vest și centrală a României a fost edificiul bizantin, dar și arhitectura moldovenească sau brâncovenească. Avem în vedere „catedralele” din Alba Iulia, Sibiu, Orăștie, Cluj, Satu Mare, Timișoara, „monumentalizate” prin proporții și dimensiuni, elemente la care se adaugă alegerea unor situri semnificative (piețe majore, capete de perspectivă etc.). Aceleași surse se pot observa și în restul țării (București – „Sf. Elefterie Nou”, Sinaia, Galați, Craiova etc.), producându-se un veritabil amestec stilistic, imposibil de a fi localizat și, frecvent, de datat. Tentativele de a opera în spectrul modern, cu forme și tehnologii adaptate momentului, aproape că nu există, remarcându-se doar câteva izolate cazuri de biserici ceva mai atent conformate și elegante ca proporții și elemente utilizate („Sf. Nicolae” de pe str. Horea, din Cluj - arh. G. Cristinel, și biserica din Calea Șagului, din Timișoara), la care, vom vedea, le adăugăm pe cele datorate arhitectului Rafiroiu. Soluția lui Constantin Joja din cadrul concursului pentru Catedrala din Chișinău rămâne unicat, cel puțin prin insolitul soluției.

Proiectele de biserici ale arhitectului Rafiroiu trebuie, așadar, privite și înțelese în această conjunctură. Ne putem imagina efortul său de a căuta și găsi repere viabile într-un context în care domina „stilul național”, care a produs câteva mari edificii ce marcau deja gusturile și mentalitățile comanditarilor și ale comunităților. Aceasta poate fi explicația transpunerii destul de fidele a unui model de sorginte brâncovenească a bisericii treflate, în cazul bisericilor din Vladimirescu și din cartierul Micălaca, din Arad. La fel se petrec lucrurile și cu biserica din Șofronea, adaptare a unei formule de cruce greacă înscrisă. Edificiile de cult sunt bine proporționate, cu detalii acurate și elegante, dar nimic mai mult. „Remodelarea” bisericii din Bata, inițial barocă - la care arhitectul îi schimbă turnul de vest într-unul cu terminație de factură bizantină și îi redesenează fațadele într-o manieră apropiată de neoclasicism - este iarăși limitată ca program și aspirații de înnoire.

Marea reușită o atinge prin bisericile din Piața UTA și din Agrișu Mare, care pot fi considerate adevărate manifeste. Aici, arhitectul operează într-o manieră neîntâlnită în epocă și în zonă, încercând să adune tradiții medievale diverse: Țara Românească, Moldova secolului al XVII-lea, Transilvania romanică, Bizanțul de la cumpăna mileniilor. Eleganței volumului și proporțiilor reușite i se asociază detalii de mare finețe, și toate reușesc să reînchege o unitate similară, putem spune, epocii „paleocreștinismului” românesc căutător de soluții și modele. Considerăm că soluția la care ajunge trebuia să fie un nou început al arhitecturii ortodoxe din sud-vestul țării și nu o simplă pastișă a unui stil sau biserică oarecare. Așa se explică și dezinvoltura cu care operează, schimbând proporții și elemente de compoziție, vizibile comparând bisericile din Agrișu Mare și UTA. Ambele au formule asemănătoare volumetric pentru zona accesului principal, care, cu baza puternică, masivă și cele două turnuri cilindrice finalmente, pare a fi o interpretare a unei formule romanice întâlnite și în Transilvania de nord. Dar, dacă, la prima biserică, nava este suprapusă de două turle joase, puternice, amintind de „Sf. Sava” din Iași, la a doua se reface triada (obișnuită în arhitectura muntenească medievală), prin turla care domină suprastructura naosului și care, prin detalii, face trimitere la arhitectura brâncovenească și a urmașilor lui. Dacă, la Agriș, arhitectul propune ca acces un simplu vestibul decroșat, în Piața UTA apare pridvorul, iar detaliile sunt, în egală măsură, bizantine, romanice, brâncovenești. În final, se poate spune că cele două biserici, la care se adaugă capela din Cimitirul Eternitatea (a familiilor Bonciu-Demian) și cea de la Hodoș Bodrog (paraclisul de vară) sunt exerciții de rafinament și valoare, meritând un loc special în cadrul istoriei arhitecturii românești.

Ca și alți arhitecți ai perioadei moderne, Silvestru Rafiroiu a abordat și monumentul funerar. Capelei din Cimitirul Eternitatea este obligatoriu să-i adăugăm poarta de acces și gardul Cimitirului Pomenirea, precum și monumentul pentru Ștefan Albu din Cimitirul Eternitatea (toate în Arad), unde domină piese sculpturale de factură brâncovenească amplasate în contexte și cu elemente ajutătoare moderne. Monumentalitatea pe care o poate avea o simplă cruce des întâlnită în cimitirele muntenești,

crucea de hotar sau troița, este sursa de inspirație a lui Rafiroiu pentru cele două monumente comemorative din Arad (Crucea Martirilor) și Hălmagiu (Crucea Eroilor). În ceea ce le privește, a fost suficientă mărirea scării, amenajarea contextului imediat și proporția desăvârșită, pentru a se obține obiecte de for public de calitate, ce au rezistat timpului ca soluție plastică.

Acest opis al lucrărilor arhitectului Silvestru Rafiroiu alături de o scurtă biografie și câteva lucrări reprezentative pentru unele programe abordate fac parte dintr-un material mai amplu care, însoțit de fotografii și desene, va apărea sub forma unei monografii.

BIBLIOGRAFIE

*** ARHIVELE EPISCOPIEI ARAD

*** ARHIVELE MUZEULUI JUDEȚEAN ARAD

- harta orașului Arad, 1931;

- Timpul Transilvaniei, 1 decembrie 1943;

- Știrea, 28 august 1932 și 24 august 1935;

- Buletinul Municipiului Arad nr. 7, 13 februarie 1933, p. 7;

- Almanahul Aradului, 1935, p.119;

- Fișă de monument: Monumentul Eroilor Halmagiu, 7 iunie 1953;

- Fișă de monument: Biserica ortodoxă Agrișul Mare, 16 iunie 1953.

*** ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI - SERVICIUL JUDEȚEAN ARAD, PRIMĂRIA ARAD, 1929 -1931

*** ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI - SERVICIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, PRIMĂRIA TIMIȘOARA, 1934 -1946

*** MINISTERUL CONSTRUCȚIILOR, COLEGIUL ARHI­TECȚILOR DIN ROMÂNIA, Tabloul Arhitecților membri ai Colegiului Arhitecților din România înscriși în Colegiu până la 19 februarie 1949, p. 42

Anghel Emil, Influența căilor ferate asupra dezvoltării urbanistice a orașului Arad, Studii și comunicări ale Muzeului Arad, volum III, 1996

Brătuleanu Anca, Timișoara, Szeged și Subotița, Identitate regională în perioada 1918-1941

Demșea Dan, Implicațiile Economice și Culturale ale Băncii „Gloria” din Lipova în funcționarea stațiunii balneare, Ziridava XXI, 1998, p. 292

Dublea Eugeniu, Orașe din România în imagini. Municipiul și județul Arad, Editura Concordia, Arad, 1938

Lanevschi Gheorghe, Dezvoltarea urbanistică a Aradului, de la începutul secolului al XVIII-lea și până la sfârșitul secolului al XX-lea, Monografia orașului Arad, 1999

Mager Traian, Ținutul Halmagiului. Monografie. Cadrul Istoric, partea II, Tipografia Diecezană din Arad, 1937

Opriș Mihai, Timișoara, Mică Monografie Urbanistică, Arhitectura de-a lungul veacurilor, Editura Tehnică, București, 1987, p. 178, 213

Popa Eugen Victor, Un sfert de veac din trecutul „Băilor Lipova’’, Ziridava XVIII, 1995, p. 385-405

Tolan Isaia, File din istoria Aradului, Editura Semne, București, 1999

Truță Horia, Demsea Dan, Monumente de For Public, însemne memoriale, construcții decorative și parcuri din județul Arad, Editura Poudique, Arad, 2008

NOTE:

¹ Știrea, 28 august 1932

² conform informațiilor actuale