Articole tematice

Aproape fotografia

Almost the Photography

În limba română, „compromis” are o intensitate aparte. Există compromisuri necesare, dezirabile, acceptabile și există, de asemenea, compromisuri de nefăcut, imposibile, urât mirositoare. Trăim într-o limbă în care noțiunile, înțelesul, sensul cuvintelor se topesc ca un cașcaval într‑o tigaie încinsă până la a-și pierde definiția de dicționar. Trăim într-o societate aparent atât de dispusă la cedare, renunțare, abandon și totuși compromisul are mai degrabă un sens negativ.Un lucru „compromis” este iremediabil pierdut, stricat, irecuperabil. Rareori compromisul apare ca rezultat al medierii, ca rezultat al înțelegerii reciproce a nevoilor, intereselor Celuilalt. Oamenii par foarte puțin disponibili a-și pipăi granițele, a-și delimita contururile, considerând prioritățile și necesitățile celorlalți. Orice dilemă devine subiectul unei alegeri binare, orice situație trebuie să încapă în sertarele noastre BUN sau RĂU, Da sau NU. Nuanțele, negocierea, cedarea nu par a-și găsi locul. Nu renunțăm la opinie, nu permitem amendarea constructivă, nu amânăm concluzia.Pe scurt, declarativ, nu facem compromisuri, deși compromitem. La rândul nostru suntem cercetați de semeni în mod tranșant și judecați ca atare, suntem fie albi, fie negri. Griurile par excluse, deși în nuanță, în capacitatea noastră de a integra diferența stă umanitatea. „Diavolul e în detalii.”

Demonstrație și marș în București, pe Magheru. În fruntea coloanei defilează un banner de cinci metri. La un moment dat, un tânăr se desprinde de pe trotuar și trece cu mâinile împreunate a rugăciune în fruntea coloanei.

Tânărul pare genul de multitasking fără voie, cu mintea în două sau chiar trei luntri. Nu are legătură cu mitingul. Poza e OK și accentuează dramatismul demersului sindical, are context - coloana din spate și accent - omul nostru care se roagă. În textul explicativ al pozei scriu: „Un tânăr merge în fruntea coloanei de sindicaliști etc.”. Prin urmare nimeni nu minte, nici textul, nici fotografia. Nimic nu e pus cu mâna, nimic nu e fals. Am transmis poza, deși era la marginea compromisului. La marginea dinspre adevărul incomplet spus.

Citiți textul integral în nr 6 / 2011 al Revistei Arhitectura.

In Romanian, “compromise” has a special intensity. There are necessary , desirable, acceptable compromises and there are also undone, impossible, smelly compromises. We live in a language in which concepts, the significance, the meaning of words melt like a cheese in a hot pan until losing the dictionary definition. We live in a society seemingly so willing to give up, surrender, abandon, yet compromise is rather negative.One “compromised” thing is irretrievably lost, damaged, unrecoverable. Compromise rarely occurs as a result of mediation, as a result of mutual understanding of needs and interests of the Other. People don’t seem very available to reach their boundaries, to define the contours, considering the priorities and needs of others. Any dilemma is the subject of a binary choice, any situation must fit in our good or bad drawers, yes or no. Tones, negotiation, release do not seem to find the place. We don’t give up the opinion, we don’t allow constructive amendment, we don’t postpone the conclusion.Shortly and declaratively speaking, we don’t do compromises, although we compromite. In return, we are investigated tranchantly by people and judged as such, either white or black. Grays seem excluded, although the tone in our ability to integrate the difference is humanity. “The devil is in the details.”

Demonstration and march in Bucharest, on Magheru. A banner of five meters is leading the parade. At a certain moment, a young man emerges from the sidewalk and goes with clasped hands to pray, at the head of the column.

The young man seems to be kind of multitasking, against his will, and with his mind so far away. Unrelated to the meeting. The picture is OK and emphasizes the union’s dramatic approach, it has a context - the column back - and focus - our man who prays. I write the explanatory text of the picture: “A young man walks ahead of the unionists’ column etc.”. Therefore, nobody’s lying, neither the text nor the picture. Nothing is made by hand, nothing is fake. I sent the picture, although it was on the edge of compromise. On the edge of incomplete truth told.