Bref

„Habitat” – joc de societate despre patrimoniul Bucureștiului

18.12.2011

„Habitat” este un proiect-pilot al Asociației Odaia Creativă, lansat luna trecută, care susține dezvoltarea orașului ca spațiu prietenos, echilibrat, prin folosirea creativă a patrimoniului și a resurselor existente. Proiectul se dorește a fi o inițiativă atractivă de educație culturală prin care sunt promovate dezvoltarea urbană coerentă, protejarea patrimoniului cultural construit și valorificarea sustenabilă a acestuia.

Autorii spun că „Habitat” transpune problemele legate de patrimoniu și urbanism într-un joc de tip boardgame centrat pe orașul București. Jocul este gândit astfel încât să stimuleze imaginația și viziunea modului în care potențialul creativ al patrimoniului poate fi îmbinat cu nevoile de tip economic ale unui oraș.

Așadar, „Habitat” este o inițiativă care se adresează tuturor celor interesați de petrecerea timpului liber într-un mod creativ, responsabililor cu programe educaționale din muzee bucureștene, formatorilor în educația creativă, organizațiilor active în domeniul patrimoniului construit, comunității de jucători de boardgames din București.

CUM SE JOACĂ?

În „Habitat”, jucătorii pot alege să restaureze și să valorifice sau să demoleze cele 60 de case reale din zona centrală a Bucureștiului, aflată între Calea Moșilor, Bulevardul Dacia, Str. Schitu Măgureanu și Bulevardul Unirii. Sunt susținuți, după caz, de autoritățile vigilente și societatea civilă sau de autoritățile corupte. Pe parcursul jocului, cei 2, 4 sau 6 jucători se întâlnesc cu fapte reale din viața urbei – festivaluri de film și teatru, moșteniri-surpriză, dar și crize economice și boomuri imobiliare –, iar prin folosirea echilibrată a resurselor pe care le dețin pot determina soarta orașului: Bucureștiul va deveni un oraș al monumentelor restaurate sau o metropolă dominată de zgârie-nori?

Până în iunie 2012, 100 de exemplare ale jocului vor fi distribuite în spații publice și puse la dispoziția utilizatorilor: cafenele, ceainării, grupuri extracurriculare tematice, biblioteci, muzee.

Doritorii vor putea găsi și juca gratuit „Habitat” în următoarele spații: Muzeul Național al Țăranului Român (marțea și vinerea, între orele 13:00 și 17:00, este necesară o programare prealabilă), Clubul Țăranului Român, Muzeul de Artă Veche Apuseană, Thomas Antiques, Hobby Cafe, Serendipity Cafe, Lente Cafe, Asociația Prietenii Școlii Centrale, Centrul de Resurse pentru Organizații Studențești, Incubator 107, Make a Point – Mă numesc Cartier, Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane – Cimitirul Bellu, Centras.

Jocul a fost conceput de Anamaria Vrabie, Bogdan Alto, Cristian Niculici, Irina Paraschivoiu, iar grafica îi apartine lui Dan Ungureanu.

Proiectul este finanțat de Observatorul Urban, prin „Timbrul pentru Arhitectură”, și de Institutul Cultural Francez.

Partener principal: Asociația Salvați Bucureștiul.