Alegoria ca recuperare culturală a istoriei pierdute

Amplasamentul și istoria așezării

Marmaras este o așezare de litoral, situată pe un teren în pantă, cu vegetație abundentă, fiind de asemenea capitala insulei Marmaris. Este așezată pe țărmul sud-vestic. Insula este a doua ca mărime în regiunea turcă Balikesir, cele mai mari insule fiind Koutali și Afisia, din Marea Marmara. Este alcătuită din comunitățile Marmara, Praștio, Afthoni, Klazaki și Galimi². După cum indică datele istorice, populația comunității, la începutul secolului al XX-lea, cuprindea aproximativ 4.000 de rezidenți, din care 530 erau turci și evrei³. Rezidenții greci ai comunității, în timpul primei persecuții, au fost deportați în Kremasti. La mijlocul anului 1919 s-au întros pe insulă și au plecat din nou la începutul lunii octombrie în anul 1922⁴, îndreptându-se inițial către Evia Limni, și de acolo, în marea lor majoritate, către actuala lor poziție în Neos Marmaras, Halkidiki.

Evidențe rezidențiale

Conform datelor istorice, locuințele turcilor se concentrau în centrul satului pe latura de nord, ale evreilor - la est și ale grecilor - la vest. Două cartiere grecești se distingeau: Taxiarchοn și Panagias. Piața nu era polarizată într-o singură zonă, ci se prezenta în forma unor magazine difuzate în cartiere („machalades”)⁵. Străzile erau pavate cu piatră⁶. În centrul satului se afla o piață, Loggia, în timp ce o alta, numită Taxiarchοn, era perimetrată cu numeroase cafenele. Două alte piețe susțineu activitățile sociale, aici aflându-se fântâna și Biserica „Sfântul Ioan” (Agios Ioanis)⁷. În puls, acolo se aflau Școala de băieți Kyriakideio, donată de Nikolas Kyriakidis⁸ în 1919 și proiectată de renumitul arhitect Karagiannakis Dimitrios, din Istanbul, și Școala de fete Pantelideio, constuită în 1912 și donată de frații Pantelis⁹.

Informația reunită din observații locale și studii relevă foarte multe clădiri grecești, case întregi, dintre care unele în stare bună, iar altele restaurate, multe într-o stare medie și mult mai multe în stare foarte proastă, aproape în ruină. Totuși elementele istorice și arhitecturale se păstrează și permit identificarea. În afara locuințelor, trei clădiri publice se remarcă: două foste școli și o biserică păstrată parțial. E vorba despre Biserica Taxiarchon, despre școală (Kyriakideio) și despre clădirea Kaimakami (Pantelideio).

În acord cu topografia existentă, clădirile sunt ample, urmărind morfologia sitului cu un sistem de construcție continuu, dar punctat. De asemenea, monumentele sunt incluse în masa construită (Biserica Taxiarchon), în timp ce altele sunt amplasate într-o poziție proeminentă (școala Kyriakideio și clădirea Kaimakami). Trama stradală urmărește o structură liberă având majoritatea stăzilor cu debușare în frontul litoral/de coastă. Nu există proprietăți de locuire delimitate, majoritatea fiind cu fața la stradă și împărțind spațiile de curte deschisă.

Elementele arhitecturale ale clădirilor din satul Marmaras se supun, în principiu, arhitecturii tradiționale balcanice așa cum a rezultat din investigațiile de teren. Parterul este realizat în zidărie de piatră sau în structură de lemn, planșeele - din lemn, ca răspuns la seismicitatea regiunii¹⁰. Pereții construcției sunt realizați din cărămizi (argilă uscată la soare) și tencuiți cu argilă și var. De asemenea, anumite planșee („sachnisia”) ies în consolă în lungul fațadei sau în forma literei „L”, iar acoperișul are streașina largă.

Majoritatea locuințelor au două niveluri, însă există și altele cu trei niveluri alcătuite din parter, mezanin și etaj cu funcțiuni comerciale și/sau de depozitare la nivelul parterului și al mezaninului.

Organizarea generală a încăperilor constă în modelul următor: (imaginea 1) la parter și la mezanin sunt încăperi auxiliare și de alimentație (bucătăria și spațiile de depozitare), în timp ce la nivelul superior se află sufrageria și spațiile de relaxare și odihnă („liakos” și dormitoarele cu canapele „ontades”).

Imaginea 1. Planul general Marmaras.

În mod specific, tipologiile „liakos” sau „sofa” care se disting în această așezare sunt interne, conform cercetătorului S. H. Eldem¹¹, cu forme variate: alungite sau în cruce. Toate variațiile tipologice de mai sus formează distribuția planului (simetrică sau asimetrică). Scara este amplasată în zona centrală a parterului, conducând către nivelurile superioare, de la spațiile închise (bucătărie, pivniță) către cele de sus, deschise și mai extrovertite.

Situația actuală din Marmaras este prezentată mai jos cu blocuri ce urmăresc un format rectangular consecvent alinierilor precedente. După cum rezultă din fotografii, toate clădirile prezintă dovezi de afectare, însă o parte - precum clădirile publice și reședințe aristrocrate - își păstrează vechiul prestigiu și valoarea. Aceste clădiri sunt clasate cu legitimitate de restaurare, în timp ce altele, mai ales unitățile de locuit, sunt restaurate sub inițiativă privată.

¹Cercetarea de față este parte dintr-un program de studii care se desfășoară în Asia Mică cu titlul Comunitățile Culturale Grecești și Patrimoniul Ekistic al Asiei Mici (secolele XVII-XX) aflat sub coordonarea științifică a dr. Eleni G. Gavra, profesor asistent la Universitatea Macedoniei de Vest, Departmentul de Studii Balcanice, Florina, Grecia, și dr. Michailidis D. Iakovos, profesor asistent, Universitatea Artistotel din Salonic (AUTH), Departamentul Istorie, Salonic, Grecia. Echipa include următorii cercetători: Vasilis Dimitriadis, Istoric, masterand AUTH, Charalambos Minaoglou, istoric, doctorand Universitatea Atena, Panos Zaxaros, arhitect AUTH, Anastasia Bourlidou, arhitect AUTH, master în Arhitectura Peisajului, AUTH, și Kleri Gkioufi, arhitect AUTH, master în Proiectare Urbană UTH.

² Din aceste denumiri doar cea de Marmara este în continuare utilizată identic cu precedenta, în timp ce localnicii folosesc numele neoficial de Palatia

³ Xenofanis, volumul 3, Atena, 1905‑1906, 190. În aceeași revistă se menționează că în comunitate erau înregistrate 650 de case, din care 500 aparțineau creștinilor, 100 turcilor și 50 evreilor, conform Christos Zaxariadis, Despre comunitatea Prokonnisos, Xenofanis, volumul 1, Atena, 1896, p. 408

⁴ Antonis S. Marmarinos, De la Propontis la apele egee. Neos Marmaras. Primii ani geri, Salonic, 1997, p. 34

⁵ Β 73, 42 (Centru pentru Studiile de Cercetare Asia Minor)

⁶ Β 73, 43 (Centru pentru Studiile de Cercetare Asia Minor)

⁷ Β 73, 44-45 (Centru pentru Studiile de Cercetare Asia Minor)

⁸ Kyriakidis a investit 3.000 și a donat 200 pounds anual pentru cheltuielile școlii

⁹ Ambele clădiri sunt salvate în starea inițială. Kyriakideia school continuă să funcționeze așa ca la început, în timp ce Pantelideia este acum biroul Kaimakami

¹⁰ Theodoros Iliadis, Prokonnisos, Palatia, Nea Palatia, Comunitatea Nea Palatia 2001, p. 131

¹¹ S.H. Eldem, Türk Evi Osmanli Dönemi, Istanbul: TAÇ Vakfi, 1984, p. 23

Allegory is a term with symbolic dimensions. It founds place and expresses throughout architecture in various ways. One of them is its relation with the history of a place. The following research presents the role of allegory as an emerging factor of memory and civilization. It is approached through historical and architectural registration of a Greek settlement in the region of Asia Minor.¹

Location and history of the settlement

Marmaras is a seaside settlement on inclined ground with abundant vegetation and also the capital of the Marmaris island, located on the southwest side. The island is the second largest one in Turkey’s Balikesir region and the largest of the islands Koutali and Afisia, in the sea of Marmara. It consists of the communities of Marmara, Prastio, Afthoni, Klazaki and Galimi.² As historical data indicates, the population of the community in the early 20th century, comprised of approximately 4,000 residents of whom 530 were Turks and Jews³. The Greek residents of the community during the first persecution were deported to Kremasti. They returned to the island in the middle of 1919 and left again in early October 1922⁴ directed initially to Evia Limni and from there, in their majority, to their current position in Neos Marmaras, Chalkidiki.

Housing registration

According to historical references, the houses of the Turks were gathered at the center of the village on the north side of the Jews and east and west of the Greeks. Specifically, there were two Greek neighbourhoods, Taxiarchοn and Panagias. The market was not concentrated on one area, but there were shops scattered in the neighborhoods (“machalades”)⁵. The streets were stone-paved⁶. At the center of the village there was a square, Loggia, while another was Taxiarchοn, with lots of coffee shops surrounding it. Two other squares, where social activities took place, were located also, the fountain and Agios Ioanis.⁷ In addition, stood Kyriakideio males’ school, donated by Nikolas Kyriakidis⁸ and Pantelideio females’ school, donated by Pantelis’ brothers⁹. Kyriakideio was designed in 1919 by the famous architect of Istanbul, Karagiannakis Dimitrios, as a donation of the Pantelis’ ship-owners, built in the 1912.

The information collected from local observation and investigation revealed many Greek buildings, houses in their entirety, some of which are in good condition or have been restored, many in moderate condition and even more in a bad state, almost in ruins. However, the main historical and architectural features remain so as for an indicative identification. Apart from the residences, three public buildings outstand: two former schools and a church that is partially preserved. It is the church of Taxiarchon, the school (Kyriakideia) and the Kaimakami’s building (Pantelideia).

According to the existing topography, the building blocks are large, following the morphology of the site with continuous, but spotted construction system. Moreover, the monuments are included in the building mass (Taxiarchon church), while some are located in a prominent position (Kaimakami’s building, Kyriakideio school). The streets’ layout follows a free grid with most routes ending in the coastal front. There are no enclosed house properties, and most are facing the street, with shared courtyard-open spaces.

The architectural features of the buildings in Marmara’s village comply, basically, with the standards of Traditional Balkan architecture, as it is clear from the field work. Specifically, the ground floor is stoned or wood structured and the floors are wooden, due to the seismicity of the region¹⁰. The filling of the construction is achieved with solid bricks (sun dried mad bricks) and coated with mud and lime. Moreover, there are projected parts on the floor (“sachnisia”) alongside the facades or in L shape, and overhanging roof pattern. Most houses are two-storeyed, but there are also others three-storeyed consisting of ground floor, mid-floor and upper floor with commercial and/or storage usage on the ground and the mid-floor.

The general organization of the rum house consists of the following pattern (image 1): the ground floor and/or intermediate spaces serve as auxiliary rooms, and catering (kitchen and storage areas), while in the upper floor or floors there are the living rooms and the space for relaxation (“liakos” and sofa-bedrooms or “ontades”).

Image 1. General Plan of Marmaras.

Specifically, the typology of “liakos” or “sofa” that is distinguished in this settlement is the one of the interior according to S.H. Eldem¹¹, with variations of shapes: elongated shape, or cross-shaped. All the above typological variations shape the layout of the floor plan (symmetric or asymmetric). The staircase is located in the central part of the ground floor, leading to upper floors, from the enclosed spaces (kitchen, basement) to the opened and more extroverted ones upstairs.

The current situation of Marmara’s location is presented below, with the blocks following a rectangular layout, consistent with previous alignments. Regarding the buildings as seen from the photos, all showing evidence of damage, some of them retain their old prestige and value, such as public buildings and mansions. These buildings are known to be enlisted as restoration legitimacy, while some of them, especially housing units, are restored under private initiative.

¹The research is part of a study program that takes place in Asia Minor, titled «Greek Communities Cultural and Ekistics Heritage in Asia Minor (17th- 20th centuries)», under the scientific supervision and coordination of: Dr Eleni G. Gavra, Assistant Professor, University of Western Macedonia, Department of Balkan Studies, Florina Greece and Dr Michailidis D. Iakovos, Assistant Professor, Aristotle University of Thessaloniki (AUTH), History Department, Thessaloniki, Greece. The team comprises also of the researchers: Vasilis Dimitriadis, Historian, master candidate AUTH, Charalambos Minaoglou, Historian, PhD candidate Athens University, Panos Zaxaros, Architect AUTH, Anastasia Bourlidou, Architect AUTH, Master in Landscape Architecture AUTH and Kleri Gkioufi, Architect AUTH, Master in Urban Planning UTH.

² From these namings only the one of Marmara is still used as it was, whereas locals use unofficially the name Palatia.

³ Xenofanis, volume 3, Athens, 1905‑1906, 190. In the same magazine it is reported that the community listed 650 houses, from those 500 belonged to Christians, 100 to Turks and 50 to Jews, relevant Christos Zaxariadis, ΄ About Community of Prokonnisos΄, Xenofanis, volume 1, Athens, 1896, p. 408.

⁴ Antonis S. Marmarinos, ΄From Propontis to Aegean waters. Neos Marmaras. The first difficult years΄, Thessaloniki, 1997, p. 34.

⁵ Β 73, 42 (Center for the Minor Asia Research Studies).

⁶ Β 73, 43 (Center for the Minor Asia Research Studies).

⁷ Β 73, 44-45 (Center for the Minor Asia Research Studies).

⁸ Kyriakidis spent 3,000 pounds and offered 200 pounds annually for the expenses of the school.

⁹ Both of the buildings are still saved as they were. Kyriakideia school continue to operate as before, while Pantelideia is Kaimakami’s office.

¹⁰ Theodoros Iliadis, ΄Prokonnisos, Palatia, Nea Palatia΄, Nea Palatia Community 2001, p. 131.

¹¹ S.H. Eldem, Türk Evi Osmanli Dönemi, Istanbul: TAÇ Vakfi, 1984, p. 23.