Note de călătorie

New York City!

Un oraș fascinant și atât de viu, cu zone extrem de diferite, dar pulsând cu aceeași atmosferă incredibilă pretutindeni! L-am descoperit pas cu pas, în fiecare zi, doar pentru a-l redescoperi în ziua următoare. De la agitația și vuietul străzilor arhipline din Lower Manhattan sau Midtown, până la ritmurile lui Jay-Z din Harlem sau din Brooklyn, am explorat vreme de 3 săptămâni un mix perfect de culturi, într-o atmosferă aparte, generată de Sărbătorile de Iarnă, și într-un sfârșit de decembrie și început de ianuarie ce aminteau, mai degrabă, de primăvară.

New York este spectaculos, un colaj infinit de imagini și de sunete, care m-a cucerit din prima clipă. Pentru întâia dată acolo și ajungând chiar de Crăciun, atmosfera pe care am găsit-o era cu atât mai extraordinară: un spectacol continuu al sunetelor generate de străzile pline de oameni, al luminilor cu care zgârie-norii străpung cerul, al culorilor din vitrinele fabulos decorate, al izurilor de castane și alune prăjite - un spectacol în care arhitectura este numai un fundal, sau un pretext.

New York este simultan un imens muzeu și, în același timp, un mall uriaș. Traversarea unui pod sau doar a unei străzi te transferă în alt context, în altă ambianță și, astfel,

într-un parcurs absolut firesc, treci din Brooklyn în Manhattan, din Financial District în China Town sau în Little Italy, din Soho în Noho, din Harlem în Central Park. La fiecare colț se relevă o altă lume din cele multe adunate laolaltă ce compun universul extraordinar al acestui oraș. Fiecare din aceste lumi vine cu decorul său, cu arhitectura sa, cu caracterul său particular. Și astfel știi că vrei să iei un brunch cu hipsterii în Williamsburg în Brooklyn, să vezi celebrele muzee de pe Fifth Avenue sau de pe Bowery Street, să te pierzi în magazinele din Soho sau de pe Broadway Street, sau să petreci serile cu prietenii în barurile din Greenwich Village sau din Hell’s Kitchen.

New York este în permanență activ, cu oameni ce comunică și interacționează, fie și numai printr-o privire scurtă sau un zâmbet complice.

Oameni din toate colțurile lumii se întâlnesc aici, atrași de acest magnet impresionant. A fost o experiență extraordinară aceea de mă revedea și de a ne strânge laolaltă prieteni dragi, unii mutați de mult în The Big Apple, și alții veniți din diferite colțuri ale Europei, dar aflați, ca și mine, ca turiști complet subjugați de magia din jur. Împreună cu ei, am savurat în fiecare zi acest oraș fabulos, cu bucuria de a descoperi în permanență cum se derulează, fără pauză, viața sa. Indiferent că ne aflam pe stradă sau într-o cafenea, într-un muzeu sau într-un magazin, pulsul orașului „care nu doarme niciodată” era la fel de intens, de captivant și de contaminant. New York este orașul care m-a făcut să simt instantaneu dorința de a deveni „a part of it” și, în același timp, am știut că, la rândul său, va fi etern „a part of me”. De New York m-am despărțit cel mai greu, dar am plecat din el cu o enormă energie, cu o intensă poftă de viață, cu sentimentul că totul este posibil și, din prea mult entuziasm, cu cheile de la apartamentul prietenilor la care am stat, pe care însă mi-am propus să le returnez întorcându-mă acolo cât mai curând și, de această dată, vara.

A city so fascinating and so alive, with very different areas, but pulsing with the same incredible atmosphere everywhere! I discovered the city step by step, every day, only to rediscover it the next day. From the bustle and the noise of the overcrowded streets of Lower Manhattan and Midtown, to the rhythms of Jay-Z in Harlem or Brooklyn, I spent 3 weeks exploring a perfect mix of cultures in an unique atmosphere generated by the holidays. The end of December and early January were rather reminding of the spring.

New York is spectacular, an infinitely collage of images and sounds, which conquered me from the first moment. For the first time there, and arriving on Christmas, the atmosphere that I found was even more extraordinary: a continuous spectacle of sounds generated by the streets full of people, the lights with whom the skyscrapers pierce the sky, the color of the windows fabulously decorated, the smell of roasted chestnut and hazelnut - a spectacle in which the architecture is only a background, or a pretext. New York is simultaneously a huge museum and, at the same time, a huge mall. Crossing a bridge or just a road transfers you into another context, in another environment and, thus, in an absolutely natural route, you pass from Brooklyn to Manhattan, from the Financial District into China Town or Little Italy, from Soho to Noho, from Harlem to Central Park. At each corner, there is another world reve aled from those many worlds gathered together that make this extraordinary city. Each of these worlds comes with its décor, with its architecture, with its particular character. And so, you know you want to have a brunch with the hipsters in Williamsburg in Brooklyn, to see the famous museums on Fifth Avenue or on Bowery Street, to get lost in the shops in Soho or on Broadway Street, or to spend the evenings with your friends in the bars of Greenwich Village or Hell's Kitchen.

New York is always active, with people that communicate and interact, if only by a quick look or an accomplice smile.

People from all over the world meet each other here, attracted by this impressive magnet. It was a great experience for me meeting and gathering my dear friends together, some moved in the Big Apple, for quite a long time, and others, arrived from different parts of Europe, but being, just like me, simply tourists, completely subjugated by the magic all around them.

Together with them, I enjoyed every day in this fabulous city, with the joy of discovering how its life runs continuously, without any pause. Whether we are on the street or in a café, in a museum or in a store, the pulse of the city "that never sleeps" was equally intense, exciting and contaminant.

New York is the city that made me instantly feel the desire to become "a part of it" and, at the same time, I knew that, in turn, it will be, for ever, "a part of me." Separating from New York was for me the hardest, but I left it with an enormous energy, with an intense appetite for life, with the feeling that everything is possible and, in too much enthusiasm, with the keys to my friend’s apartment where I stayed, keys that I promised myself to turn back by returning there as soon as possible and, this time, in the summer.

» fotografii de Simina DRON și Aurora NEACȘU