Dosar tematic

Aici și acum – Mihai Duțescu

Dosar tematic

Prof. dr. arh. Adrian SPIRESCU îl recomandă pe
arh. Mihai DUȚESCU

Aici și acum

Imobil de apartamente, birouri și spații comerciale - Calea Dudești - foto Radu Mălășincu

Adrian Spirescu: Întotdeauna arhitectura a suprapus/condensat date despre loc, beneficiar, arhitect, tradiție. Aceste date provin din educație/școala de arhitectură și sunt prezente și în proiecte/opera construită. Ele converg/aspiră permanent spre perfecțiunea formal / funcțională.
M.D.: E grea mingea asta pe care mi-o ridicați la fileu, dar am să încerc să dau un răspuns cât mai relevant pentru modul în care mă raportez eu acum la arhitectură.
De ce spun asta? Pentru că relația mea cu această profesie - și, în sens larg, cu chestiunile fundamentale ale ei, dincolo de practica propriu-zisă - relația asta, așadar, suferă periodic nuanțări. Acestea se datorează schimbărilor generale (context profesional, socio-economic, legislativ), apoi celor din imediata mea proximitate, suprapuse peste schimbările din interiorul meu (vârsta, acumulările și interesele culturale, interesele pragmatice, prioritățile personale, familiale etc.) Așadar, după cum vedeți - și după cum, sunt sigur, știți bine - nu rămânem aceiași arhitecți de la începutul și până la sfârșitul carierei. Ca fapt divers, îmi e greu să înțeleg cum unii arhitecți celebri reușesc să fie consecvenți acelorași principii ani la rând, zeci de ani, aceluiași limbaj, fără să se abată câtuși de puțin de la „marca proprie” și, mai ales, fără să se plictisească de această muncă practicată pe bani mulți și-n cel mai previzibil mod cu putință.
Eu nu am o marcă proprie. Nici când eram student și aveam maximă libertate în proiecte nu găseam interesant - ori justificat din punct de vedere etic - să mă autopastișez.

Imobil de apartamente - Voluntari, Ilfov - foto Cosmin Dragomir

Locuinta pentru două familii - Chitila, Ilfov - foto Cosmin Dragomir

Mai mult, consider „versatilitatea inteligentă” o calitate în cazul arhitecților, după cum e și atribuirea chiar a unui caracter cumva anonim proiectului - oricum, ceva total opus „arhitecturii cu semnătură”. Lucrările pe care le prezint aici reprezintă cam 5% din volumul total (incluzând și proiectele neconstruite - majoritatea, de fapt). Selectate ar fi cele care mi-au ieșit mai bine - și în sensul proiectării, dar mai ales al execuției. Adică cele la care, foarte simplu spus, am avut noroc. Însă cred că am capacitatea (dobândită de voie, de nevoie în contextul românesc) de a lucra în mod coerent în diferite formule, mai mult sau mai puțin congruente între ele. Un eventual numitor comun ar fi onestitatea - față de amplasament, față de client, față de logica spațială, față de relațiile funcționale etc. - însă foarte rar toate aceste criterii converg spre perfecțiunea despre care spuneați dumneavoastră.

Ansamblu rezidențial - str. Moților - foto Radu Mălășincu

Casa vagon - București - foto Radu Mălășincu

În ceea ce mă privește, nu am atins, până acum, nici măcar o fărâmă din acea perfecțiune, nici chiar în proiectele de sertar, fiind mai tot timpul pradă miilor de atacuri din toate părțile, care fac ca un proiect să se îndepărteze din ce în ce mai mult de ideea inițială pe măsură ce se dezvoltă. Sper ca tonul dubitativ, această înțelepciune amară și destul de previzibilă la care am ajuns după 15 ani de lucru pe cont propriu în România, să nu descurajeze pe nimeni dintre cei aflați la început de drum, aici și acum. Fiindcă este ceva care are legătură strict cu aici și acum, și care ține preponderent de experiența mea subiectivă.
Dar, cu efortul și onestitatea despre care vorbeam mai devreme ale fiecăruia dintre noi, lucrurile în mod sigur se vor schimba în bine.