„Die Kunstfabrik”
Dosar tematic
„Die Kunstfabrik”
Arhitectul Roland Kunst este conferențiar în cadrul Universității de Arte Plastice București, unde îndrumă disciplina Proiectare de specialitate in cadrul secției Design - specializare Design Ambiental, are o importantă activitate ca grafician și designer de obiect, precum și de arhitect, fiind autorul unor proiecte de locuințe individuale, spații industriale și, în special, spații comerciale care rezolvă problematici de marketing și aduc valoare strategiilor de vânzări ale clienților.
A ucenicit, în timpul studenției, în atelierele arhitecților Marius Marcu-Lapadat, Victor Ilieșiu și Radu Teacă, iar ca grafician - în cadrul firmei Ad-Hoc Advertising, ulterior lucrând ca arhitect în cadrul Adest Architecture.
Începutul anilor 2000 îl găsește tânăr antreprenor asociat în cadrul firmei 3PACK, ulterior MDLB Multimedia și preparator în cadrul catedrei de Studiul formei și design a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”. Încă din timpul studenției a fost atras de designul grafic și industrial, gândit ca inovație și abordare profesională aplicată, realizând numeroase lucrări pentru diverși beneficiari.
Din anul 2003, activează în cadrul biroului propriu „die Kunstfabrik”, lucrând împreună cu colectivul pe care îl conduce pentru diferiți clienți din țară și străinătate. Dintre aceștia putem menționa Pepsico, Star Foods, L’Oreal Paris, Unilever, Siniat, Reckitt Benckiser, Johnson Wax, Holcim, Pfizer, Legrand, Cora, Maspex, Amigo, DAAD, Vinclub Odobești, Petrom, Vel Pitar, GTC, Epstein Architecture, Cofetăriile Delice - Câmpina, Topline, Intervitt, Electronic Doctor, Evolio, Homplex, Standard Snacks etc.
Adrian Kunst, arhitect și designer, a ales și a „construit” arhitecți și designeri, act inițiatic și cultural ce l-a îndreptat spre o zonă a valorilor evanescente, unde alături de rapoarte și proporții, punct și contrapunct, se desfășoară, într-o altă geometrie actul de inițiere.
Între anii 1999-2001 a fost preparator, iar în perioada 2009-2017 a fost asistent și apoi lector în cadrul departamentului de proiectare de specialitate al secției de Design de Produs din cadrul Facultății de Arhitectură de Interior, iar din februarie 2017 este conferențiar la UNARTE, în cadrul Facultății de Arte Decorative și Design, secția Design.
Sub conducerea mea a elaborat o remarcabilă teză de doctorat - „Arhitectul Nicolae Cucu în contextul românesc și european al arhitecturii anilor ’30-’70”. Această teză de doctorat are o semnificație particulară, ea încercând a face un act, în același timp moral și științific, de recuperare a datelor privitoare la viața și opera unui arhitect pe care unii dintre noi, pe zi ce trece tot mai puțini, au avut fericirea de a-l fi avut profesor. A unui arhitect care, după o lungă și prodigioasă carieră profesională și pedagogică, a fost dat uitării din nepăsare, ignoranță și motive politice.
Lucrarea este rezultatul unei lungi și dificile documentări și are o finalitate bine precizată: aceea de reconsiderare și așezare a arhitectului Nicolae Cucu și a operei acestuia la locul bine meriat în istoria arhitecturii românești.
Acest studiu încearcă a extrage, în mod critic, din opera construită și scrisă a marelui arhitect elementele capabile a defini complexul său proces lăuntric creativ, de a clarifica problema asemănărilor și diferențierilor dintre demersurile, metodele, termenii și conceptele care circulă atât în limbajul filosofic (adeseori coerent în logica și forma sa) și cel al arhitecților (adeseori necoerent, nelogic și deficitar formal). Ceea ce înțelege filosoful prin conceptul fundamental de „arhitectură” este asemănător, dar nici pe departe identic, cu ceea ce înțelege arhitectul.
Dacă ar trebui să încheiem rândurile dedicate lui Adrian Kunst, am putea afirma că modul său de abordare a arhitecturii poate fi considerat paradigmatic, dar nu în sensul clasic, privitor la un principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale dintre câteva noțiuni dominante cu funcțiile de comandă și control ale gândirii, ci ca o construcție mentală de anvergură, care oferă unui individ sau unei comunități, într-o anumită perioadă, fundamentul pentru crearea și definirea unei identități și conștiințe de sine, urmărind astfel rezolvarea unor probleme sau sarcini în dimensiune temporală particularizată la arhitectură.