RDW

PENTRU O RECONSIDERARE A METODELOR MODERNISTE DE CONSERVARE A MONUMENTELOR, CA PARTE A PATRIMONIULUI ARHITECTURAL DIN UNGARIA

Dosar Tematic

PENTRU O RECONSIDERARE
A METODELOR MODERNISTE DE CONSERVARE A MONUMENTELOR, CA PARTE A PATRIMONIULUI ARHITECTURAL DIN UNGARIA

text și foto: Arnóth Ádám

Când discutăm despre arhitectura secolului al XX-lea, ne referim, de obicei, la clădirile noi ale perioadei. Nu trebuie să neglijăm, însă, faptul că și restaurarea şi conservarea clădirilor istorice pot constitui mărturii valoroase pentru istoria arhitecturii, un segment de patrimoniu care face parte, în aceeaşi măsură, din arhitectura secolului al XX-lea şi care merită a fi conservat.
Aceste restaurări s-au conformat prevederilor Cartei de la Veneţia, bazate pe o abordare istorico-analitică și, în acelaşi timp, ideilor moderne din artă şi arhitectură. Astfel de intervenţii nu ar trebui „corectate” doar pentru că generaţia noastră nu le agreează, ci analizate şi evaluate într-o manieră similară celorlalte straturi ale istoriei edificiului, în vederea păstrării autenticităţii monumentelor în toate etapele istorice.

Exemple istoriciste şi prototipuri ale paradigmei de gândire moderne

În Ungaria, concepțiile de restaurare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea sunt preponderent de factură romantică şi istoricistă (ca, de altfel, în întreaga Europa). Restaurările sunt, în principal, impresionante şi extrem de ingenioase, nefiind însă autentice în marea lor parte deoarece reprezintă ipostaze ipotetice ale clădirii în condiţii ideale de realizare şi conservare.
Înainte de restaurarea realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirile care adăpostesc Biserica Matthias şi Bastionul Pescarilor (Budapesta) erau mult mai simple. Au devenit repere importante ale peisajului urban, dar monumentele nu sunt considerate autentice în termeni contemporani. Intervenţiile recente asupra edificiului i-au redat bisericii înfăţişarea din secolul al XIX-lea, nu pe cea medievală. O pictură de secol XVIII reprezentând Catedrala din Pécs ilustrează toate perioadele sale istorice, de la epoca romanică la cea barocă. În urma restaurării de la sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica îndeplineşte condiţiile unui stil romanic pur.
În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost realizate o serie de lucrări de restaurare ce pot fi considerate autentice în termenii prezentului. Cea mai timpurie vizează biserica mănăstirii din Zsámbék, care a supravieţuit în stare de ruină chiar în urma restaurării efectuate cu mai mult de 100 de ani în urmă. Noile extinderi şi detaliile formale neidentificate sau motivate de raţiuni structurale se deosebesc clar de părţile originale vechi deoarece în locul pietrei a fost folosită cărămida aparentă.


Vestigiile capelei palatului regal din Esztergom au fost descoperite în urma excavaţiilor arheologice. Anastiloza capelei a fost realizată cu ajutorul elementelor excavate şi în conformitate cu criteriile ştiinţifice. Şi în acest caz a fost utilizată cărămida aparentă pentru segmentele reconstituite ale clădirii în timpul restaurării din 1938. Exteriorul ilustrează un delicat stil italienizant – novecento, unul dintre stilurile arhitecturale specifice vremii.
Un limbaj arhitectural similar a fost aplicat la basilica Székesfehérvár pentru încadrarea perimetrului grădinii care adăposteşte ruinele uneia dintre cele mai importante biserici din Ungaria medievală. Noile clădiri cu arcade imită clădirile monastice medievale, arhitectura romanicului italian având un impact major asupra bisericii originale.
La mijlocul secolului al XVI-lea, turcii au construit o moschee în piaţa centrală din Pécs; clădirea a fost transformată în secolul al XVIII-lea şi a servit drept biserică parohială metropolitană timp de aproape 300 de ani. Intervenţia din anii 1940 a restaurat moscheea, păstrând arhitectura otomană iniţială, cu excepţia extinderii faţadei posterioare, care a fost concepută într-un limbaj arhitectural contemporan diferit, la interior şi la exterior.

Exemple moderniste

După aceste prime exemple, un număr mare de lucrări de restaurare au fost efectuate în spiritul gândirii moderniste de către Inspectoratul Naţional pentru Protejarea Monumentelor Istorice (OMF), înfiinţat în anul 1957. Activitatea instituţiei s-a desfăşurat pe o perioadă de 30 de ani şi s-a bucurat de reputaţie internaţională. Pe de-o parte, lucrările de restaurare au respectat cu stricteţe obiectivele Cartei de la Veneţia, aplicând o abordare istorico-analitică; pe de altă parte, s-au conformat conceptelor moderne din domeniul artei şi arhitecturii. Coexistenţa mai multor perioade este firească în cazul unei clădiri istorice însă existenţa dimensiunii temporale în artă este o idee proprie secolului al XX-lea, în special în cazul unei compoziţii eterogene realizate dintr-o serie de fragmente, un colaj ce rezultă din conflictul diferitor elemente.
Acest tip de restaurări utilizează metode elaborate în special în ceea ce priveşte identificarea elementelor dispărute, cum ar fi bolţile, deschiderile sau chiar configuraţia spaţială sau dimensiunea originale. Poate fi vorba despre un tip de abstractizare – din nou, o noţiune specifică artei moderne. Noile extinderi folosesc structuri şi materiale contemporane într-un mod creativ: acestea sunt în consens cu vechea clădire, fiind, în general, voit izolate de entitatea iniţială.

Mănăstirea benedictină romanică din Vértesszentkereszt, construită în mijlocul pădurii, a fost abandonată după Evul Mediu. Chiar şi aşa, o serie de extinderi noi au contribuit la redarea structurii şi spaţiului original: coloanele şi arcele bolţilor au fost consolidate cu elemente din beton armat. Structura rezultată indică înălţimea şi bolta navei prăbuşite şi susţine copiile basoreliefurilor în poziţia iniţială. Acest detaliu al restaurării ce contrazice logica ruinei reprezintă tot o soluţie caracteristică secolului al XX-lea în termeni de materiale, structură şi estetică.

Fig 1: Curtea şi loggia castelului din Simontornya

Donjonul din Visegrád (Turnul Salamon), construit la mijlocul secolului al XIII-lea, constituie cel mai vechi fragment din ansamblul cetăţii regale. Ruinele au fost parţial restaurate în stil istoricizant. Construcţia degradându-se, a fost necesară o restaurare modernistă la începutul anilor 1960. Partea prăbuşită a clădirii a fost reconstruită, iar pentru faţade s-a folosit beton armat, rezultatul fiind considerabil diferit faţă de modelul original, în special în ceea ce priveşte aspectul rusticizat şi ferestrele orizontale înguste. Intervenţia nu s-a bucurat niciodată de un mare succes, însă reprezintă o soluţie caracteristică ce poartă o puternică amprentă a perioadei. Bolta distrusă din partea superioară a turnului a fost înlocuită cu o structură metalică ce dezvăluie forma originală a spaţiilor şi păstrează intactă suprafaţa zidurilor.

Lucrările de restaurare realizate în secolul al XVI-lea fac din castelul Simontornya (secolele XIII-XIV) o construcţie remarcabilă. Noua structură din cărămidă dezvăluie volumul original al clădirii, susţinând un fragment din parapetul de piatră în poziţia iniţială. Castelul era înconjurat de o curte cu arcade în stil renascentist din care se mai păstrează doar câteva urme; doar două arce fiind reconstituite cu ajutorul câtorva fragmente originale, ceea ce a făcut posibilă expunerea vestigiilor timpurii şi târzii ale faţadei. Această structură şi designul simplu al noilor intervenţii compun o imagine nouă interesantă a castelului. (Fig. 1)

Asemenea majorităţii bisericilor noastre medievale, biserica din Nagyszekeres a fost transformată de protestanţi în secolul al XVI-lea. Forma originală a acoperişului, tipul de ipsos medieval şi restaurarea ferestrelor au fost realizate în timpul lucrărilor de conservare. Nervurile şi celelalte segmente ale bolţii gotice prăbuşite au fost găsite în timpul cercetărilor. Cu ajutorul fragmentelor găsite, ar fi fost posibilă reconstrucţia integrală a bolţii altarului. Cu toate acestea, a fost reconstruit un singur fragment al reţelei de nervuri ca anastiloză care a păstrat tavanul pictat datând din secolul al XVIII-lea. Soluţia se bazează pe un montaj modern al părţilor originale, eliminând nevoia unor noi adăugiri. Astfel, diferite perioade istorice sunt prezentate succesiv, ceea ce îi ajută pe vizitatori să înţeleagă istoria zbuciumată a bisericii, a congregaţiei şi¸ în ultimă instanţă, a satului. (Fig. 2)
Moscheea turcească din Siklós, realizată la mijlocul secolului al XVI-lea, era cunoscută doar datorită unei schiţe vechi. Ruinele sale transformate şi deformate se aflau în dependinţe deteriorate şi au fost identificate ca făcând parte din moscheea din celebrul desen. Reconstrucţia volumului clădirii s-a realizat în urma cercetărilor şi au fost folosite cărămida şi acoperişul piramidal. Boltirea originală este indicată cu ajutorul unei structuri ingenioase din lemn, la fel cum se întâmplă şi cu bolta cu stalactite distrusă. Aşa-zisa cupolă a fost sugerată printr-o structură-cofraj sudată. Această soluţie interesantă se foloseşte de structuri şi materiale contemporane diferite de cele originale, care reuşesc totuşi să sugereze spaţiul dispărut al clădirii.

Fig 2: Reconstituirea boltei gotice şi a tavanului din secolul al XVIII-lea din biserica Nagyszekeres

Aşa-numitul Turn de foc din Sopron este un exemplu reprezentativ al lucrărilor de restaurare din anii 1970, dar şi un model nou de intervenţie realizat relativ recent. Turnul se află în acelaşi punct în care a fost situată intrarea spre centrul oraşului timp de două mii de ani, din vremea romanilor şi până în prezent. O clădire învecinată de mici dimensiuni a fost demolată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Construcţia veche de 40 de ani care a înlocuit clădirea dispărută a trebuit să îndeplinească trei sarcini: să consolideze turnul, să asigure accesul vizitatorilor în turn şi să acopere şi să expună în acelaşi timp vestigiile romane şi medievale din cadrul sitului. Soluţia a constat într-o structură modernă pătrată din beton armat cu acoperiş înclinat şi deschideri caracteristice. Interiorul beneficiază de un spaţiu remarcabil cu suprafeţe brute al căror pronunţat efect arhitectural se observă şi în prezent. Cealaltă parte a clădirii acoperă ruinele romane şi medievale. Recent, în perimetrul respectiv a fost construit un nou centru pentru vizitatori. Intervenţia a reuşit să redea, într-o oarecare măsură, aspectul construcţiei din anii 1970. Pasarela a suferit modificări însă structura suspendată a rămas neschimbată. Tavanul este sprijinit de ziduri înalte de beton, noul centru pentru vizitatori conceput în culori moderne fiind inserat în acest spaţiu. Deşi prezenţa acestor transformări este puternică, conceptul original al interiorului poate fi încă percepută.
Indiferent de epocă, arhitectura perioadelor precedente este întotdeauna vulnerabilă. Această afirmaţie este clar probată în cazul conservării. În prezent, o mare parte din noile restaurări nu agreează accentuarea importanţei istoriei; scopul principal este ca restaurarea să fie cât mai uşor înţeleasă de public; prin urmare, nu se feresc de folosirea unor copii, aşa cum se întâmpla în trecut. Vizitatorii, factorii de decizie şi chiar şi unii specialişti sunt la unison în ceea ce priveşte respingerea arhitecturii moderniste. S-au înregistrat deja numeroase pierderi din această cauză.
Vestigii ale cultului egiptean şi ale sanctuarului roman al zeiţei Isis au fost descoperite în urma cercetărilor arheologice din Savaria, în prezent Szombathely. Fragmentele sculptate au fost aşezate în poziţia iniţială cu ajutorul unei construcţii abstracte din beton armat. Soluţia a devenit un exemplu citat şi demn de urmat cu ocazia conferinţei în cadrul căreia a fost adoptată Carta de la Veneţia din 1964. Acum câţiva ani, presupusa existenţă a clădirii originale a fost pusă la îndoială. A fost elaborată o nouă versiune conform căreia clădirea avea şase coloane în loc de patru. De asemenea, fragmentele originale de piatră au trebuit să fie îndepărtate din cauza stării avansate de degradare. Ulterior, structura veche a fost demolată. Soluţia a constat într-o reproducere conceptuală a clădirii originale. Reconstrucţia foloseşte copiile fragmentelor originale, inserându-le în aceleaşi poziţii în care se aflau în anii 1960. Deşi forma are un grad mai mare de autenticitate decât cea precedentă şi este mai uşor de înţeles de către public, dimensiunea temporală nu poate fi percepută, ceea ce face ca replica să fie complet neînsufleţită. Noul templu se aseamănă mai degrabă cu un exponat, în loc să reflecte ingeniosul concept arhitectural iniţial. (Fig. 3)
În secolul al XIV-lea, pe situl primului castel rudimentar din secolul al XIII-lea a fost ridicat noul castel regal din Diósgyőr, după un model italian cu plan geometric regulat.

Fig 3: Interpretarea templului dedicat lui Isis din Szombathely înainte şi după intervenţia recentă

Lucrările de restaurare desfăşurate pe parcursul a 40 de ani au menţinut calitatea de ruină a edificiului. Utilizarea succesivă a materialelor confirmă informaţiile legate de detaliile castelului. În cazul unor fragmente de piatră dispărute, ale căror formă şi poziţie au fost identificate, a fost folosită piatra artificială. Când a fost necesară adăugarea unor detalii pentru confortul vizitatorilor, cum ar fi scări sau balustrade, a fost folosit metalul. Astfel, pot fi identificate principalele etape ale istoriei castelului. Construcţia originală a putut fi înţeleasă cu ajutorul unor detalii bine concepute.
Restaurarea recentă a interiorului castelului s-a încadrat într-o paradigmă total diferită, opusă abordării precedente. Zidurile de incintă ale castelului au fost înălţate în ciuda lipsei de informaţii referitoare la faţade. Refacerea unor detalii necunoscute a transformat castelul într-un fals care ascunde ruinele originale, ceea ce face aproape imposibile cercetările ulterioare. Intervenţia anterioară reflecta spiritul avantgarde al arhitecturii moderne, însă noua soluţie nu-şi propune să devină arhitectură. Chiar şi sala gotică a fost reconstituită sub forma unei copii.
Chiar dacă este cea mai mare sală gotică din Europa Centrală, a fost construită la începutul secolului al XXI-lea. Într-adevăr, sala poate fi folosită în prezent, însă accentul ar fi trebuit pus pe arhitectura contemporană de calitate.

Au fost găsite, probabil, suficiente indicii şi fragmente ca bolta şi întregul spaţiu interior să poată fi reconstituite, dar nu au existat niciun fel de informaţii despre faţadele de la etajul al doilea. Prin urmare, refacerea faţadelor reprezintă o intervenţie conjuncturală. Întreaga clădire a devenit o reproducere palidă şi inertă a unui original necunoscut, lipsită de valoarea istorică a epocii sale – un Disneyland distractiv destinat turismului de masă, care nu face decât să distrugă intervenţia precedentă valoroasă, un exemplu de arhitectură modernă sofisticată. (Fig. 4)

Fig 4: Ruinele castelului din Diósgyőr înainte şi după intervenţia recentă

Concluzie

Valoarea restaurărilor realizate în anii 1960 şi 1970 trebuie păstrată şi conservată ca patrimoniu al arhitecturii noastre. Este imperios necesar să acceptăm această idee deoarece noile intervenţii constituie o ameninţare la adresa celor precedente. Lucrările de restaurare din secolul al XX-lea – asemenea celor din secolul al XIX-lea – nu trebuie „corectate” (doar pentru că nu suntem de acord cu ele), ci analizate şi evaluate în aceeaşi manieră ca toate celelalte straturi timpurii ale istoriei clădirilor, în vederea păstrării autenticităţii trecutului în ansamblul său, care trebuie să includă şi intervenţiile din secolul al XX-lea.

Referințe

Ádám Arnóth, Zsuzsanna Lörinczi, Gábor Winkler and others: Architectural Guide of the 20th century of Hungary, 6Bt (2003)

Acest articol este versiunea editată a unei comunicări la Conferința Comitetului Științific Internațional de Teoria și Filozofia Conservării și Restaurării al ICOMOS, Florența 2016.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog