Argument la temă: Transparențe

Calitatea sau starea de a fi transparent este în egală măsură o condiție materială – aceea de a fi permeabil la lumină – dar și rezultatul unui imperativ intelectual, al unei nevoi inerente de ceva ce poate fi ușor de detectat, foarte evident și liber de orice formă de disimulare. De aceea adjectivul transparent, cu o semnificație fizică, funcționând critic și fiind onorat cu o pleiadă de nuanțe morale, devine un cuvânt dens. Vorbim nonșalant de materiale transparente, strategii de comunicare și politici cu un anumit grad de transparență, dar și de condiții sprapuse, decelabile prin recurs la transparență.

În domeniul arhitecturii, termenul transparent este portant de înțe­lesuri foarte deschise semantic și are – în comportamentul literar al arhitecturii contemporane – o suită interesantă de sinonime: ambivalență, interpenetrare, simultaneitate, superimpozare, spa­țiu-timp.

Pentru demaraj în lectură se cuvine să credităm unul dintre cele mai influente eseuri despre transparență care își propunea, surprinzător, încă de acum 48 de ani, o incursiune în polii literari și fenomenologici ai trasparenței¹.

Dorim să descoperim, în numărul dedicat acestei teme vaste, câteva dintre înțelesurile arhitecturale ale cuvântului transparență. Încercam să evităm confuzii și neînțelesuri.

În secțiunea articolelor dedicate arhitecturii internaționale, ne propunem să distingem câteva transparențe directe – în alcătuirea fațadelor unor clădiri – prin glosări față de peretele-cortină. Vocația aproape cameleonică a trasparenței delegate elementelor fizice din spații arhitecturale se devoalează surprinzător.

Apoi comentăm trasparențe complexe – instalate permanent sau efemer în teritorii senzitive și mnemotice ale percepției obiectelor. Acest parcurs se realizează atipic pentru canonul de text arhitectural printr-o întrebare asupra asemănării? Indicația de posibil răspuns urmărește o incursiune cu trecere de la recipient uzual către alcătuiri urbane și arhitecturale. Prin această asociere se pro­pune un cod suplimentar de apropiere față de imaginea unei clădiri, din Paris, care aproape a devenit un protip al parafațadei.

Mutându-ne atenția în realitatea edificată din țară încercăm să înțelegem trasparența unor procese.

Cazul intervenției asupra clădirii Teatrului Național reprezintă un șantier a cărui frumusețe rezidă în statutul intervenției: se desface o acoperire acoperind și desfăcând. Cele câteva luni de comportament concertat al lucrărilor au dezvăluit publicului consumator sau trecător imagini intense ale formei în lucru.

Festivalul Enescu a generat în Piața George Enescu momente su­blime de trasparență ale spațiului oferit publicului cu un program. Ne referim la spațiul fizic, muzical și interactiv deopotrivă, sperând în contaminare de program.

Proiectarea arhitecturală este cel mai complex proces. Indiferent de clasificări restrâns birocratice sau reductiv academice, acest proces este în sine cercetare. Articolul dedicat trasparenței proiectării este doar un început dintr-o

Serie pe care o dorim simultan angajată critic, dar și portantă de beneficii civilizatoare în mediul profesiei și în „consumarea lui”.

Identitatea vizuală este un domeniu cumplit de dinamic. Consumăm imagini așa cum utilizăm mărci și inventăm politici corecte. Acest registru densificat și densificant de semne poate dezvălui tipuri grafice variate. Articolul prezentat încearcă să demonstreze că termenul transparent poate să fie un partener de compoziție, un indiciu al timpului, un martor de stare a unei entități. Prin definiție, un logo (o siglă) are formă, culoare, textură și profunzime. Trasparență poate denota și o heraldică sau un evocat al consemnării, scrierii, desenării unei identității.

Este evident că jocurile de cuvinte transparent/ trans-aparent au pentru demersul teoretic fertilitate evocantă. Ceea ce poate fi convingător rezidă în propunerea unei armături de abordare. Eseul propus construiește remarcabil înăuntrul esenței și în afara aparenței.

Avem convingerea că, cel puțin pentru spiritualitatea românească, a trans-pare ține de privire. Poate de aceea cuvântul românesc „privință” pornește de la a privi [cu ochii, inima și sufletul], spre deosebire de alte civilizații care îl substituie cu insistență privirii, cu o destinație mult prea restrictivă, denominată de referitor.

În acest rang de interpretare, toate articolele tematice prezentate în acest număr nu doresc să dea verdicte. Ele propun. Privesc, conțin și relevă transparența în diferite condiții de percepție, de experimentare și utilizare, dar și de semnificație. Sperăm că prin paginile care urmează am reușit să generăm bucuria de a observa transparențe.

¹ Eseul „Transparența: Literară și Fenomenologică” scris de teoreticianul arhitect Colin Rowe și de Robert Slutzky, Volumul 8 din Prospecta – publicat de Yale School of Architecture, creează prin [orig. Transparency: Literal and Phenomenal și republicat cu titlul Transparency: Literal and Phenomenal Part II, Perspecta 13/14, 1971] o nouă referință în înțelegerea noțiunii de transparență.