Noțiunea de transparenţă este în sine ambiva­lentă, descriind o calitate materială, dar și o di­mensiune spirituală. „Conform definiţiei din dic­­ţionar, calitatea, sau starea, de transparenţă este atât o condiţie materială – aceea de a fi per­meabil la lumină și aer – cât și rezultatul unei condiţii intelectuale, a aspiraţiei noastre pentru ceea ce este ușor de detectat, perfect evident și nedisimulat.”¹Această definiţie este mai departe exemplificată de Colin Rowe și de Robert Slutzky prin opere de artă și elemente arhitecturale spe­cifice: „Transparența poate fi o calitate proprie a unei substanţe, ca un perete-cortină de sticlă; sau poate caracteriza un anumit fel de organizare.

Pu­tem astfel să deosebim o transparenţă pro­priu-zisă de una fenomenologică.”² Cu o jumătate de secol în urmă, când a fost scris acest articol, transparența în arhitectura modernă reprezenta aspirații de claritate politică și socială. Implozia treptată a anumitor sectoare industriale în ultimii treizeci de ani a revelat însă limitele acestui fel de „reprezentare”. În zonele industriale cel mai performante din Europa, se reevaluează con­secințele unei dezvoltări industriale masive și se planifică o recalificare treptată a teritoriului. De exemplu, dezmembrarea exploatărilor miniere de mare amploare din Germania și reorientarea lor către un program cultural sau social a transformat bazinul carbonifer al Ruhrului în Capitală Culturală Europeană în 2010. Această transformare con­feră calităților materiale inițiale o dimensiune meta­fizică.

The notion of transparency is in itself ambivalent, describing a material quality, as well as a pheno­menal dimension. „According to the dictionary definition, the quality or state of being transparent is both a material condition – that of being pervious to light and air – and the result of an intellectual imperative, of our inherent demand for that which should be easily detected, perfectly evident, and free of dissimulation.”¹ This definition of Colin Rowe and Robert Slutzky is further exemplified through specific artworks and architectural ele­ments: „Transparency may be an inherent quality of substance, as in a glass curtain wall; or it may be an inherent quality of organization. One can for this reason, distinguish between a literal and a phenomenal transparency.”² Half a century ago, when this article was written, transparency represented, in modern architecture, the aspi­­ration for political and social clarity and truthfulness. The gradual implosion of certain industrial activities during the last thirty years has however revealed the limits of this kind of „representation”. In the most performing industrial zones of Europe, the consequences of the massive industrial deve­lopment are re-evaluated, together with a gradual reassessment of the territory. For instance, the dismantling of the large coal extraction facilities in Germany and their reorientation towards a cultural or social program transformed the Ruhr zone in the European Capital of Culture for 2010. This transformation lends the initial material qualities a metaphysical dimension.