Calitatea sau starea de a fi transparent este în egală măsură o condiţie materială – aceea de a fi permeabil la lumină – dar şi rezultatul unui imperativ intelectual, al unei nevoi inerente de ceva ce poate fi uşor de detectat, foarte evident şi liber de orice formă de disimulare. De aceea adjectivul transparent, cu o semnificaţie fizică, funcţionând critic şi fiind onorat cu o pleiadă de nuanţe morale, devine un cuvânt dens. Vorbim nonşalant de materiale transparente, strategii de comunicare şi politici cu un anumit grad de transparență, dar şi de condiţii sprapuse, decelabile prin recurs la transparență.

În domeniul arhitecturii, termenul transparent este portant de înţe­lesuri foarte deschise semantic şi are – în comportamentul literar al arhitecturii contemporane – o suită interesantă de sinonime: ambivalență, interpenetrare, simultaneitate, superimpozare, spa­ţiu-timp.

Pentru demaraj în lectură se cuvine să credităm unul dintre cele mai influente eseuri despre transparență care îşi propunea, surprinzător, încă de acum 48 de ani, o incursiune în polii literari şi fenomenologici ai trasparenței¹.

Dorim să descoperim, în numărul dedicat acestei teme vaste, câteva dintre înţelesurile arhitecturale ale cuvântului transparență. Încercam să evităm confuzii şi neînţelesuri.

În secţiunea articolelor dedicate arhitecturii internaţionale, ne propunem să distingem câteva transparențe directe – în alcătuirea faţadelor unor clădiri – prin glosări faţă de peretele-cortină. Vocaţia aproape cameleonică a trasparenței delegate elementelor fizice din spaţii arhitecturale se devoalează surprinzător.

Apoi comentăm trasparențe complexe – instalate permanent sau efemer în teritorii senzitive şi mnemotice ale percepţiei obiectelor. Acest parcurs se realizează atipic pentru canonul de text arhitectural printr-o întrebare asupra asemănării? Indicaţia de posibil răspuns urmăreşte o incursiune cu trecere de la recipient uzual către alcătuiri urbane şi arhitecturale. Prin această asociere se pro­pune un cod suplimentar de apropiere faţă de imaginea unei clădiri, din Paris, care aproape a devenit un protip al parafațadei.

Mutându-ne atenţia în realitatea edificată din ţară încercăm să înţelegem trasparența unor procese.

Cazul intervenţiei asupra clădirii Teatrului Naţional reprezintă un şantier a cărui frumusețe rezidă în statutul intervenţiei: se desface o acoperire acoperind şi desfăcând. Cele câteva luni de comportament concertat al lucrărilor au dezvăluit publicului consumator sau trecător imagini intense ale formei în lucru.

Festivalul Enescu a generat în Piaţa George Enescu momente su­blime de trasparență ale spaţiului oferit publicului cu un program. Ne referim la spaţiul fizic, muzical şi interactiv deopotrivă, sperând în contaminare de program.

Proiectarea arhitecturală este cel mai complex proces. Indiferent de clasificări restrâns birocratice sau reductiv academice, acest proces este în sine cercetare. Articolul dedicat trasparenței proiectării este doar un început dintr-o

Serie pe care o dorim simultan angajată critic, dar şi portantă de beneficii civilizatoare în mediul profesiei şi în „consumarea lui”.

Identitatea vizuală este un domeniu cumplit de dinamic. Consumăm imagini aşa cum utilizăm mărci şi inventăm politici corecte. Acest registru densificat şi densificant de semne poate dezvălui tipuri grafice variate. Articolul prezentat încearcă să demonstreze că termenul transparent poate să fie un partener de compoziţie, un indiciu al timpului, un martor de stare a unei entităţi. Prin definiție, un logo (o siglă) are formă, culoare, textură şi profunzime. Trasparență poate denota şi o heraldică sau un evocat al consemnării, scrierii, desenării unei identităţii.

Este evident că jocurile de cuvinte transparent/ trans-aparent au pentru demersul teoretic fertilitate evocantă. Ceea ce poate fi convingător rezidă în propunerea unei armături de abordare. Eseul propus construieşte remarcabil înăuntrul esenţei şi în afara aparenței.

Avem convingerea că, cel puţin pentru spiritualitatea românească, a trans-pare ține de privire. Poate de aceea cuvântul românesc „privinţă” porneşte de la a privi [cu ochii, inima şi sufletul], spre deosebire de alte civilizaţii care îl substituie cu insistență privirii, cu o destinaţie mult prea restrictivă, denominată de referitor.

În acest rang de interpretare, toate articolele tematice prezentate în acest număr nu doresc să dea verdicte. Ele propun. Privesc, conţin şi relevă transparența în diferite condiţii de percepţie, de experimentare şi utilizare, dar şi de semnificaţie. Sperăm că prin paginile care urmează am reuşit să generăm bucuria de a observa transparențe.

¹ Eseul „Transparența: Literară și Fenomenologică” scris de teoreticianul arhitect Colin Rowe și de Robert Slutzky, Volumul 8 din Prospecta – publicat de Yale School of Architecture, creează prin [orig. Transparency: Literal and Phenomenal şi republicat cu titlul Transparency: Literal and Phenomenal Part II, Perspecta 13/14, 1971] o nouă referință în înțelegerea noțiunii de transparență.