Bazinul Ruhr - de la peretele-cortină de sticlă la salutul de cortină al dansatorilor

Transparența este un fenomen relativ nou în arhitectură, consecință a proliferării ferestrelor largi la ateliere de lucru sau de artă și a peretelui-cortină de sticlă la clădirile industriale: Uzinele AEG, de Peter Behrens (Berlin, 1909), proiectul de zgârie-nori pentru Friedrichstrasse de Mies van der Rohe (Berlin, 1921), atelierul de pictură pentru Amédée Ozenfant de Le Corbusier (Paris, 1923), școala Bauhaus de Walter Gropius (Dessau, 1925) etc. Lumina și suplețea au reprezentat pentru aproape un secol spiritul arhitecturii moderne, dar și o promisiune de transparență a deciziilor politice și a justiției sociale.

Noțiunea de transparență este în sine ambiva­lentă, descriind o calitate materială, dar și o di­mensiune spirituală. „Conform definiției din dic­­ționar, calitatea, sau starea, de transparență este atât o condiție materială – aceea de a fi per­meabil la lumină și aer – cât și rezultatul unei condiții intelectuale, a aspirației noastre pentru ceea ce este ușor de detectat, perfect evident și nedisimulat.”¹Această definiție este mai departe exemplificată de Colin Rowe și de Robert Slutzky prin opere de artă și elemente arhitecturale spe­cifice: „Transparența poate fi o calitate proprie a unei substanțe, ca un perete-cortină de sticlă; sau poate caracteriza un anumit fel de organizare.

Pu­tem astfel să deosebim o transparență pro­priu-zisă de una fenomenologică.”² Cu o jumătate de secol în urmă, când a fost scris acest articol, transparența în arhitectura modernă reprezenta aspirații de claritate politică și socială. Implozia treptată a anumitor sectoare industriale în ultimii treizeci de ani a revelat însă limitele acestui fel de „reprezentare”. În zonele industriale cel mai performante din Europa, se reevaluează con­secințele unei dezvoltări industriale masive și se planifică o recalificare treptată a teritoriului. De exemplu, dezmembrarea exploatărilor miniere de mare amploare din Germania și reorientarea lor către un program cultural sau social a transformat bazinul carbonifer al Ruhrului în Capitală Culturală Europeană în 2010. Această transformare con­feră calităților materiale inițiale o dimensiune meta­fizică.

Citiți textul integral în nr 4 / 2011 al Revistei Arhitectura.

¹Colin Rowe, Robert Slutzky, „Transparency: Literal and Phenomenal”, Perspecta, Vol. 8, Yale School of Architecture, 1963, p. 45² Ibid. p.46

Arhitect și membru UAR din 1986, Stefania (Curea) Kenley a exersat arhitectura la București , la Londra și la Paris, fiind, de asemeni, cadru didactic la Bartlett School of Architecture, University College London, Architectural Association School of Architecture, University of Greenwich în Londra și la Ecole Spéciale d’Architecture în Paris. În 2005, a obținut diploma de Doctor de la University Paris 8, cu lucrarea de teză From a Pastiche to the Original, Traces and Trajectories of the Independent Group (1952-1956), dirijată de Profesorul Jean-Louis Cohen. În 2011 a ținut o serie de conferințe pe tema arhitecturii moderne și contem­porane organizată de Paris IV - La Sorbonne, în Paris.