Efigii

Reședințe bucureștene în stil Berindey

Numele Berindey a marcat istoria arhitecturii românești începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până spre sfârșitul secolului al XX-lea, fie că a fost Dimitrie Berindey (1832-1884), Ion D. Berindey (1871-1928) sau Ion I. Berindey (1897-1981).

Dimitrie Berindey a fost primul arhitect român care a absolvit cursurile școlii de Arte Frumoase din Paris (1853-1859) și care a ocupat fotoliul de ministru al lucrărilor publice, în cabinetul Ion Ghica (decembrie 1870-martie 1871).

Urmând exemplul tatălui său, în 1887, Ion D. Berindey a plecat la Paris, unde a frecventat inițial cursurile arhitectului Duray, fiind admis în 1889 la Școala de Arte Frumoase, Secția de Arhitectură. Aici i-au fost profesori Charles Girault, Pierre Jérome Honoré Daumet, Esquié. În 1897 a obținut diploma de arhitect oferită de guvernul francez, întorcându-se în țară în același an.

În 1899, Ion D. Berindey a devenit arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului Afacerilor Interne (iunie 1899-29 martie 1901). Din anul 1900 a fost numit profesor la Secția de Arhitectură a Școlii de Belle-Arte din București. A fost ales vicepreședinte al Societății Arhitecților din București: între 14 decembrie 1900-11 ianuarie 1905 și între 22 martie 1916-23 ianuarie 1919. [9]

La 1 august 1905 i-a fost încredințată direcțiunea Expoziției Generale Române din 1906, fiind numit inspector general al lucrărilor din Câmpul Filaretului. „În iunie 1905 s’au început primele lucrări, cari au transformat câmpia mocirloasă ce toți cunoșteam, în parcul încântător al cărui plan general a fost făcut de cunoscutul arhitect francez Redont cu clădirile sale semețe sau cochete ale căror planuri au fost făcute și în parte executate de arhitecții Burcuș și Ștefănescu, sub privegherea arhitectului I. D. Berindey” [8]. Pentru Expoziția Generală Română din 1906, I.D. Berindey a proiectat Pavilionul Casei Staadecker și Pavilionul Comisiunii Europene a Dunării.

În 1906 a luat parte la Congresul Internațional de la Haga, invitat de Fundația Carnegie ca arhitect străin participant la concursul pentru Palatul Păcii de la Haga, proiectul său fiind reținut și premiat.

A murit în anul 1928, în urma unui stop cardiac, și a fost înhumat la Cimitirul „Șerban Vodă”, alături de tatăl său, arhitectul Dimitrie Berindey (figura 26, locul 16). La moartea sa, Constantin Bacalbașa scria: „Ion Berindeiu, «clăditorul» pe care moartea ni l-a răpit alaltăieri cu o lovitură de trăsnet, a fost unul dintre superioarele suflete artistice, arhitectul care în clădirile sale suprapunea nu numai cărămizi și tencuială, dar și geniul constructor de mare estetică. Alături de Mincu - alt mare suflet de artist, pierit prematur, Berindeiu a fost arhitectul care lasă în urma lui nu numai ziduri înălțate, dar podoabe arhitecturale, demne de orice mare oraș civilizat” ([1], p. 24).

Citiți textul integral în nr 4 / 2011 al Revistei Arhitectura.

Lector universitar la Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Arhitectură, arhitect titular al BIA Elena-Sidonia Teodorescu, doctorand la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, Școala Doctorală Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu (SITT).

Bibliografie

[1] Berindey, Mircea I., 1988, Note din activitatea arhitecților Dumitru I. Berindey, Ion D. Berindey și Ion I.

Berindey, Academia, Biblioteca RSR, București.

[2] Constantin, Paul, 1986, Dicționar universal al arhitecților, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

[3] Cornel, Theodor, 1909-1911, Figuri contimporane din România. Dicționar biografic ilustrat, Partea I și Număr de Crăciun 1911. (Editia a II-a), Socec, București.

[4] Damé, Frédéric, 2007, Bucureștiul în 1906, Editura Paralela 45, Pitești.

[5] Deaconu, Luchian, 2001, Craiova 1898-1916. Saltul la urbanismul modern. Nicolae E. Romanescu, Editura Sitech, Craiova.

[6] Ion, Narcis Dorin, 2007, Reședințe și familii aristocrate din România, Institutul Cultural Român, București.

[7] Woinaroski, Cristina, 2007, Lotizarea si Parcul Ioanid, Editura Simetria, București.

[8] ***, 1906, Expozițiunea generală română 1906. Călăuza oficială și catalogul expozițiunei, Socec, București.

[9] ***, 1930, Solemnitatea inaugurării localului Societății Arhitecților Români și serbarea a 39 de ani de la înființarea acestei societăți, Atelierele E. Marvan, București.

Periodice

[10] Revista poporului, anul al XIII-lea, 1904, Omagiu și recunoștință arhitectului Ioan D. Berindey.

[11] Revista Ilustrația, anul I (1 iulie 1911), nr. 2-3.

[12] Revista Ilustrația, anul XIV (sept. - dec. 1925), nr. 115-118.

[13] Revista Arhitectura, numărul jubiliar - 50 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români, 1941.

Arhive

[14] Arhivele Naționale Istorice Centrale, Direcția Municipiului București.

[15] Arhivele Naționale Istorice Centrale.

[16] Arhiva Primăriei Municipiului București.

[17] Biblioteca Națională a României - Fondul Saint-Georges.

[18] MNAR, Cabinetul de Desene și Gravuri, Fondul Ion D. Berindei.

[19] Arhivele Naționale Istorice județul Dolj, Primăria Craiova, Serviciul administrativ.