Articole tematice

Transparențe de edificare

Built transparencies

Cât de transparent este mediul urban, orașul sau peisajul construit?Cât de transparentă este structura imaginii unui oraș sau cât de transparentă este materia din care este „fabricat”?

Cât de transparente sunt sensurile edificării, mesajele conținute sau natura organismului citadin?

Desfăcând toate aceste întrebări în elemente pri­mare pentru a le afla sensurile și felul fabricării, unitatea ideii de spațiu pare esențială în alcătuirea masei, a imaginii și a structurii urbane.Fie că este un colț de imagine, un pixel digitalizat sau un plot de teren, sau poate… o cărămidă, uni­tatea generează formele macrospațiale ale organismului orașului, tipologii n definite de comb­inările pe care matematica le găsește la limita sa cu arta.Unitatea identitară este miezul conceptului, plinul sau golul spațiului, funcție de valențele pe care și le atribuie vizavi de relațiile algoritmice ale supra­feței, extrudării sau edificării. Densitatea unităților ne poate duce cu ideea la o omogenitate specifică a mediului, o permisivitate sau porozitate, în sen­sul posibilității de transfer a mediului respectiv.

Felul în care este alcătuit spațiul construit poate fi considerat similar: o masă care se poate descom­pune primar în plinuri și goluri, în mase și găuri sau în unități de volum și suprafața zonală orizontală, care la rândul lor se pot diviza în subunități, până la cea mai mică unitate de edificare: cărămida și parcela identitară.

Gândit macrosistemic mediul urban poate fi o struc­tură definită în sensul omogenității și transfe­rului; spațiile libere joacă un rol esențial la fel ca și elementele care pot deveni la rândul lor unități transferabile sau interschimbabile, mobile sau mi­metice acțiunilor externe.

Altfel spus, putem considera organismul urban o rețea de plinuri și goluri, construite, semantice sau virtuale, prin care unde exterioare de influență se pot transmite într-o anumită intensitate. Cără­mida spațiului poate fi considerată în acest caz și unitatea de bază, solidă și nepermisivă, dar și element permisiv prin alcătuirea unei omogenități constante a mediului generat, deci răspunzând solidar la acțiuni manifeste posibile.

Citiți textul integral în nr 4 / 2011 al Revistei Arhitectura.
How transparent is the urban environment, the city or the built landscape?

How transparent is the structure of a city’s image or the matter of which it is „made”?

How transparent are the meanings of construction, the messages contained or the nature of the city organism?

If we decompose all these questions into primary elements to discover their meanings and manner of organization, we discover that the idea of space unit seems essential in the makeup of urban mass, image and structure.Whether it is a portion of an image, a digitalized pixel or a plot of land or perhaps a piece of brick, it is the unit that generates the macro-spatial forms of the city organism, n typologies defined by the combinations found by mathematics when bordering on art.

The identity-generating unit is the core of the concept, what renders the space full or void, de­pending on the qualities it takes on in relation to the algorithmic relations of surface, extrusion or construction. The density of the units can make us think of a specific homogeneity of the environment, of permissiveness or porosity, in the sense of the possibility of transfer of that environment.

The makeup of the built space may be considered in a similar manner: a mass susceptible of being decomposed into full spaces and void spaces, into masses and gaps, or into volume units and horizontal zonal surface; these, in their turn, can be divided into subunits, down to the smallest construction unit: the piece of brick and the iden­tity-generating parcel.

On a macro-systemic scale, the urban environment may be a structure defined in terms of homogeneity and transfer; vacant spaces play a key role, just like the elements which can become, in their turn, transferable or interchangeable units, mobile or mimetic of external actions.

In other words, we can consider the urban or­ga­nism a network of full and void spaces, con­structed, semantic or virtual, through which ex­ternal waves of influence can be transmitted at a certain intensity. The brick of the space may also be considered to be, in this case, the basic, solid unit, which is non-permissive, as well as per­missive, because it creates the constant homoge­neity of the generated environment, and thus gives a unified response to possible actions.

Read the full text in the print magazine.

Marina MIHĂILĂ - Arhitect și partener fondator al biroului de arhitectură, urba­nism și management de proiect Arhitectonik 2000 SRL și lector doctor arhitect în cadrul Facultății de Arhitectură a UAUIM București.

Pagina profesională: www.architectasartist.wordpress.com

Proiecte arhitect., urbanism, design: www.arhitectonik.wordpress.com