RDW

Proiecte culturale:Mina de idei Anina.

Proiecte Culturale

Mina de idei Anina.

Peisajul industrial Anina:

reprezentări şi interpretări patrimoniale

text: Oana ŢIGANEA , Gabriela PAŞCU

Ansamblul Puţului I din Anina. Foto: Cosmin Scorcealof, Mina de idei Anina 2015

Textele prezentate în cadrul acestui articol sunt extrase din publicaţia „Peisajul industrial Anina: reprezentări şi interpretări patrimoniale” – coordonată de Oana Ţiganea şi Gabriela Paşcu – şi realizată în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului cultural „Mina de idei Anina”. Publicaţia a fost tipărită într-un tiraj extrem de redus, fiind considerată un instrument de lucru şi informare, şi a fost distribuită la nivelul tuturor actorilor locali, regionali şi naţionali implicaţi în proiect, dar şi la nivelul altor instituţii şi organizaţii interesate de tema patrimoniului industrial şi a destinului său în contextul românesc actual.

Mina de idei Anina şi spiritul locului
Proiectul cultural „Mina de idei Anina” s-a născut în martie 2014, moment în care s-a definit şi prima propunere de proiect la iniţiativa unor specialişti – arhitecţi, urbanişti, sociologi – aflaţi la momentul respectiv în colaborare directă cu administraţia locală privind elaborarea Planului Urbanistic General al oraşului Anina.
Iniţial a fost gândit doar un atelier interdisciplinar care să pună problema revitalizării teritoriale post-industriale prin turism cultural. Ceea ce a urmat au fost trei ani de vizite repetate la Anina susţinute de cercetarea de arhivă şi de documentarea bibliografică, de inventarierea fotografică a teritoriului, de discuţii cu administraţia locală şi comunitatea, trei ateliere de patrimoniu industrial şi o serie de evenimente culturale precum expoziţii, tururi ghidate sau proiecţii de video-mapping în spaţiul public urban.

Anina ne-a marcat experienţa personală şi profesională.
În cele trei etape ale proiectului – 2014, 2015 şi 2016/2017 – ne-am propus să înţelegem impactul activităţii industriale asupra teritoriului din Anina cu scopul final de a pune în evidenţă ceea ce îi dă identitate şi autenticitate. Cu alte cuvinte, am încercat să descoperim acel spirit al locului. Deşi mediul construit imaginat şi proiectat de arhitecţi are o influenţă directă asupra comunităţilor căruia îi este destinat, nu înţelegem cu adevărat efectul şi impactul socio-cultural al acestuia decât în momentul abordării sale din perspectiva moştenirii patrimoniale. În momentul asocierii arhitecturii cu o anumită valoare istorică, estetică, artistică, tehnică sau monumentală, prin intermediul acestei analize valorice perceptive se poate înţelege impactul real al mediului construit asupra societăţii şi viceversa. Astfel, pornind de la premisa că mediul construit ne transmite informaţii directe cu referire la societatea şi cultura care l-au generat devenind o sursă de documentare directă, proiectul a ajuns să fie structurat în trei tipologii de acţiuni: partea de cercetare, cea didactică adresată studenţilor de profil arhitectură – urbanism şi cea de antreprenoriat cultural.

Un muzeu industrial în aer liber

Ideea unui muzeu industrial în aer liber care să pună în evidenţă particularităţile mediului construit din Anina s-a conturat chiar din prima etapă a proiectului (martie-noiembrie 2014), orientată spre obiectivele de patrimoniu industrial recunoscute oficial (LMI)3. Această idee s-a accentuat cu fiecare nouă vizită sau acţiune culturală orientată spre promovarea valorilor patrimoniale din Anina. Drept urmare, în a doua etapă (mai-decembrie 2015), am experimentat un posibil traseu cultural abordând principiul „un monument/un eveniment” în paralel cu demararea studiului de amenajare a unui muzeu al mineritului în cadrul Ansamblului Puţului I. În final, în a treia etapă a proiectului (iunie 2016-martie 2017), am experimentat diferite activităţi creative în ideea stimulării antreprenoriatului cultural local şi a informării cu privire la complexitatea patrimoniului industrial. Toate cele trei etape au reprezentat oportunităţi de a descoperi teritoriul şi de a-i înţelege caracteristicile.
Susţinem în continuare necesitatea amenajării unui traseu cultural la nivelul Aninei în cadrul căruia fiecare obiectiv de patrimoniu să devină exponat în sine, condiţionând astfel elaborarea unei intervenţii unitare la nivelul întregului teritoriu. În caz contrar, fără o viziune unitară, se va ajunge la decontextualizarea monumentelor industriale, afectându-se grav caracterul de autenticitate. Un prim pas în această direcţie poate fi considerat inventarul fotografic realizat în cele trei ediţii ale proiectului cultural, simultan cu explorarea teoretică şi practică a diferitelor tehnici de fotografiere şi inventariere. Parte a acestui inventar fotografic este ilustrat în cadrul publicaţiei „Peisajul industrial Anina: reprezentări şi interpretări patrimoniale”, în combinaţie cu studiile efectuate privind specificul transformării industriale şi post-industriale ale Aninei.Astfel, existentul – ilustrat fotografic – este interpretat din perspectiva diferitelor valori patrimoniale specifice unui teritoriu industrial, identificate de-a lungul celor trei etape ale proiectului.
Nu avem pretenţia de a fi creat un ghid complet şi integral a ceea ce înseamnă peisajul industrial al Aninei, ci de a aduce în prim-plan complexitatea abordării unui teritoriu

Gara din Anina. Foto: Ovidiu Micşa, Mina de idei Anina 2015

aflat încă în transformare. Mai mult, suntem conştienţi de limitele procesului de inventariere teritorială rezultate din limitele temporale condiţionate de prezenţa echipei în teren, de bugetul redus, de accesul limitat în unele cazuri, dar şi de limita fizică impusă de teritoriul administrativ al Aninei care nu corespunde neapărat cu „limita” teritoriului modelat de industrie în zonă. În ciuda acestor limite, am încercat să ilustrăm într-un mod coerent elementele identificate ca fiind caracteristice peisajului din Anina. Drept urmare, alegerea ilustrării şi reprezentării acestor elemente contribuie la definirea diferitelor etape cronologice de transformare teritorială, dar şi la evidenţierea diversităţii moştenirii industriale.
În ceea ce priveşte metodologia de inventariere fotografică, s-au aplicat câteva tehnici diferite bazate atât pe abordare obiectivă specifică domeniilor arheologiei şi patrimoniului arhitectural (fişe de inventariere, fotografiere completă a obiectivului studiat, fotogrametrie, identificare şi poziţionare GPS), cât şi pe cea a introspecţiei subiective în raport cu un teritoriu necunoscut şi crearea unor imagini bazate pe experienţa personală a celui ce fotografiază. Scopurile aplicării acestor tehnici diferite au fost, pe de o parte, de a surprinde stadiul actual de transformare al teritoriului, şi, pe de altă parte, de a dezvolta un exerciţiu didactic alternativ de abordare a temei peisajului industrial.
Inventarierea fotografică a Aninei a început oarecum instinctiv în 2014 (prima ediţie „Mina de idei Anina”) din perspectiva „străinului” care a urmat semnele materiale ale mineritului: de la cele mai marcante perspective ale Puţului I, la teritoriile abandonate şi în curs de demolare şi până la elementele de artă urbană răspândite prin oraş. Fiecare mărturie tangibilă ne-a transmis o poveste despre mineritul local care, inevitabil, ajungea să fie contextualizată în istoria Banatului Montan, a Imperiului Habsburgic sau a României. Ulterior, am ajuns să cunoaştem mult mai bine teritoriul, lărgind inventarul fotografic la cât mai multe zone, totuşi, insuficient pentru a cuprinde şi a surprinde tot.
Acest inventar, obiectiv şi subiectiv în acelaşi timp, surprinde Anina într-un moment fix în timp, ce nu se va mai repeta, indiferent de cum se va transforma teritoriului – fie spre conservarea şi valorificarea patrimoniului construit, fie spre o totală dispariţie materială.

Peisajul industrial al Aninei

În mod specific, peisajul actual al Aninei reprezintă rezultatul direct al activităţii industriale la nivelul teritoriului pe un interval de timp relativ scurt (aproximativ 200 de ani) comparat cu mărturiile existenţei vieţii paleolitice descoperite în Peştera cu Oase7. În percepţia actuală a locuitorilor, peisajul nu are legătură directă cu trecutul său industrial, ci, mai degrabă, cu perspectiva asupra valorilor sale naturale: aer curat, apă, verdeaţă8. Această percepţie este întreţinută şi de majoritatea ghidurilor turistice ale zonei, orientate spre obiectivele naturale din Munţii Aninei, precum Cheile Nerei, Caraşului sau Minişului, peşterile Buhui sau Plopa, lacurile Mărghitaş şi Buhui etc.9 Dintre obiectivele de interes turistic care

aduc mărturii privind trecutul industrial al locului, cele mai menţionate sunt calea ferată Anina-Oraviţa şi gara din Anina. Astfel, impactul omului asupra teritoriului şi a transformării peisajului prin activităţile sale este eliminat.
Publicaţia „Mina de idei Anina” încearcă să aducă în prim-plan tocmai această interacţiune fizică între om şi natură, pentru a surprinde elementele specifice locului, dar şi pentru a oferi o nouă interpretare a identităţii într-un moment de criză post-industrială. În contextul actual, când se doreşte găsirea unei soluţii de ieşire din această criză – cât mai repede, cât mai eficient şi cu rezultate imediate – trebuie înţeles şi acceptat faptul că găsirea acestei soluţii-minune nu este posibilă fără definirea unei strategii sustenabile bazate pe stimularea unei percepţii pozitive a peisajului asupra căruia se intervine. Această percepţie pozitivă se poate realiza doar prin identificarea elementelor specifice de peisaj, la baza căreia se află inventarierea teritorială, urmată de publicitatea pozitivă în cadrul comunităţii însăşi prin acţiuni socio-culturale de conştientizare şi informare.
Pornind de la definiţiile internaţionale cu referire la peisajul cultural, peisajul Aninei poate fi considerat ca fiind „evolutiv”, rezultat direct în urma activităţilor industriale, sociale şi administrative ale comunităţii ca răspuns la condiţiile mediului înconjurător. Altfel spus, pornind de la exploatarea cărbunelui ca fiind activitate principală şi motor de dezvoltare a întregii economii locale, teritoriul actual al Aninei a fost modelat pe baza principiului eficienţei producţiei industriale: exploatarea la maximum şi într-o modalitate cât mai eficientă economic a resurselor naturale şi umane. Totalitatea legăturilor şi interacţiunilor dintre diferitele sale elemente componente au fost direct condiţionate de acest factor al eficienţei tehnice și productive: amplasarea şi dezvoltarea structurilor industriale din Anina a fost condiţionată în mod direct de existenţa materiei prime (huilă, şisturi bituminoase, argilă, fond forestier, apă etc.) influenţând, în consecinţă, dezvoltarea ulterioară a zonelor rezidenţiale (coloniile muncitoreşti), a nucleelor socio-culturale şi a zonelor de loisir. Toate aceste elemente regăsite în teritoriu au fost şi încă sunt susţinute de o reţea de infrastructură (căi ferate, drumuri, poduri, apeducte, gări etc.) menită a deservi, pe de o parte, activitatea producţiei industriale şi, pe de altă parte, activitatea zilnică a comunităţii formate. Acest principiu de modelare şi transformare a teritoriului este comun tuturor zonelor marcate de producţia industrială, indiferent de profilul său. Astfel, ajungem să înţelegem de ce Anina s-a extins pe o suprafaţă atât de mare, de ce are o coerență spațială (urban-rurală) aparte sau de ce reuşim să identificăm mai multe nuclee „centrale” definite de funcţiuni socio-culturale.
Odată cu descoperirea huilei în 1790 şi până în momentul închiderii activităţii miniere în 2006, orice galerie de exploatare nouă sau puţ de extracţie nou presupunea forţă de muncă specializată în executarea lor efectivă şi în exploatarea minieră ulterioară. Această forţă de muncă s-a aşezat în teritoriu în strânsă relaţie cu locul de muncă, cu acces facil şi direct şi condiţii de viaţă care să favorizeze stabilirea temporară sau permanentă în

Centrala termo-electrică din Anina, camera de comandă. Foto: Ovidiu Micşa, Mina de idei Anina 2015

zonă. Mai precis, fiecare puţ de extracţie din Anina se afla în strânsă legătură cu coloniile muncitoreşti care, în majoritatea cazurilor, preluau numele puţului: puţul Reitz – colonia Reitz, puţul Thinfeld – colonia Thinfeld, puţul Uterisch – colonia Uterisch etc. Astfel, cuplurile puţ-colonie formează o singură entitate spaţială, ale cărei evoluţie şi transformare în timp devin o cheie de lectură şi interpretare a peisajului actual al Aninei. Ulterior, odată cu dezvoltarea de la mijlocul secolului al XIX-lea a celorlalte industrii locale, fabrica şi situl industrial sunt asociate coloniei, contribuind la dezvoltarea nucleului urban, recunoscut astăzi ca fiind „centrul oraşului”.
Pornind de la această legătură strânsă care se creează între spaţiul industriei şi comunitate am ales să ilustrăm elementele caracteristice ale peisajului industrial al Aninei, încercând să surprindem complexitatea transformărilor teritoriale, condiţiile ce le-au determinat şi, nu în ultimul rând, mărturiile actuale. Interpretarea sa, din perspectiva moştenirii industriale, poate deveni un instrument integrat de planificare teritorială, contribuind nu doar la protecţia valorilor patrimoniale locale, ci şi la o dezvoltare post-industrială echilibrată.

Fragmente de peisaj

Prin publicaţia dedicată proiectului „Mina de idei Anina”, propunem spre dezbatere noţiunea „Fragmente de peisaj”. Luând în considerare definiţiile peisajului cultural14, apreciem teritoriul (post)industrial al Aninei ca fiind un mozaic de fragmente supuse, orientate şi organizate de către unul sau mai multe elemente determinante. Acest concept se bazează şi pe modul de percepţie – interioară/exterioară – a aşezării în sine. Astfel, am considerat teritoriul Aninei, format din creşterea şi unirea mai multor nuclee: Steierdorf, Anina, Sigismund, Brădet, Celnic, Oraşul Nou şi Crivina, ca fiind un mozaic de fragmente de peisaj dezvoltate în perioade istorice diferite şi de dimensiuni teritoriale diferite. Identificarea acestor fragmente are rolul de a prezenta şi susţine mult mai bine profunzimea teritoriului. Procesul de identificare a fragmentelor de peisaj a rezultat şi din dorinţa de a puncta structurile spaţial-teritoriale cu cel mai mare impact identitar la nivelul comunităţii, cum este cazul Puţului I şi al coloniei Anina, al centralei termoelectrice, al Puţului II, al gării sau al remizei de pompieri (Steierdorf).
Principalele două fragmente de peisaj ce se identifică astăzi cu Anina sunt „centrul localităţii”, dezvoltat în legătură cu Ansamblul Puţului I şi cu care se asociază majoritatea comunităţii interne şi Oraşul Nou, ultimul cartier-colonie dezvoltat, cu care este asociat declinul post-industrial al Aninei. Imaginea Oraşului Nou este cel mai des asociată cu tipologia aşezărilor în declin din contextul românesc, evidenţiind percepţia comunităţii exterioare asupra Aninei.

Reprezentări şi interpretări patrimoniale

În contextul actual românesc, în care oraşele post-industriale se luptă – oarecum intuitiv – în a-şi găsi identitatea, suntem convinşi că Anina îşi menţine identitatea minieră. De la acest aspect trebuie pornită întreaga strategie de intervenţie.
Anina este şi va rămâne un oraş minier.
Astfel, s-ar putea marca trecerea de la o exploatare efectivă a zăcământului de cărbune la „exploatarea” identităţii miniere percepute ca resursă de revitalizare economică, socială şi culturală. În plus, se poate vorbi despre o dublă valoare patrimonială: cea punctuală şi cea de ansamblu. Recunoaşterea teritoriului Aninei din perspectiva peisajului cultural implică protejarea valorilor şi caracteristicilor sale ca întreg.
Peisajul actual al Aninei este reprezentat astăzi printr-o suprapunere de straturi istorice şi topografice: primul dintre ele este cel natural puternic antropizat de industria minieră şi metalurgică sau de exploatările de material lemnos. Puţurile şi coloniile reprezintă un prim strat de lectură a acestui peisaj, urmat de funcţiunile asociate industriei sau de funcţiunile destinate comunităţii locale. Peste acestea se suprapune o altă lectură a teritoriului din perspectiva comunităţii şi a memoriei colective, împingând limitele patrimoniale spre tărâmul imaterialului: viața condusă de ritmul și frecvența „șuturilor” din subteran și de mirosul cărbunelui scos la lumină, viaţa comunităţii percepută prin tradiţii şi obiceiuri, transmiterea memoriei locale şi a modului de viaţă al coloniştilor în relaţie cu diferitele perioade istorice, percepţiile locale privind însăşi identitatea minieră. Mai mult, parte componentă din evoluţia comunităţii şi a minei este şi istoria lungului şir de accidente subterane. Unele fără celelalte nu ar mai avea aceeași logică și același înțeles. Prin urmare, elementele analizate doar individual și-ar pierde din valoare și din coerența urbană, arhitecturală și istorică. Mai mult, a nu lua în considerare aspectele complexe ale vieţii cotidiene a minerilor, ale vieţii sociale şi culturale, în relaţie cu spaţiile arhitecturale şi urban-teritoriale care le-au susţinut înseamnă a nu înţelege complexitatea de manifestare a patrimoniului industrial.
Bineînțeles, teritoriul evoluează într-o direcție sau în alta, dar cu cât sunt păstrate mai multe elemente ce dau coerență și cu cât se monitorizează mai bine modul de conservare, restaurare sau transformare, șansele ca Anina să-și păstreze autenticitatea sunt mai mari. Aşa cum specifica şi Francesco Toso în cadrul primei ediţii a proiectului „Mina de idei Anina”, „intenţia nu este aceea de a conserva totul aşa cum este, ci mai degrabă de a genera o serie de intervenţii controlate care să împiedice dispariţia mărturiilor materiale în condiţiile îmbunătăţirii cadrului de viaţă, a sustenabilităţii şi a nivelului de re-apropiere a locului”.

Ansamblul Puţului I din Anina. Foto: Paolo Mazzo, Mina de idei Anina 2016
Oraşul Nou. Foto: Andreea Ionescu, Mina de idei Anina, 2016
Fabrica de cherestea din Anina. Foto: Călin Şuteu, Mina de idei Anina 2016

Proiectul cultural „Mina de idei Anina” a fost iniţiat de Asociaţia culturală „Alba Verde” şi finanţat în toate cele trei ediţii din Taxa de Timbru (sesiunea proiecte culturale) – Ordinul Arhitecţilor din România. Parteneri oficiali în proiect: Primăria oraşului Anina, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara (UPT), OAR Filiala Timiş, Asociaţia culturală Patrimoniul Activ (PACT), Asociaţia culturală „Il Giocattolo” (Brădet-Anina), Asociaţia culturală „Atelier NOD” (Baia Mare). Partener media: e-zeppelin.com

Spitalul din Anina, vedere interioară. Foto: Andreea Ionescu, Mina de idei Anina, 2016

Coordonatori proiect:
dr. arh. Oana Ţiganea, arh. Marius Barbieri
Coautori de proiect:
dr. arh. Gabriela Paşcu, drd. arh. Ovidiu Micşa
Colaboratori:
urb. Alexandru Damian, urb. Laura Damian, arh. Adrian Dumitru, arh. Mihai Veg, dr. arh. urb. Irina Rotaru, sociolog Simona Zărnescu (Branişte), arheolog dr. Călin Şuteu, dr. ing. arh. Francesco Toso, fotograf Paolo Mazzo, fotograf Samuele Piccoli
Colaboratori externi şi specialişti invitaţi:
dr. arh. Irina Iamandescu, prof. dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu, conf. dr. arh. Liliana Roşiu, conf. dr. ing. Mioriţa Ungureanu, dr. arh. Diana Belci, Mark Watson, dr. arh. Irina Tulbure, dr. arh. Ilinca Păun, istoric dr. Mara Mărginean, antropolog dr. Michele Coletto, arh. Valentin Meteş, arh. Virgiliu Guralic, arh. Alexandra Suciu, Ilie Chincea
Studenţi şi cercetători implicaţi în cele trei Ateliere de patrimoniu industrial:
(2014) Laurenţiu Artugyan, Sofia Paulina Balaure, Adrian Bucin, Cristina Filca, Iulia Gălinescu, Henrietta Hmenya, Alin Ianoşi, Lucian Lighezan, Cristina Merciu, Laura Poară, Ionuţ Popescu, Constantin Tudorache, Radu Vit, Simona Zinca
(2015) Valeria Artenii, Adriana Ciotău, Cristina Costea, Edith Heczei, Georgiana Jipa, Adina Lehene, Adelina Lupu, Maria Mandea, Claudia Moţei, Cosmin Scorcealof, Teodora Ungureanu
(2016) Bianca Batcu, Bianca Braic, Adriana Ciotău, Cristina Costea, Tudor Gheorghe, Andreea Ionescu, Adelina Lupu, Maria Mandea, Andreea Oancea, Ioana Paliuc, Alexandra Piţuru, Cosmin Scorcealof, Teodora Ungureanu

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog