RDW

Uzina de Apă din Suceava – vocaţia culturală a patrimoniului arhitectural industrial

Uzina de Apă din Suceava – vocaţia culturală a patrimoniului arhitectural industrial

text: Maria MĂNESCU

2012

Imagini extrase din panourile expoziției realizate cu ocazia evenimentului „Zilele Culturii Urbane”, 100 de ani de la constructiei Uzinei de Apă Suceava (1912-2012), puse la dispoziție de șeful de proiect, arh. Constantin Gorcea

Cazul conversiei Uzinei de Apă din Suceava în Centru de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj este unul dintre cele mai remarcabile şi mai interesante pentru ilustrarea vocaţiei culturale a patrimoniului arhitecturii industriale.
În primul rând, pentru că „atât uzina electrică, cât şi uzina de apă, date în folosinţă în 1908 şi – respectiv, în 1912, reprezintă, în isto­ria Sucevei, momentul decisiv ce marchează intrarea în modernitate din punct de vedere urbanistic a unui oraş care, până la acea dată, încă mai păstra câte ceva din aerul patriarhal al vechilor zidiri medievale” (arheolog Florin Hau). Cu alte cuvinte, Uzina de Apă a fost un factor civilizator care, dincolo de creșterea calității vieții locuitorilor prin darea în folosință a rețelei de apă și canalizare, a reprezentat un îndemn la coeziune civică. Anunțul semnat pe 12 august 1912 de primarul Sucevei, Des Loges, depăşea limitele unui simplu anunţ de dare în folosinţă, introducând în discurs un reper etic prin care buna administrare a instalațiilor era, în egală măsură, misiunea fiecărui cetăţean şi a întregii comunităţi. Proiectul Uzinei de Apă (Wasserwerk der Stadt Suczwava) a fost desenat în 1908 de dr. ing. G. Thiem, inginer de construcții civile din Leipzig și construit de firma „Rumpel” din Viena. 
„Obiectivul este în întregime o instalaţie tehnologică de tratare a apei cu accese funcţionale doar pentru întreţinere şi exploatare. Cu toate acestea, în spiritul arhitecturii industriale a epocii, are un «înveliş» arhitectural cu elemente eclectice, predominant clasice. Planul simetric faţă de axul longitudinal, accesul principal ascen­dent pe o faţadă cu fronton, ancadramente la golurile de ferestre, profilele de la cornişe şi marcarea colţurilor de clădire susţin afirmaţia de mai sus.Compoziţia este dinamizată de plasarea clădirilor supraterane pe un relief înălţat (prin acoperirea cu pământ a rezervoarelor de apă), prin tratarea diferită a volumelor ce rămân suprater­ane («Camera de deferuginare», un adevărat transept desprins parcă dintr-o clădire religioasă, «puţul de apă curată», un pavilion circular acoperit cu calotă sferică amplasat asimetric).

Realizarea rămâne raţională, marcată de o rigoare «germană» şi de elemente realizate industrial, în mod sigur importate:
Structura acoperişului la clădirea principală este raţionalizată prin introducerea unor ferme metalice mini­male și extrem de eficiente.
Închiderea golurilor de fereastră este realizată pe profile metalice minimale ce creează un efect de vitraliu oferind o luminozitate şi o deschidere neobişnuită pentru o clădire pur tehnologică.
Realizarea puţinelor piese tehnologice ce au rămas încastrate în ziduri (ţevi metalice, chepenguri de acces în rezervoare) au o realizare evident industrială, de excepţie.
Uzina de Apă Suceava includea iniţial şi clădirea în care se aflau amplasate pompele ce ridicau apa de la castelul de apă și locuinţa administratorului. Cele două clădiri aflate în apropiere au aceleaşi caracteristici stilistice arhitecturale” (arhitect Constantin Gorcea).
În al doilea rând, pentru că Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj rezultat prin conversia vechii Uzine de Apă reprezintă un proiect complex ce dă o alternativă distrugerii patrimoniului arhitectural şi dezvoltării urbane. După 50 de ani de uitare, proiectul de restaurare a fost iniţiat, în 2006, de arhitecţii filialei Nord-Est (judeţele Suceava şi Botoşani) a Ordinului Arhitecţilor din România care, în parteneriat cu administrația publică locală, au reuşit să atragă resurse pentru transformarea unor dotări industriale părăsite în spațiul public dedicat culturii și educației. Procesul a urmărit din start două mize, ambele vitale în egală măsură pentru sensul proiectului: reabilitarea fizică a spațiului și un program complex și coerent de activități culturale.

Pregătirea acestui program a început în vara anului 2011, prin organizarea unui workshop interdisciplinar la care au participat arhitecți, urbaniști, sociologi, peisagiști, artiști, care a urmărit, în primul rând, o documentare multicriterială a contextului, soluții de creștere a vizibilității obiectivului în cadrul orașului (poziționat central, dar totodată descentrat din perspectiva accesibilității), detectarea unei audiențe pentru acțiunile viitoare și strategii de promovare pentru toate acestea. A continuat cu Zilele Culturii Urbane 2012, ediție inaugurală, cu concerte, expoziții, tur de vizitare a patrimoniului industrial din Suceava, conferințe și dezbateri pe tema programului viitor și a parteneriatelor. 

Dacă totul avea să funcționeze conform planului și a celor discutate atunci, centrul avea toate şansele să devină un loc relevant pentru cultura urbană, pentru promovarea patrimoniului industrial ca resursă pentru oraș, un exemplu de practică a recuperării și activării prin intervenții culturale şi, de ce nu, un impuls pentru acțiuni viitoare la nivel local sau chiar naţional și pentru noi moduri de folosire a orașului.
Şi totul a funcţionat conform planului. Uzina de Apă a devenit Centru de arhitectură, cultură urbană și peisaj, specularea aerului său palladian contribuind, din plin, la premiul obţinut la Bienala Naţională de Arhitectură din 2014 la Secţiunea „Arhitectura patrimoniului cultural”.

S-a scris şi s-a vorbit mult despre Uzina de Apă în revistele de arhitectură. Zilele Culturii Urbane la Uzina de Apă din Suceava au avut loc în fiecare an, începând cu 2012, iar publicul interesat a fost din ce în ce mai numeros. Ultima ediţie, a VI-a, din august 2017, a avut ca temă „Patrimoniul Arhitectural între generaţii” şi a extins aria de referinţă la Republica Moldova şi la Cernăuţi, în Ucraina, în virtutea existenţei fenomenelor similare de criză identitară şi culturală. „Ziua Porţilor Deschise la Uzina de Apă” a extins şi mai mult efectul de propagare a bunelor practici, transformând Uzina de Apă într-un real pol cultural al euro-regiunii de Nord-Est.

     Pe lângă toate aceste acţiuni de recuperare a unui spaţiu valoros din punct de vedere arhitectural, a unui obiect de patrimoniu industrial şi tehnologic, care au condus la descoperirea vocaţiei culturale a patrimoniului arhitectural industrial, poate cea mai mare reuşită este, însă, o alta, mai discretă, dar mai valoroasă pe termen lung: au fost recuperate memoria şi spiritul comunitar – invocat în actul iniţial din 1912 şi amorţit peste 50 de ani – care reprezintă o resursă fundamentală pentru locuirea urbană.
Integrarea în comunitatea locală a Centrului printr-un program cultural permanent, cu o identitate bine definită, care să se adreseze unui public educat mai larg, multicultural (valoare tradițională în Bucovina), depășind limitele profesiei, rămâne o componentă esențială a planurilor de viitor centrate pe Uzina de Apă.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog