RDW

Centenar De Stijl. Despre Vaca Olandeză cu Stil

Actualitatea Internațională

CENTENAR DE STIJL.

 

Despre Vaca Olandeză cu Stil

text: Maria MĂNESCU

Scopul naturii este omul, scopul omului este stilul”
(Mondrian, De Stijl, octombrie 1919)

Studiu de Compozitie VIII (Vaca), Theo Van Doesburg, 1918

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înființarea în 1917 a revistei De Stijl (în limba olandeză „Stilul”) de către pictorul, graficianul şi scriitorul olandez Theo van Doesburg, adept al neoplasticismului. Artistul se manifestase încă din 1908, mai întâi ca pictor şi apoi ca teoretician. Începând cu 1913, Van Doesburg începuse să se intereseze şi de arhitectură şi, în special, de problemele integrării picturii „pure” în arhitectură, lucrând în colaborare cu arhitecţii Jacobus Johannes Pieter Oud şi Jan Wils. Fondează în 1916, la Leiden, împreună cu Oud, grupul artistic „Sphynx”, care nu avea să dureze însă. Peste un an, în 1917, edita deja revista De Stijl. Grupul care s-a strâns în jurul revistei – arhitecţii şi designerii J. J. P. Oud, J. Wils, Gerrit Thomas Rietveld, Cornelis van Eesteren, Robert van t’Hoff sau Mart Stam, pictorii Piet (Pieter Cornelius) Mondrian, Vilmos Huszar şi Bart Anthony van der Leck sau sculptorul Georges Vantongerloo – s-a coagulat în jurul ideii de revenire la puritatea formelor şi la natura reală, aparent ascunsă în spatele figurativului. „Stilul” s-a manifestat în opera lor prin desen rectangular, folosirea culorilor pure, lipsa ornamentaţiei, preferința pentru abstract.

Având în vedere momentul inaugurării revistei, 1917, pare plauzibil că dorința de redefinire sau reinventare a realității își are originea în trauma provocată de Primul Război Mondial, care abia se încheiase. Credeau că viața înseamnă mai mult decât li se arătase până atunci, dar în termeni vizuali, acest „ceva mai mult” se realiza mai degrabă prin minimizare și simplificare, decât prin înfrumusețare.

Având în vedere calitatea excepțională a membrilor grupului, revista De Stijl, manifestul mişcării care avea să îi poarte numele, a devenit în scurt timp un factor formativ important în arhitectură, design industrial, grafică comercială, pictură şi sculptură. Deşi în 1932 și-a încetat apariția, influenţa revistei și a atmosferei care s-a format în jurul ei poate fi simţită şi astăzi, fiind un exemplu de coerență între manifestul artistic propriu-zis și mișcarea pe care a promovat-o.

Context

La sfârşitul Primului Război Mondial, în Europa evoluau simultan trei mişcări artistice derivate din cubism: Constructivismul sovietic, Purismul francez și Neoplasticismul olandez. În aceeaşi arie s-a înscris, prin principiile promovate, şi şcoala germană Bauhaus, deşi ea n-a reprezentat o mişcare artistică, ci o experienţă pedagogică în sine.
O primă legătură între aceste trei mişcări post-cubiste a fost geometrismul riguros, de esenţă raţionalistă și modul în care au căutat o sinteză artistică în care arhitectura juca rolul integrator. Astfel, Constructivismul, care urmărea mai ales integrarea sculpturii în arhitectură, a influența major toate artele, până la scenografie, cinematografie, fotografie sau afiş. Purismul a reprezentat teza teoretică fundamentală a lui Amédée Ozenfant, pictor şi designer de automobile, şi a lui Le Corbusier, pictor, arhitect, urbanist şi designer. Neoplasticismul, mişcarea din jurul revistei De Stijl, care căuta, cel puţin declarativ, fuziunea picturii cu arhitectura, a influențat în mai mare măsură arhitectura şi designul, mai puţin pictura, deşi bazele teoretice ale mişcării fuseseră puse de un pictor și nu de unul oarecare: Piet Mondrian. Pentru Mondrian, ţelul oricărei creaţii artistice era edificarea unui nou mediu de viață în care formele şi culorile să atingă „frumuseţea pură”, printr-o „sinteză a artelor”. „Pentru ca ambianţa noastră materială să fie de o frumuseţe pură, deci sănătoasă şi practică – scria Mondrian – e nevoie ca ea să nu mai constituie reflexul sentimentelor egoiste ale micii noastre personalităţi; ba chiar trebuie ca ea să nu mai aibă vreo expresie lirică, ci dimpotrivă, una pur plastică. Noi vrem, deci, o estetică nouă, bazată pe raporturile de linii şi culori pure, deoarece numai raporturile pure, ale elementelor constructive pure pot ajunge la frumuseţea pură…”.1
Esența neoplasticismului rezidă în idealismul său: o reprezentare pură a minții omenești. Mondrian explica neoplasticismul ca pe un principiu estetic definit de trei legi prohibitive: (1) fără linii curbe și oblice, doar orizontale și verticale; (2) doar culori pure – albastru, roșu, galben (Mondrian nu le numește culori primare) și non-culori: gri, negru și alb; (3) fără simetrie, dar echilibru perfect; negrul – absența culorii, albul – toate culorile împreună. Pentru Mondrian, negrul, griul și albul sunt imuabilul, „spiritualul”, echilibrul, iar culorile pure reprezintă variabila, schimbarea. „Modalitatea plastică trebuie să fie planul sau prisma rectangulară, în culori pure (roşu, albastru, galben) şi în non-culoare (alb, negru, cenuşiu). În arhitectură, spaţiul vid este non-culoare, iar materia, culoare” – de fapt, o încercare directă de a integra culoarea în arhitectură. Chiar dacă Mondrian nu a făcut niciodată arhitectură, el a influențat în special tot ce însemna decoraţiune în arhitectură, așa cum se poate observa în operele lui Rietveld sau în unele interioare concepute de Van Doesburg. Acesta din urmă făcuse una dintre primele încercări de integrare a picturii în arhitectură, după principiile lui Mondrian, în holul vilei pe care Oud şi-o construia, în 1917, lângă Leiden; 10 ani mai târziu, avea să aplice aceleaşi principii în amenajarea interioară a sălii de dans L’Aubette din Strasbourg (împreună cu Hans Arp și soţia sa, Sophie Taeuber). O altă punte de legătură între mişcările amintite a fost funcţionalismul, a cărui tribună a fost Bauhaus-ul lui Gropius.

Exponenți

Dintre cei care s-au alăturat grupului, mai mulți arhitecţi vor deveni cunoscuți ca reprezentanți de seamă ai arhitecturii De Stijl: Gerrit Thomas Rietveld, Cornelis van Eesteren, Mart Stam, J. J. P. Oud, Robert van ‘t Hoff.

Operele lui Rietveld – ca de pildă Casa Schröder din Utrecht (1924) – sunt considerate cele mai specifice exemple de arhitectură De Stijl. Gerrit Thomas Rietveld, Cornelis van Eesteren, Mart Stam au fost renumiți pentru realizările lor din domeniul designului industrial, „scaunul roșu și albastru” al lui Rietveld (conceput în 1917, anul înființării revistei și a grupului din jurul său) constituind și astăzi una din cele mai iconice piese de mobilier realizate vreodată. Mobilierul creat de Rietveld a revoluționat designul interior, fiind și în zilele noastre obiect de studiu în școlile de profil. Van Eesteren, colaboratorul lui Van Doesburg la studii de locuinţe, a obţinut în 1925 marele premiu pentru proiectele sistematizării arterei Unter den Linden din Berlin, devenind mai târziu un important urbanist la scară mondială. Mart Stam s-a apropiat de constructivismul sovietic (care a atras, de altfel, pe mai toţi membrii grupului), a colaborat în anii 1923-’24 cu El Lissitzki la Berlin şi a fondat împreună cu acesta „Internaţionala constructivistă”, devenind şi el unul din urbaniştii de seamă ai secolului. J. J. P. Oud a căutat să găsească legătura dintre tehnicile constructive stricte, raționale, științifice și economice și nevoile psihologice și așteptările estetice ale utilizatorilor, într-o manieră personală, o „poetică funcționalistă”. În 1927, a fost unul dintre cei 17 arhitecți selectați de Mies van der Rohe (atunci vicepreședinte al Deutscher Werkbund) din avangarda arhitecturii europene (alături de Gropius, Scharoun, Bruno și Max Taut, Le Corbusier), să participe la construcția sitului expozițional Weißenhofsiedlung din Stuttgart. Villa Henny a lui Robert van ‘t Hoff este una dintre primele case moderniste (și marcată de influența arhitecturii lui Frank Lloyd Wright), construită în 1915-1916 cu structură din beton armat.

Influențe

Mulți artiști De Stijl, dar în special arhitecți, au fondat un mediu adecvat pentru activitatea lor la Weimar, în cadrul cercurilor de la Bauhaus, în 1921. Cele două grupuri semănau în multe aspecte, iar influența lor mutuală a dat rezultate semnificative, deopotrivă pentru Bauhaus și De Stijl.
În arhitectură, principiile lor au fost expuse prin intermediul pavilionului austriac proiectat de Frederic Kiesler, care avea legături cu De Stijl încă din 1923. Alături de casa Schröder, aceasta reprezenta cea mai îndrăzneaţă şi mai plină de imaginaţie concepţie spaţială a curentului De Stijl.
Lucrările lui van Doesburg care au influențat masiv dezvoltarea ulterioară a arhitecturii moderne sunt desenele şi planurile realizate împreună cu Van Eesteren pentru casa Leonce Rosenberg, în 1923, şi pentru „Casa Artistului”. Influenţa lui Eesteren (care în 1929 a fost numit arhitect-şef al Amsterdamului) asupra dezvoltării sistematizării urbane este, de asemenea, importantă.
Proiectarea mobilierului este domeniul în care influenţa De Stijl asupra Bauhaus este mai mult decât evidentă. Un film realizat de Marcel Breuer despre evoluția proiectării mobilei demonstrează această influenţă directă: primul scaun din elemente tubulare al lui Breuer (1925), numit „Wassily”, este o combinaţie ingenioasă de elemente preluate de la Rietveld.
Ce au însemnat pentru Rietveld spațiul și scara umană, echilibrul atât de clar prezent în creațiile sale – construcții și mobilier deopotrivă? În 1957, Rietveld scria: „Dacă, pentru un scop oarecare separăm, limităm şi aducem o parte a spaţiului nelimitat la scara umană (şi mai ales dacă toate lucrurile merg bine), este vorba de un spaţiu căruia i se dă viaţă, i se conferă realitate. În felul acesta, un anumit segment de spaţiu a fost absorbit de către sistemul nostru uman”2.
S-au făcut multe încercări de a demonstra influenţa picturii De Stijl asupra arhitecturii şi designului din deceniul al treilea, în general, și la Bauhaus în particular. Prea puţine dintre aceste încercări sunt într-adevăr convingătoare în acest sens.
Una din cele mai plauzibile este cea a lui Alfred H. Barr3, care a făcut o paralelă vizuală originală între casa directorială creată de Gropius pentru Academia Bauhaus din Dessau (1926) și tabloul Vaca (1917) în care Van Doesburg (1916-1917) a exploatat la limită limbajul abstract şi, mai mult, a introdus o puternică asimetrie, procedeu care avea să constituie, în mod paradoxal şi neaşteptat, cea mai importantă contribuţie din perioada timpurie la dezvoltarea stilistică a mişcării De Stijl. Mondrian, la care utilizarea asimetriei se limitase până atunci la mici zone cu o suprafaţă mai mult sau mai puţin acoperită în întregime (în tablourile „plus şi minus”), avea să adopte și el asimetria în propria sa operă, în special după 19214.
De aici s-ar putea deduce că unul din cele mai importante elemente ale arhitecturii moderne, asimetria, îşi are originea într-un exerciţiu de abstractizare a vacii olandeze!


NOTE

1. Le néo-plasticisme: [principe général de l’equivalence plastique], Paris, 1920, http://digi.ub.uni-heidelberg.de/diglit/mondrian1920/0005
2. Theodore M Brown, „The work of G. Rietveld, architect”, A. W. Bruna and Zoon (ed.), 1958, apud Paul Overy, De Stijl, Colecția „Curente și Sinteze”, nr. 22, Editura Meridiane, București, 1979.
3. Alfred Hamilton Barr, De Stijl, 1917-1928. În De Stijl: Museum of Modern Art Bulletin, Volume XX, No. 2, Winter, 1952-1953, apud Paul Overy, De Stijl, Colecția „Curente și Sinteze”, nr. 22, Editura Meridiane, București, 1979.
4. Există exemple de folosire a asimetriei în arhitectură înaintea lui Gropius. Paul Overy citează în lucrarea sa casa Walter Dodge creată Ia Los Angeles, în 1915-1916, de arhitectul californian Irving Gill și White House, proiectată de E. W. Godwin pentru pictorul Whistler (1878).

CENTENARUL DE STIJL
ÎN EVENIMENTE

HAGA
100 Years of De Stijl – Mondrian to Dutch Design.
Mondrian treatment

3 februarie 2017 – Primăria din Haga lansa în mod oficial Anul omagial al centenarului De Stijl.

Richard Meier, arhitectul care a folosit cu multă abilitate albul, non-culoarea ca mijloc de expresie arhitecturală, descriind-o în discursul ţinut cu ocazia primirii Premiului Pritzker în 1984, autorul Primăriei din Haga (finalizată în 1995), a hotărât să omagieze centenarul De Stijl prin transformarea fațadei Primăriei în pânza unui uriaș tablou Mondrian, cel mai mare tablou Mondrian din lume. Intervenţia de pe faţada primăriei a fost realizată de Madje Vollaers şi Pascal Zwart, de la studioul de design din Rotterdam – Studio Vollaerszwart – şi tot ei au continuat cu „mondrianizarea” altor clădiri din oraş. Această intervenție masivă în aspectul orașului este elementul cel mai spectaculos al unui vast program național de comemorări și expoziții celebrând centenarul De Stijl și influenţele sale în artă, design și arhitectură.
Astfel, aplicarea „tratamentului Mondrian” pe mai multe clădiri din oraș este un mod de recunoaștere a impactului pe care l-a avut mișcarea De Stijl asupra arhitecturii moderne, în formarea unor arhitecți ca Gerrit Rietveld, Mies van der Rohe, Charles și Ray Eames. Principiile De Stijl continuă să inspire și astăzi mulți designeri olandezi ca Hella Jongerius, Maarten Baas, Joris Laarman și Piet Hein Eek.
Ca posesor al celei mai mari colecții Mondrian din lume (la Gemeentemuseum, Muzeul Municipal al orașului Haga, găzduit de clădirea iconică Art Deco proiectată de renumitul arhitect olandez H. P. Berlage) și a celei mai mari colecții De Stijl, Haga sărbătorește centenarul prin mai multe evenimente evocatoare. Din 2011, Gemeentemuseum, Muzeul Municipal, a prezentat, pe de o parte, o colecție permanentă de 300 de lucrări ale lui Mondrian, ghidând vizitatorii prin întreaga sa operă, de la primele tablouri la spectaculosul Victory Boogie Woogie și, pe de altă parte, o serie de lucrări ale membrilor grupului De Stijl, Theo van Doesburg, Bart van der Leck și Gerrit Rietveld.
În 2017, colecția permanentă a muzeului a fost susținută printr-o serie de expoziții temporare și prezentări ale mișcării De Stijl, sub numele generic 100 Years of De Stijl – Mondrian to Dutch Design.

2 februarie-21 mai – prima expoziție intitulată „Piet Mondrian și Bart Van der Leck – Inventarea unei noi arte” a prezentat prin intermediul a 80 de lucrări strânsa colaborare dintre cei doi artiști pe parcursul a trei ani și modul în care s-au influențat reciproc. Chiar dacă revista de artă și arhitectură care a dat și numele mișcării a fost fondată de Theo van Doesburg, Mondrian și Van der Leck sunt cei care au dezvoltat curentul De Stijl. Cei doi erau în egală măsură controversați. Tabloul Norul Roșu al lui Mondrian, din 1907, a fost blamat de contemporani. În 1909, Frederik van Eeden, romancier și psihiatru de renume, considera că, judecat după tablourile sale abstracte, Mondrian ar suferi de o maladie psihică.

3 iunie-24 septembrie – Retrospectiva „The Discovery of Mondrian”

10 iunie-17 septembrie – Expoziţia „De Stijl, arhitectură și interioare”, unde fanii artei contemporane și designului pot admira arhitectura De Stijl și interioare specifice de acum un secol (vedeta acestui parcurs fiind renumitul scaun iconic roșu-albastru desenat de Gerritt Rietveld și vopsit în culorile lui Mondrian). Expoziţia ilustrează cum aceste lucrări au constituit baza designului contemporan.

UTRECHT, orașul lui Gerrit Rietveld

Regiunea Utrecht și Amersfoort este locul de origine pentru patru dintre cele mai importante personalități De Stijl: Piet Mondrian, Theo van Doesburg, Bart Van der Leck și Gerrit Rietveld. Acești artiști au simțit nevoia urgentă de a face un pas mare către o „eră modernă” dedicată artei abstracte și răspunzând unor noi reguli vizuale care promovau utilizarea culorilor primare și a liniilor orizontale și verticale. Acest curent urma să servească nu doar lumii artistice, ci și vieții cotidiene prin design și arhitectură.
4 martie-11 iunie – Centraal Museum – retrospectiva mobilierului proiectat de Rietveld și Expoziția interactivă Casa Schröder. Această clădire înscrisă în patrimoniul mondial Unesco a avut o influență asupra „arhitecturii pixelizate moderne” pe care o practică, de exemplu, Rem Koolhaas.

AMERSFOORT, orașul lui Piet Mondrian

3 mai-3 septembrie – Kunsthal KAdE museum Amersfoort – expoziția „The Colors of De Stijl”. Expoziţia reunește o selecție ambițioasă de lucrări ale unui mare număr de artiști, incluzând și pionierii mișcării, ca Theo van Doesburg și Piet Mondrian, precum și artiști de la mijlocul secolului al XX-lea care au fost inspirați de ideile lor, ca Josef Albers şi Barnett Newman, precum și artişti contemporani care continuă să le exploreze filozofiile și azi.

HARDERWIJK

20 mai 2017-7 ianuarie 2018 – The Stadsmuseum Harderwijk, Expoziția Vilmos Huszár şi 100 ani De Stijl. Maghiarul Vilmos Huszár, membru mai puțin cunoscut al mișcării De Stijl, a fost alături de Piet Mondrian, Theo van Doesburg și Bart van der Leck încă de la începuturile mișcării. Pictor, designer, sculptor, grafic designer, advertising designer și industrial designer. Expoziția pune în valoare versatilitatea acestui artist prin prezentarea unor lucrări din colecții private, colecția de artă a municipalității și colecțiile altor muzee. Unele nu au fost expuse niciodată.

14 octombrie 2017-2 aprilie 2018 – Kröller-Müller Museum, „The patron and the‚ house painter. Helene Kröller-Müller and Bart van der Leck” – expoziția se axează pe relația specială dintre Bart van der Leck și Helene Kröller-Müller. Între 1912 și 1918, la recomandarea lui Hendrik Bremmer, ea i-a acordat lui Van der Leck o alocație anuală, devenind astfel patronul lui. Van der Leck a fost chiar angajat al firmei Wm H. Müller & Co în 1914. Pe lângă un mare vitraliu pe care l-a realizat pentru sediul companiei din Haga, a făcut afișe pentru Batavier Line, mozaicuri pentru sediul din Londra al firmei și amenajări interioare pentru locuințe de lux, ca de exemplu, St. Hubertus Hunting Lodge.

Universitatea din Iowa a încărcat online, gratuit, cele 37 de apariţii ale revistei De Stijl, editate de Theo van Doesburg, Leiden, publicate în primii trei ani de existenţă (1917-1921)
http://sdrc.lib.uiowa.edu/dada/de_stijl/index.htm

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog