RDW

PENTRU O REŢEA EUROPEANĂ DE FORMARE LA DISTANŢĂ ÎN DOMENIUL ARHEOLOGIEI INDUSTRIALE ASOCIAŢIA EUROCULTURES ŞI PROIECTELE FORCOPAR

PENTRU O REŢEA EUROPEANĂ DE FORMARE LA DISTANŢĂ ÎN DOMENIUL ARHEOLOGIEI INDUSTRIALE

 

ASOCIAŢIA EUROCULTURES

ŞI PROIECTELE FORCOPAR

text: Nicolae LASCU

Asociaţia EUROCULTURES, Observatoires du développement Socioculturel de la Ville a fost înfiinţată la începutul anilor 1990 de un grup de specialişti – în parte universitari – în arhitectură, urbanism, sociologie din mai multe ţări – Austria, Belgia, Franţa, Italia, Portugalia, România, Slovenia, Rusia, preocupaţi de problemele pe care le ridică oraşul contemporan, în întreaga lui complexitate. Colocviile asociaţiei, organizate în diferite oraşe europene în care activau membrii asociaţiei – Bruxelles, Florenţa, Coimbra, St. Petersburg, au avut tematici legate de obiectivele mari ale grupului, oraşul fiind mereu în centrul discuţiilor, fie că era vorba de spaţii urbane, fie de raporturile cu teritoriul învecinat.
Problemele protecţiei patrimoniului industrial şi a conversiei acestuia ca mijloc de „supravieţuire” au fost prezente treptat, din ce în ce mai mult, în cadrul colocviilor asociaţiei. În anul 1995, însă, tema principală a colocviului organizat la Ljubljana, prilejuind un workshop ad-hoc al membrilor asociaţiei, a fost centrată pe problema salvării şi conversiei fostei fabrici de biciclete ROG, aflate în zona centrală a oraşului.
În aceeaşi direcţie a fost elaborată, în cadrul unui proiect european intitulat „Euromusées 2001”, o bază de date a câtorva zeci de situri industriale abandonate sau în pericol de a dispărea, precum şi a unor situri cărora, prin conversie, le-au fost puse în valoare calităţile arhitecturale. În fine, în acelaşi an, colocviul Eurocultures organizat la Bucureşti, care a avut o secţiunea distinctă dedicată arheologiei industriale (semnalându-se, printre exemple edificatoare de la Viena, Fribourg şi Motagua, Portugalia, şi siturile industriale ale fabricii Malaxa/Faur şi ale Fabricii de hârtie „C. & S. Schiel” din Buşteni – dispărută între timp), a avansat ideea şi o primă schiţă a proiectului dedicat unui program de formare la distanţă a actorilor care intervin în domeniul arheologiei industriale. Această direcţie a fost considerată, pe bună dreptate, o oportunitate, căci nu exista la nivel european un mijloc de formare la distanţă, a celor dornici să se specializeze în acest domeniu al protecţiei monumentelor.
Concretizarea acestui demers s-a făcut prin două proiecte finanţate în cadrul programului european Leonardo da Vinci (LLL), ambele având ca limbă oficială franceza.
Primul, intitulat „Etude de faisabilité d’un programme d’enseignement à distance de formation continue des acteurs intervenant dans la récupération du patrimoine architectural à l’abandon des XIXe et XXe siècles” (FORCOPAR 1), s-a derulat între anii 2003 şi 2006. Sub coordonarea Asociaţiei Eurocultures, proiectul a reunit 9 parteneri principali din 4 ţări: Franţa Ecoled’Architecture de Strasbourg, Institut Régional de Culture Ouvrière et de Service/IRCOS/, Strasbourg, Centrul de cercetare CRESAT, Université de Haute Alsace, Mulhouse), Italia (Istituto Universitario de Architettura di Venezia; Istituto per la Formazione professionale/IAL/, Roma), Portugalia (Escola Universitaria „Vasco da Gama” Coimbra) şi România (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi Uzinele Faur, ambele din Bucureşti). Printre partenerii asociaţi, alături de muzee, organizaţii neguvernamentale, care au sprijinit permanent proiectul, s-au numărat Uniunea Arhitecţilor din România şi Ministerul Culturii şi Cultelor. Scopul proiectului a fost acela de a defini şi experimenta posibilitatea existenţei unei formaţii continue, la distanţă (online), a celor interesaţi din diferite ţări, pentru a se specializa în intervenţiile care presupun recuperarea, conversia şi punerea în valoare a clădirilor şi a siturilor industriale din secolele al XIX-lea şi al XX-lea aflate în stare de abandon.

Discuţiile dintre parteneri au condus, într-o primă etapă, la definirea componentelor principale ale formării le distanţă. Primul a fost crearea unui sit special (realizat de societatea Argus din Lisabona), cu acces limitat la partenerii proiectului, pentru a folosi schimbului de opinii între parteneri, dar şi introducerii întregului sistem de formare.
Materialele didactice necesare pregătirii la distanţă (on-line) au stat în centrul atenţiei tuturor partenerilor, alcătuirea lor ocupând cea mai mare parte a proiectului. Prin discuţii directe şi prin intermediul sitului creat, au alcătuit un ansamblu de componente.
Cel mai important dintre acestea a fost organizarea unei structuri a formării, rezultând elaborarea a 7 module al căror conţinut să acopere problematica extrem de complexă a arheologiei industriale şi, totodată, să permită formarea continuă a unor persoane cu pregătiri de bază diferite. Cele 7 module au fost:
– Introducere în formare – Arheologia industrială;
– Inventarierea siturilor de arheologie industrială;
– Evaluarea: releveu, diagnostic, potenţial, conversie;
– Tehnologii de producţie, de energie şi de transport;
– Salvgardare şi programare socio-culturală;
– Memoria locului de muncă;
– Proiectul de arhitectură în vederea recuperării.

Fiecare din aceste module fusese alcătuit din mai multe unităţi, corespunzând cursurilor tradiţionale.
Adaptarea modulelor la diferitele categorii de persoane interesate în formare s-a făcut în funcţie de provenienţa acestora şi de calificarea anterioară. Astfel, un ciclu a fost destinat arhitecţilor, urbaniştilor şi studenţilor; un al doilea, destinat conservatorilor (restauratorilor), factorilor decizionali (puterea publică, proprietari etc.) şi studenţilor, iar al treilea, celor ce sunt consideraţi ca aparţinând „lumii muncii”, respectiv foştilor angajaţi ai industriei (muncitori, funcţionari, cadre etc.), organizaţiilor şi asociaţiilor, precum şi studenţilor. Fiecare ciclu era prevăzut cu 3 module obligatorii şi unul opţional, la alegerea cursantului, dintre celelalte 4.
Această structură a formării, prin module, a fost însoţită de mai multe elemente ajutătoare pentru orice cursant: un text de referinţă, suficient de detaliat, al autorului modulului respectiv, referinţe bibliografice indicate de autorul modulului, legăturile internet semnificative pentru fiecare modul, un glosar de termeni. S-au schiţat, de asemenea, fără a fi detaliate, activităţile cursanţilor, necesare pentru a obţine promovarea modulului respectiv: rapoarte periodice de activitate, întocmirea unor studii pe clădiri industriale din localitatea cursantului (prin text, schiţe, relevee etc.), verificarea pregătirii prin chestionare. Fiecare cursant ar fi fost permanent în legătură (online) cu un tutore, recomandându-se, de asemenea, consultarea unor specialişti locali pentru fiecare obiectiv studiat.
Ultima etapă a proiectului a fost aceea a testării acestui ansamblu de elemente cu tineri specializaţi în domeniul arheologiei industriale sau care prezentau un interes viu pentru acest domeniu. Testarea s-a făcut folosind toate instrumentele puse la punct pe parcursul proiectului, iar legătura cu aceşti tineri s-a făcut, bineînţeles, online, tocmai pentru a verifica posibilităţile reale de funcţionare. Acest experiment a demonstrat că este perfect posibil şi că, prin urmare, formarea la distanţă permite asimilarea cunoştinţelor şi specializarea persoanelor în acest domeniu.

În timp ce proiectul Forcopar 1 viza „fezabilitatea” unei formări continue, la distanţă, în arheologia industrială, Forcopar 2 avea în vedere aspectul „operaţional”. Acest al doilea proiect a fost realizat câţiva ani mai târziu, între 2012 şi 2014, printr-o nouă finanţare în cadrul programului european Leonardo da Vinci pentru proiectul intitulat Formation professionnelle a distance en archéologie industrielle (conservation/reconversion) – de la faisabilité a l’opérationnalité – FORCOPAR 2, proiect care prevedea şi transferul întregului demers către UAUIM. Au participat 13 parteneri din 4 ţări, recunoscuţi în calitate de specialişti în arheologie industrială, sub responsabilitatea Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi sub coordonarea ştiinţifică a Eurocultures. Au continuat proiectul anterior câţiva dintre parteneri (UAUIM, Eurocultures, CRESAT, IRCOS) cărora li s-au alăturat Université Technologique Belfort-Montbéliard, CILAC (Comité d’Information et de Liaison pour l’Archéologie, l’étude et la mise en valeur du Patrimoine Industriel) şi Communauté de Communes Vallée de Saint-Amarin din Franţa, AUDIS (Associazone per le Aree Urbane Dismesse) din Italia, Universitatea Politehnica din Timişoara şi Institutul Naţional al patrimoniului din Bucureşti, printre partenerii asociaţi numărându-se, în continuare, Uniunea Arhitecţilor din România.
Prima parte a proiectului a avut ca obiect definitivarea modulelor anterioare, precum şi elaborarea tuturor materialelor pedagogice necesare. Numărul modulelor s-a restrâns la 6, mai bine adaptate subiectului, introducându-se şi problemele specifice ale urbanismului, neglijat anterior, la modulele: Tehnologii, arhitectură, urbanism, peisaj; Proiectul de arhitectură şi urbanism al conversiei.
Modulele complete (fiecare cu un număr de unităţi/cursuri) au cuprins, pe lângă textul de prezentare al autorului, fotografii, activităţile precise destinate cursanţilor, durata fiecăreia, mijloacele de verificare ale acestora şi grilele de evaluare. S-a renunţat la organizarea pe cicluri, apreciindu-se că, în funcţie de interesul şi capacitatea fiecărei persoane interesate, poate urma unul, mai multe sau toate cele 6 module.
Simultan, au fost definitivate materialele pedagogice: situl repertoriul/baza de date, preluat şi actualizat de la proiectul anterior, Euromusées 2001 (cuprinzând câteva din cele mai relevante şi diverse exemple din România), biblioteca (care a reunit toate titlurile din domeniu aflate în bibliotecile partenerilor), glosarul de termeni, un album de fotografii. Toate aceste materiale pedagogice pot fi accesate de pe site-ul – proiectului.
În fine, site-ul – platforma educativă – a fost actualizat şi adaptat acestei structuri pedagogice complexe, fiind astfel pregătit să devină operaţional. Autorii portughezi ai site-ului, construit pe Moodle (platformă frecvent utilizată pentru formarea online), au asigurat un mod de folosire uşor, intuitiv, permiţând crearea de interacţiuni între tutori şi cursanţi. Totodată, ei au întocmit şi ghiduri de utilizare, necesare atât tutorilor, cât şi, mai ales, cursanţilor. Totodată, au fost constituite echipele de tutori, verificându-se pe site modul de funcţionare a relaţiei online cu cursanţii.

În partea a doua a proiectului s-a pregătit pentru a deveni funcţional Centrul de excelenţă FORCOPAR – Centrul pentru formare la distanţă, documentare şi informare în arheologia industrială, de pe lângă UAUIM. Toate materialele au fost traduse în română şi s-au analizat posibilităţile legale de a deveni operaţional. Din perspectiva legislaţiei actuale, cursurile vor putea fi adaptate pentru a deveni cursuri postuniversitare, implicând, prin urmare, existenţa prealabilă a unei diplome universitare. La absolvirea cursurilor pot fi eliberate certificate care să ateste participarea la curs şi competenţele obţinute.
Rezultat al unei fructuoase cooperări europene dintre cele mai prieteneşti, proiectul Forcopar 2 are toate şansele de difuzare în reţelele europene legate de arheologia industrială, în locurile Uniunii Europene unde există necesitatea specializării pentru salvarea bogatului patrimoniu industrial.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog