„Mai este avangarda o temă de actualitate? Acest leitmotiv cultural al ultimilor două sute de ani mai poate constitui subiect de reflecţie, retrospecţie ori recuperare, după ce pare că s-a spus totul despre conţinutul lui atât de labil şi de încăpător, atât de paradoxal şi de provocator?”¹

Este o între­bare retorică pe care Magda Cârneci o pune în anul 1994 cu referire la expoziţia orga­nizată la Teatrul Naţional, în aprilie-mai 1993, sub numele „Bucureşti, anii 1920-1940, între avangardă şi modernism”. Precum su­gerează şi titlul, expoziţia vehiculează ideea că, în România, anii 1920-1940 au fost învăluiţi de o mişcare suspendată între avangardă şi modernism, fără caracteristici perfect conturate, însă de o valoare şi de o importanţă deosebite în ceea ce pri­veşte evoluţia arhitecturii româneşti.

Magda Cârneci admite că „abia contactul cultural direct din ultmii ani cu ambianţa occidentală ne-a putut revela cât de ignorantă era şi este avangarda românească, singura care nu are în spate studii şi expoziţii in­ternaţionale, precum avangarda poloneză, maghiară, cehă ori iugoslavă”.²

² Magda Cârneci, „Bucureşti, anii 1920-1940, între avan­gardă şi modernism”, Editura Simetria, București, 1994, p. 14

“Is avant-garde still a topical theme? Can this cultural leitmotif of the last two hundred years still be a subject of reflection, retrospection or recovery, after everything has apparently been told about its content, so volatile and comprehensive, so paradoxical and challenging?”¹

Is a rhetorical question asked by Magda Cârneci in 1994 with reference to the exhibition organized at the National Theater in April-May 1993, under the name “Bucharest, 1920-1940, between Avant-garde and Modernism”. As the title suggests the exhibition toyed with the idea that the period between 1920 and 1940 was dominated in Romania by some sort of suspended movement, between avant-garde and modernism, imperfectly outlined, but with special value and importance for the evolution of Romanian architecture.

Magda Cârneci admits that “only the direct cultural contact with the Western ambiance, in the latest years, has been able to reveal how ignorant Romanian avant-garde was and still is, as the only one unsupported by studies and international exhibitions, as was the case with the Polish, Hungarian, Czech or Jugoslav avant-gardes.”²

² Magda Cârneci, „Bucureşti, anii 1920-1940, între avan­gardă şi modernism”, Editura Simetria, București, 1994, p. 14