Profil

Imre Makovecz (1935-2011)

Capela mortuară reformată, Sfântu Gheorghe (1998) - exterior

Pe 27 septembrie 2011 a încetat din viață arhitectul maghiar Imre Makovecz, a cărui carieră s-a întins de-a lungul a 50 de ani, numărând mai mult de 100 de clădiri. De altfel, la acel moment, avea mai multe proiecte în desfășurare. Imre Makovecz s-a născut pe 20 noiembrie 1935, la Budapesta. În anul 1959 și-a încheiat studiile de arhitectură la Universitatea Tehnică din Budapesta, lucrând apoi la diferite companii de proiectare de stat, între 1959 și 1981, când și-a deschis la Budapesta propriul birou, sub numele Makona Építész Tervező és Vállalkozó Kft. În același an a devenit profesor la Universitatea Tehnică și la Școala Superioară de Arte Aplicate. În 1992 s-a numărat printre membri fondatori ai Academiei Maghiare de Artă, al cărei președinte permanent a devenit. A obținut 10 distincții, fiind membru de onoare al mai multor societăți, din Anglia, Scoția și Statele Unite ale Americii. În timpul vieții, au apărut opt cărți despre opera sa, patru în Ungaria, dar și în Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, arhitectura sa devenind subiect de cercetare. Imre Makovecz a fost strâns legat de tradiția țării sale, comunicând această legătură nu numai prin limbajul construit. Inspirația din tradiție nu este un element nou pentru arhitectura maghiară, tendințe în acest sens existând de la începutul secolului XX. Arhitectura populară i-a servit ca model lui Makovecz, acesta mărturisind că vacanțele în satul bunicilor săi, Nagykaporna, situat în zona de vest a Ungariei, i-au dezvoltat gustul pentru arhitectura populară. Arhitectura lui Makovecz este organică, filosofie inițiată de Frank Lloyd Wright, ale cărui opere le-a cunoscut ca student, dar a cărui influență în Ungaria a ajuns atât prin arhitectura de început de secol al XX-lea, cât și prin antropozofia lui Rudolf Steiner. La arhitectul maghiar, participativismul s-a manifestat mai ales în procesul de construcție, nu în cel de proiectare, prin implicarea meșterilor populari. Regăsim stilul Makovecz în proiecte publice: construcții de tip sală, cum ar fi biserici și capele de diferite confesiuni, săli culturale, pentru cursuri universitare sau pentru diferite sporturi, precum și restaurante. Caracteristice sunt acoperișurile în pantă ascuțită sau curbe și preferința pentru lemn, atât structural, cât și în finisaje. Remarcabilă este partea de arhitectură verde. Atât la Szazhalombatta, cât și la Sfântu Gheorghe, a construit acoperișuri parțial verzi, în pantă. Semnătura arhitectului maghiar este vulturul din lemn. Prima clădire importantă proiectată de Imre Makovecz, remarcabilă prin gestul fațadei concave, a fost un restaurant la Berhida, regiunea Balaton, în anul 1964. Aici s-a manifestat pentru prima dată legătura cu Gotheanum al lui Rudolf Steiner1. Tot pe malul Balatonului sunt locuințele de vacanță Szövösz de la Balatonszepezd (1965) și biserica reformată de la Siofok (1986). În 1975, în Budapesta, a construit capela mortuară a celebrului Cimitir Farkasrét, pe care însă a conformat-o numai din interior cu un tavan ce amintește de coastele umane, dar și un memorial ridicat ilegal, cu elemente din beton, unde a făcut uz de elementul oglinzii. La începutul carierei sale, arhitectul a încercat să proiecteze în beton armat - Centrul Cultural din Sárospatak (1972) -, dar s-a lovit de dificultatea de cofrare a formelor proiectate și s-a întors spre lemn. Chiar în beton, clădirea a fost o inovație întrucât arhitectul a încercat să se îndepărteze de prefabricate. Cea mai cunoscută clădire a sa este Stephaneum, sala centrală cu holul Universității Catolice „Pazmany Peter”, din Piliscsaba, din aproprierea Budapestei (1995), din același an ca și biserica de la Szazhalombatta, care prezintă o tipologie înrudită a stâlpilor. Cu toate acestea, alți critici consideră Pavilionul maghiar de la expoziția din Sevilla, din 1990, clădirea emblematică a lui Makovecz, aceasta fiind inclusă în monografii internaționale ale arhitecților contemporani (Meyhöfer, 1994). Pavilionul are valoare simbolică, 1990 a fost anul căderii Cortinei de Fier, de aceea a fost declarat monument. Arhitectura pavilionului se orientează spre programul predominant din opera lui Makovecz, cel al bisericilor: diagonala pavilionului constă din șapte turnuri de biserică. După 1990, Imre Makovecz a primit comenzi în România, ridicând capela mortuară reformată de la cimitirul din Sfântu Gheorghe (1998) și apoi biserica catolică Millenium de la Miercurea Ciuc (2001). La Miercurea Ciuc a mai proiectat altarul pentru slujbele de la pelerinajul Sfintei Maria, la Șumuleu Ciuc. Bisericile reformate de la Timișoara și Cluj sunt în construcție. Biserica- centru reformat din Timișoara, situată în Piața Sarmisegetuza, este construită la roșu și pare că, pe lângă pereții de zidărie și acoperișul organic din lemn, va include și elemente din beton. Biserica din strada Donath, din Cluj, este proiectată de un fost student al acestuia, Csaba Müller, după o idee a lui Makovecz2. Printre ultimele proiecte încheiate se numără locuințele de la Kolontar și Devecser (2011), zone reconstruite după catastrofa chimică de la fabrica de aluminiu din Ajka. Makovecz a respectat elementele arhitecturii tradiționale șvăbești: ușa care leagă spațiul intermediar al prispei de stradă prin fațada principală, cu timpanul la stradă, și organizarea străzii. Nu toate locuințele au fost proiectate de Makovecz: el făcând doar trei, iar celelalte aparținând altor arhitecți voluntari, fiind variațiuni ale aceleiași temei. Două dintre locuințele proiectate de Imre Makovecz prezintă elemente neogotice, dar și elemente tipice arhitecturii sale: trunchiuri neprelucrate, respectiv stilizarea aripilor de vultur3. Acceptarea acestor construcții de către locatari reflectă o altă dimensiune a asocierii arhitecturii lui Makovecz cu filosofia antropozofică a lui Rudolf Steiner și consecințele în aspectul participativ, care se remarcase și în construcții mai timpurii, cum ar fi complexul alcătuit de pe Mogyoróhegy, Visegrád, din 1980 (Kuhlmann, 1998, capitolul 6.3.1). Arhitectura participativă în reconstrucția de după dezastre îl situează pe Makovecz înaintea unor abordări europene. După cutremurul din 2009, la l’Aquila s-a reconstruit la un înalt nivel tehnic, dar folosindu-se elemente prefabricate și abordarea de arhitectură în „Zeilenbau” a Modernismului, fără a implica participativ cetățenii, care acum reconstruiesc virtual orașul istoric, în Google Earth. Moartea lui Imre Makovecz este o pierdere pentru arhitectura europeană. Poate că noua orientare în arhitectură îi va supraviețui, iar tinerii arhitecți cu care a lucrat vor urma exemplul său. Bibliografie: Maria Boștenaru Dan: “Vernacular and Modernist Housing in Germany and Romania. An Analysis of Vulnerability to Earthquakes”, Cuvillier Verlag, Göttingen, 2010. Dörte Kuhlmann: “Metamorphosen des Organizismus. Zur Formensprache der Lebendigen Architektur von Imre Makovecz” [Metmorfoze ale organismului. Privire asupra limbajului formelor în arhitectura vie a lui Imre Makovecz], PhD dissertation, Bauhaus Universität Weimar 1998, available online at http://e-pub.uni-weimar.de/volltexte/2004/70/index.html Dirk Meyhöfer: “Contemporary European Architects II”, Benedikt Taschen, Köln, 1994. Imre Makovecz: pp. 118-125. [gallery link="file" orderby="ID" include="2507, 2506, 2505, 2504, 2503, 2502, 2501, 2500"]