Petre Statu - Între rațiune și vis

Pictura a fost întotdeauna împărțită între Arhitectură și Vis.

Sebastian Roberto Matta

Într-o lume aflată într-o permanentă stare de risc colectiv, pictura este un risc individual. Artistul riscă să inițieze un proces de comunicare vizuală asupra căruia poate avea doar un control parțial.

El decide să transmită mesaje codate, într-un limbaj grafic, despre gânduri și trăiri ascunse, unui public eterogen și mereu în căutare de altceva, fără a-i putea anticipa reacția.

Petre Statu face acest lucru prin expoziția de față. Pictura lui suprarealistă comunică impresii de undeva dintre rațiune și vis, acolo unde subconștientul devine conștient și îmbracă contururi fantastice, unde surprinzătorul nu surprinde pe nimeni și întrebările nepuse primesc răspunsuri.

În lipsa controlului exercitat de rațiune, artistul, de formație arhitect, își lasă liberă fantezia și visează cu ochii deschiși – o lume ciudată în care materia construită și materia vie se întâlnesc și se întrepătrund într-o beție de forme și de culoare... – în care elementul arhitectural devine vegetal, umanul – animal și totul devine apoi imaterial, straniu, și totuși apropiat.

Ceea ce contează în tabloul suprarealist nu este preocuparea estetică pură, ci documentul psihologic, căutarea propriului eu și a propriului loc în propria fantezie.

Îmi place, la pictura lui Petre Statu, amestecul de ghidușie ludică și ironie tristă care transcede poveștilor pe care le spune.

Îmi place înțelepciunea omului-bufniță, seninătatea omului-elefant, statornicia omului-câine și șiretenia omului-ornitorinc.

Îmi plac formele moi care se topesc cromatic și curg firesc.

Îmi place tocmai plăcerea pe care o degajă personajul metamorfozat ce se simte bine în noua lui piele.

Și cum spunea Giorgio De Chirico în 1912 – Ce ar fi putut să-mi placă dacă nu enigmele? – îmi place provocarea pe care mi-o transmit tablourile sale, de a descifra enigma ce se află în spatele imaginii.

Și mai e ceva care-mi place. Pentru noi toți cei care am trăit protestul individual și cel colectiv în diverse moduri, pictura lui Petre Statu – care îndrăznește să viseze astfel, într-o realitate uriaș pragmatică și în care subcultura ne mănâncă de vii – este cea mai autentică formă de protest.