Oglindiri

Restaurarea Bisericii Mântuleasa

Cel ce lucrează cu mâna este un muncitor, cel ce lucrează cu mâna și cu capul este un meseriaș. Iar cel ce lucrează cu mâna, cu capul și cu inima este un artist.

(Sf. Francisc de Assisi)

Istoricul ne spune că această biserică de lemn, fiind foarte mică și deteriorându-se, a fost demolată în 1786, iar în locul ei a fost ridicată o alta, de această dată din piatră, de către vistiernicul Barbu Știrbei împreună cu rafetul croitorilor și cu alți negustori.

Biserica trece printr-o „primă încercare” în iarna anului 1801, când a fost arsă și jefuită, însă este reparată și înzestrată din nou. La foarte scurt timp, în 1802, ea face față unui cutremur, neprezentând probleme majore, în schimb după cutremurul din 11 ianuarie 1838 apare o fisură „cât o muchie de cuțit” deasupra ușii altarului, pe axul central.

În anul 1891, biserica este restaurată pentru prima dată pentru ca în anul 1896 să fie rezidită din cărămidă, cu sprijinul unor boieri și oameni înstăriți ai orașului.

Forma clădirii nu s-a păstrat, biserica finalizată în 1899 încercând să imite greoi și nereușit stilul Bisericii „Domnița Bălașa” din București.

La cutremurul din 10 noiembrie 1940, construcția are din nou de suferit, prezentând fisuri la arcele de la catapeteasmă, în naos și pronaos, cât și în cafas și la mozaicul pardoselii. Cutremurul din 4 martie 1977 aduce asupra edificiului fisuri pronunțate în zonele în care cutremurul din ’40 deja își lăsase simțită prezența; atunci s-a luat hotărârea reparării monumentului – lucrări ce au fost executate în 1979.

Exprimându-ne într-o formă plastică, putem spune că această biserică s-a născut pe un teren „bolnav”, ea suferind degradări ce au dus chiar la reconstrucții multiple, toate acestea conducând la forma actuală a bisericii. Ea este în formă de cruce, având toate încăperile specifice - altar, naos, pronaos, tindă și pridvor - cu o grosime medie a zidurilor de 1 m, cu pardoseala de mozaic, excepție făcând altarul, acesta fiind pardosit cu parchet, datând din 1937.

Altarul are forma unei abside semicirculare cu o boltă semisferică în interior și semipoligonală, cu 7 laturi în exterior. Pe peretele de E, altarul are două ferestre decorate cu vitralii, la S o ușă de evacuare, iar la N, proscomidiarul sub formă de nișă, în grosimea zidului, boltit. Acesta este despărțit de naos printr-o catapeteasmă de lemn (executată de Josef Sicher, din Craiova).

Naosul ni se prezintă sub forma unui pătrat, flancat lateral de câte o absidă semicirculară la interior și semipoligonală – cu 5 laturi, la exterior. Spațiul central al naosului este marcat de turla care se sprijină, prin intermediul pandantivelor, pe 4 arce; la exterior, turla principală fiind poligonală cu 10 laturi și sprijinindu-se pe o bază masivă, având același număr de laturi. În treimea superioară a turlei se află 10 ferestre; dintre acestea doar 5 luminând interiorul, iar restul fiind oarbe.

Absidele laterale ale naosului sunt acoperite de bolte semisferice, iar pe axul absidelor se află câte două ferestre cu vitralii flancând o coloană cu capitel compozit. Spațiul dintre naos și pronaos este marcat și delimitat printr-o arcadă sprijinită pe console cu aspect de capitel compozit.

Pronaosul, dreptunghiular, este dispus transversal față de axul de simetrie al edificiului. Este boltit cu o calotă sferică ce se sprijină prin intermediul pandantivelor pe 4 arce. Pereții laterali sunt marcați de câte două ferestre cu vitralii, asemenea naosului. (...)