Ex libris

Romanian Modernism, The Architecture Of Bucharest 1920-1940

Luminita Machedon and Ernie Scoffham

MIT PRESS 1999

După aproape 12 ani de la editarea cărții Romanian Modernism, The Architecture of Bucharest 1920-1940, o nouă prezentare ar avea poate un caracter redundant, având în vedere că, în acest răstimp, cei interesați de subiect au putut lua contact nemijlocit cu conținutul ei.Poate mai interesant ar fi de comentat apariția acestei cărți, remarcile criticilor internaționali, mai puțin cunoscute publicului românesc, și evenimentele culturale sau comentariile din diferite publicații, care au apărut ca reacție a specialiștilor la impactul cu informațiile prezentate în carte. Volumul a fost publicat la una dintre cele mai prestigioase edituri academice, Massachusetts Institute of Technology Press (USA). Lansat în 1999 la New York, Londra și București1, el a avut rolul de a iniția un demers de recuperare a mișcării moderniste românești și a oferit cititorilor străini posibilitatea contactului cu acest fenomen. În momentul apariției, era prima carte a unui autor român editată de MIT Press. Publicarea a fost posibilă datorită unei sponsorizări a Fundației Getty, în cadrul Getty Grant Program, și se înscria într-o listă de aproximativ 40 de lucrări despre cultura est-europeană, selectate pentru publicare, în condițiile impuse de MIT Press2. La primirea manuscrisului, directorul de program, Roger Conover, fascinat și uimit în același timp de faptul că arhitectura prezentată în carte mai există încă în București (din păcate, imaginea României în presă era percepută peste Ocean destul de diferit de realitatea concretă), nu a ezitat să facă o scurtă vizită, pentru a „se convinge” de existența acestui patrimoniu. Necunoscută și ocultată o lungă perioadă de timp, arhitectura modernă românească dintre cele două războaie mondiale nu a făcut obiectul analizei cercetătorilor și criticilor internaționali, mai ales pentru că, în România, fenomenul nu fusese încă suficient studiat. Mișcarea modernă din România era mai mult o „pată albă” în studiile de referință ale istoricilor și cercetătorilor străini. Lipsea o analiză critică mai amplă, ca sursă de informare, prin care să se definească caracterul, valoarea și poziția avangardei și modernismului românesc, ce se manifestaseră de timpuriu în afara granițelor și care au continuat să se exprime în alte tonalități în București, după Primul Război Mondial. Cartea a pornit de la cercetarea Bucharest Interwar Modern Architecture, concepută 1994, în cadrul unei burse acordate de Soros Foundation la Central European University, din Praga, și a avut șansa de a fi remarcată de Ernie Scoffham, membru al comisiei de evaluare a lucrărilor, care mi-a și propus ulterior colaborarea pentru realizarea acestui volum. Studiul a fost dezvoltat în anii următori prin lucrarea mea de doctorat cu tema MIȘCAREA MODERNISTĂ INTERBELICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ARHITECTURA BUCUREȘTIULUI3, din care, practic, a fost extras textul cărții și pregătit pentru versiunea în limba engleză. Coautorul volumului este arhitectul Ernie Scoffham, la acea dată reader la Urban Architecture School, University of Nottingham (UK), al cărui merit a constat tocmai în a impune textului, după traducerea lui în limba engleză, acel tip de prezentare cu caracter aproape didactic, permisiv pentru cititorul neavizat, pentru care nu numai fenomenul modernist era necunoscut, dar și multe aspecte ale istoriei și culturii românești. Ultimul capitol al cărții, intitulat Liberation, a fost scris de Ernie Scoffham și include remarci asupra situației arhitecturii românești contemporane, precum și viziunea sa asupra unei posibile evoluții a arhitecturii din România în următorii ani, făcând o paralelă cu perioada interbelică prezentată în lucrare. Invitatul nostru de onoare pentru a scrie introducerea cărții a fost arhitectul Șerban Cantacuzino4, fiul lui George Matei Cantacuzino. Introducerea dezvoltă multe elemente biografice inedite despre G.M.C., una dintre principalele personalități ale culturii interbelice din România. La momentul cercetării, tendința generală internațională de reevaluare a avangardei și modernismului ajunsese oarecum în punctul de maxim interes. Expozițiile organizate de UAR, la începutul anilor ’90, și primele monografii dedicate lui Horia Creangă și lui Marcel Iancu începuseră să „desțelenească” un domeniu rămas în multe privințe ascuns studiilor fundamentale ale istoriei arhitecturii. Sistemul de distribuire a cărților editate de MIT Press a făcut ca volumul să ajungă în bibliotecile marilor universități și, implicit, să stârnească interesul specialiștilor, studenților, profesorilor și cercetătorilor față de acest subiect. În prezent, cartea este în 293 de biblioteci5 și apare indicată ca bibliografie a unor cărți, articole, studii doctorale, lucrării de master etc., ce au avut ca subiect direct sau tangențial arhitectura interbelică românească sau a zonei culturale est-eu­ropene, confirmând în acest fel necesitatea și oportunitatea publicării ei. Ea a fost evaluată de critici, care în mod curent analizează aparițiile publicistice ale acestei edituri, fiind în măsură să aprecieze atât calitatea demersului și analizei, cât mai ales valoarea și caracterul fenomenului modernist românesc în contextul curentului internațional6. Mulțimea comentariilor, pe care prin grija editorilor MIT Press le-am primit în mod sistematic, au confirmat noutatea informației, interesul pentru nuanțele și reevaluarea tendințelor modernismului interbelic românesc, dar și pentru forma clară aproape scolastică a analizei și prezentării, apreciată în special în mediile academice universitare occidentale și americane. Impactul asupra cititorilor străini a avut ca rezultat și creșterea interesului în a cunoaște mai îndeaproape autorii și realizările arhitecturii moderniste românești. Aș aminti un grup de tineri arhitecți7 absolvenți ai Technische Universität München (TUM). În 2001, plecând de la carte, ei au realizat, sub îndrumarea profesorului Winfried Nerdinger8, o expoziție și un ghid Moderne in Bukarest, prezentate la TUM, la N-ERGIE Centrum din Nürnberg, în 2002, și la galeriile Architektur im Ringturm din Viena, în 2004. Expoziția și ghidul au expus, într‑o formă sintetică, câteva dintre cele mai reprezentative realizări interbelice românești, pe care le‑am selectat, împreună cu ei, din materialul cercetării inițiale. Tot ca ecou al acestei apariții editoriale, cuprinzând nu doar perioada interbelică, ci și arhitectura românească a ultimilor 100 de ani, a fost și expoziția și catalogul expoziției cu titlul RUMÄNIEN - Momente der Architektur vom 19. Jahrhundert bis heute, organizată în 2007 de galeriile Architektur im Ringturm, editor arhitectul Adolf Stiller9. Și exemplele pot continua… Se poate pune întrebarea dacă mai e de actualitate cercetarea fenomenului de avangardă și dacă ea constituie, în sine, un motor pentru fiecare etapă istorică a culturii și, în special, a arhitecturii. Din punctul meu de vedere, răspunsul este afirmativ. Avangarda, în general, este cea care împinge mersul istoriei înainte, inovează, schimbă ordinea însușită a abordării, dinamizează, este controversată și intrigă cercurile conservatoare și paseiste. Este acceptată inițial doar de anumite elite. Avangarda se impune printr-o răsturnare a unor concepte consacrate, duce de obicei o luptă ine­gală cu mediul ostil în care își face apariția, dar mai devreme sau mai târziu istoria îi confirmă adevăratele valori. Ea determină apariția unor noi curente sau tendințe în artă și în arhitectură, dinamizează procesul de creație și descoperă vocații și argumente necunoscute și neacceptate imediat. Dacă în afara României cartea a avut rolul de a informa despre o perioadă necunoscută din istoria noastră culturală, cititorul român poate avea revelația, pe care eu însămi am avut-o pe parcursul cercetării acestui fenomen, că avangarda sau noutatea în arhitectură poate fi ușor amendată de o societate conservatoare sau lipsită de deschiderea culturală a elitelor. Comparând momentul actual al arhitecturii românești cu soarta arhitecturii interbelice, în spiritul capitolului de încheiere scris de Ernie Scoffham, se poate conchide: După ce, în epoca comunistă, clasificarea și ierarhia valorilor în arhitectură era impusă direct sau indirect de activiștii partidului comunist, constatăm în prezent o tendință ofensivă de afirmare a unor opinii tot din afara breslei, „activiști democrați”, voci sonore de neprofesioniști, care se fac auzite puternic în mass-media, ca formatori de opinii și judecăți de valoare în ceea ce privește arhitectura și urbanismul contemporan (și nu numai), fondate pe criterii subiective, fundamental eronate, într-o formulă de democrație prost înțeleasă. Apare inevitabil riscul denigrării unor lucrări de substanță, cu caracter novator și de avangardă (cum a fost cazul operelor de început ale lui Horia Creangă, Marcel Iancu etc.) în favoarea unei arhitecturi paseiste și mediocre. Arhitectura românească contemporană de valoare (atât cât există) este prezentată uneori în mod deformat publicului larg românesc, denaturând educația estetică și informațiile culturale recepționate de societate. Doar critica pertinentă, analiza argumentată din interiorul breslei, formulată de observatori competenți, branșați la curentele internaționale, poate departaja și pune în evidență obiectiv, acum ca și atunci, adevăratele valori. La peste 70 de ani de la perioada interbelică, privind retrospectiv, azi e mult mai simplu de a formula o privire critică coerentă asupra mișcării moderniste, decantată în timp și eliberată de subiectivismul, erorile și presiunea momentului. Probabil, tot timpul va fi cel care va (re)așeza și ierarhia arhitecturii contemporane din România. În ce privește protecția și punerea în valoare a acestui patrimoniu, cred că mai sunt încă multe de făcut. O mulțime dintre construcțiile de referință menționate în această carte nu sunt încă înscrise în lista monumentelor istorice, listă întocmită adesea mai mult pe criteriul existenței elementelor decorative, printre care realizările arhitecturii moderniste se pot repera mai greu. Acesta este și unul dintre motivele pentru care mi-am propus - și din păcate nu am găsit încă răgazul necesar, dar sper că în viitor voi reuși - publicarea versiunii românești a acestei cărți. Ea nu ar fi o traducere a ediției din limba engleză, care într-un fel a fost limitată de condițiile impuse de MIT Press (ca număr de pagini, număr de ilustrații, desene etc.), ci ar cuprinde întreg materialul studiului scris inițial în limba română, mult mai detaliat, în speranța de a oferi celor interesați un instrument de lucru sau o pornire pentru alte cercetări.
1Lansarea cărții în București s-a făcut în 1999, dar apariția ei în librăriile din România a fost posibilă doar din 2005.2 Modernism, The Architec­ture of Bucharest 1920-1940 a fost aleasă, ca a doua car­te, într-o ierarhie a lucrărilor reținute pentru tipar făcută de editor. Prima carte publi­cată în acest program a fost THE ARCHITECTURE OF HISTORICAL HUNGARY, de Dora Wibenson (profesor emeritus of the University of Virginia) și Josef Sisa (research fellow of The Art Historical Institute of the Hungarian Academy) în 1998. 3 Teza de doctorat a fost în­drumată de profesorul Mihail Caffé. 4 Șerban Cantacuzino, fost redactor la The Architectural Review și secretar la acea dată al Royal Fine Art Commission din Londra. 5 conform informației link: http://www.worldcat.org/identities/lccn-n98-80892; Aici, cartea are următoarea prezentare: This is the first book in English to reveal the extent to which modern architecture flourished in Romania - and is still visible as a neglected and almost forgotten past amid the contradictions of present-day Bucharest. 6 vezi l’Architecture d’au­jourd’hui no. 334, mai-juin 2001. 7 arh. Horia Georgescu, arh. Ana Gabriela Castello Branco Dos Santos și designer- fotograf Pierre Levy. 8 Istoric de arhitectură, directorul Muzeului de Arhi­tectură al TUM. 9 Comisarii expoziției RU­MÄ­NIEN - Momente der Ar­­chi­tektur vom 19. Jahrhundert bis heute au fost: Ștefan Ghenciulescu, Ana Maria Machedon, Luminița Machedon și Adolf Stiller.
After almost 12 years from the book Romanian Modernism. The Architecture of Bucharest 1920-1940issue, a new presentation might seem redundant, considering that meanwhile, everyone interested in this subject could have explored its content.It would be perhaps, more interesting to comment the book’s issue, the international critic remarks, less known by the Romanian public, and the cultural events and comments of various publications that emerged as a specialist’s reaction to the impact with the information presented in the book. The volume was edited by one of the most prestigious academic printing houses, Massachusetts Institute of Technology Press (USA). Launched in 1999 at New York, London and Bucharest1, the volume had the role to initiate a recovering approach on the Romanian Modern Movement and offered the foreign readers the possibility to get in touch with this phenomenon. At the time, it was the first MIT Press book having a Romanian author. The book editing was enabled by Getty Foundation scholarship, within the Getty Grant Program, being part of a list of about 40 works on East-European culture, selected to be published, in the MIT Press2 conditions. At the manuscript reception, the program manager, Roger Conover, fascinated and astonished in the same time by the fact that the architecture presented in the book was still existing in Bucharest (unfortunately, Romanian’s image in the media was perceived in the USA quite differently from reality), did not hesitate to make a short visit, to “convince himself” by the existence of this heritage. Unknown and hidden for a long time, the Romanian modern architecture between the Two World Wars did not represent the goal of international researchers and critics’ analysis, mainly because in Romania the phenomenon hadn’t been at the time, enough studied. The Romanian Modern Movement was rather a “blank domain” in the reference studies of foreign historians and researchers. A profound critical analysis as an information source in order to define the character, the value and position of the Romanian Avant-garde and Modernism manifested earlier abroad and expressed afterwards in new tonalities in Bucharest, after the First World War, was missing. The book started from the research Bucharest Interwar Modern Architecture, accomplished in 1994, within a scholarship granted by Soros Foundation at the Central European University, from Prague, and had the chance to be discovered by Ernie Scoffham, a works evaluation committee member, who showed interest to collaborate for the production of this volume. The study was developed the following years through my Ph.D. thesis entitled ROMANIAN INTERWAR MODERN MOVEMENT IN BUCHAREST ARCHITECTURE3, the basic source of the text for the English version. The co-author of the volume was the architect Ernie Scoffham, at that time reader at Urban Architecture School, University of Nottingham (UK). Through his contribution, he gave the text, after its translation in English, an almost scholastic character, permissive for the non professionals, to whom not only the modern phenomenon was unknown, but also many of the Romanian history and culture aspects. The last chapter of the book, entitled Liberation, was written by Ernie Scoffham and included remarks over the Romanian contemporary architecture, as well as his vision over a possible evolution of the Romanian architecture in the following years, as an analogy to the interwar period presented in the research. Our honorable guest for the book’s introduction was the architect Șerban Cantacuzino4, son of George Matei Cantacuzino. The introduction reveals many biographic elements on G.M.C., one of the main personalities of Romanian interwar culture. At the time of the research, the international general tendency to reevaluate the Avant-garde and Modernism had reached in a way its highest interest point. The exhibitions organized by the UAR (Union of Romanian Architects), at the beginning of the ’90, the first monograph dedicated to Horia Creangă and Marcel Iancu started to reveal a domain hidden – from many points of view – to the fundamental studies of architecture history. The distribution system of MIT Press enabled the volume to get into the libraries of many famous universities and, at the same time, to stimulate the interest of specialists, students, professors and researchers on this subject. Now, the book is available in 293 libraries5 and is quoted in books, articles, Ph.D. studies, master degree thesis bibliography that have the Romanian interwar architecture or East-European culture as a direct or tangential subject, confirming the need and the opportunity of its publication. It was evaluated by the critics, reviewers that currently analyze the MIT Press issues, able to appreciate the quality of the approach and mainly of the Romanian modernist phenomenon value and character in the international6 context. The comments received from the MIT Press editors confirmed the information’s novelty, the interest for the Romanian interwar modern nuances, but also for the clear and almost scholastic form of the analysis and presentation, appreciated in the Western and North American universities. The impact on the foreign readers had as result a growing interest to discover the authors and their achievements in Modern Romanian Architecture. I would remind a group of young architects’7 graduates of the Technishe Universität München (TUM). In 2001, starting from the book, they produced, under the guidance of the professor Winfried Nerdinger8, an exhibition and a guide, Moderne in Bukarest, presented at TUM, at N-ERGIE Centrum from Nüremberg, in 2002, at the Architektur im Ringturm galleries from Wien, in 2004. The exhibition and guide pointed out, in a synthesis, some of the most representative results of Romanian interwar architecture, which we had selected together, from the book’s research material. As an echo of this book issue, including not only the interwar period, but also the Romanian architecture of the last 100 years, was also the exhibition and catalogue RUMÄNIEN – Momente der Architektur vom 19. Jahrhundert bis heute, that took place in 2007 at the Architektur im Ringturm galleries, with the architect Adolf Stiller9 as editor. And the examples could continue … We may ask if the Avant-garde phenomenon research is still of interest and if it can represent an engine for each cultural historical stage, especially for architecture. From my point of view the answer is affirmative. The Avant-garde, in general, pushes forward the development of history, innovates, changes the established approaches, gives dynamics, is controversial and intrigues the conservative and old fashion circles. Initially it is accepted only by certain elite. The Avant-garde imposes itself by ending the accustomed concepts, fights from an unequal position against the hostile environment it develops in, but sooner or later history confirms its real values. It enables new currents and tendencies in art and architecture, brings dynamics to the creative process and discovers unknown and not instantly accepted vocations and arguments. If abroad the book had the role to inform over an unknown period of our cultural history, the Romanian reader might have had the revelation that I encountered too during the research of this phenomenon, that the Avant-garde or innovation in architecture can be easily attacked by a conservative society or one that lacks the cultural opening and education of the elites. Comparing the actual moment of Romanian architecture with the interwar architecture’s destiny, in the ending chapter written by Ernie Scoffham, we may conclude: After the communist period, where the architectural classification and hierarchy was imposed directly or indirectly by the communist party activists, we find nowadays an offensive tendency by imposing opinions from the outside of the architectural professional environment. The “democratic activists”, intensive voices of non-professionals, are promoted by the mass-media, as opinion, judgments and trend setters regarding contemporary architecture and urbanism, based on subjective criteria, fundamentally wrong, in a misunderstood democratic way. The risk to denigrate important architectural projects, with innovative and Avant-garde character appears inevitably (as it was the case of the first works of Horia Creangă, Marcel Iancu, s.o.) sustaining old-fashioned and mediocre architecture. The valuable Romanian architecture (as much as we have) is presented sometimes in a deformed way to the public, altering the esthetical education and the cultural information of the society. Only pertinent critique, argued analysis inside the professional environment, assessed by competent observers, connected to the international currents, may separate and objectively highlight, nowadays as in the past, the real values. After more than 70 years from the interwar period, looking retrospectively today is much easier to state a coherent critic over the Modern Movement, filtered in time and released from the subjectivism and errors of the moment’s pressure. Probably, only time will (re)assess the Romanian contemporary architecture. Regarding the architectural heritage protection and evaluation, I believe that there is still a lot to do. Many of the reference buildings quoted in my book are still not included in the list of historical monuments, list that is often made exclusively on the criteria of decorative elements existence, among which obviously the achievements of modern architecture are difficult to be identified. This is one of the reasons I decided – and unfortunately it did not find yet the time, but I hope that in the future I shall succeed – to publish the Romanian version of this book. This would not be a translation of the English edition, that in a way was limited by the MIT Press conditions (number of pages, number of illustrations, drawings, etc) but would include the entire study initially written in Romanian, more detailed, hoping to offer to those interested a working instrument or a starting point for further researches.
1The book launching in Bucharest was in 1999 but the book availability in Romanian book-shops was possible only from 2005.2 Romanian Modernism, The Architecture of Bucharest 1920-1940 was selected, in the second place, from a hierarchy made by the editor. The first book published in this program was THE ARCHITECTURE OF HISTORICAL HUNGARY, by Dora Wibenson (professor emeritus of Virginia University) and Josef Sisa (research fellow of The Art Historical Institute of Hungarian Academy) in 1998. 3 The Ph.D. thesis was under the guidance of professor Mihail Caffe. 4 Șerban Cantacuzino, former editor in chief of The Architectural Review being at that time secretary of the Royal Fine Art Commission in London. 5 According to the information link: http://www.worldcat.org/identitis/Iccn-n98-80892; In here the book has the following presentation: “This is the first book in English to reveal the extent to which modern architecture flourished in Romania - and is still visible as a neglected and almost forgotten past amid the contradictions of present-day Bucharest”. 6  See l’Architecture d’au­jour­d’hui no. 334 mai-juin 2001. 7 arch. Horia Georgescu, arch. Ana Gabriela Castello Branco Dos Santos and the designer-photographer Pierre Levy. 8 Architecture historian, director of the Architecture Museum in TUM. 9 RUMÄNIEN - Momente der Architektur vom 19. Jahrhundert bis heute ex-hi­bition curators were: Ana Maria Machedon, Luminița Machedon, Ștefan Ghenciulescu and Adolf Stiller.
[gallery link="file" orderby="ID"]