Oglindiri

Fragmentul dada rearticulat

Un dadaism genuin, ca o enzimă corozivă, marcă a timpului nostru, se ascunde în orice destin de creator modern care se joacă cu fragmente, încalcă regnurile și regulile, destructurează și restructurează (mai mult sau mai puțin), vizând un anume șoc al incongruității. Pe o scală de nuanțări ale dominantelor stilistice aplicabile anistoric (clasic-baroc-manierist-romantic), trebuie adăugat dadaismul, pentru posteritatea sa insidioasă în a doua jumătate a secolului XX, precum și pentru recuperarea cinicilor antici sau a manifestărilor apocaliptice gen Savonarola. Chiar Theo van Doesburg, fondatorul revistei neoplasticiste De Stijl, are pseudonimul I.K. Bonset, sub care scoate revista dadaist-constructivistă Mecano. Se întâmplă în 1923, an semnificativ, căci dada-ul lui Tzara începe să se dizolve în suprarealismul parizian, iar la Hanovra, Kurt Schwitters pornește „să construiască dadaist” „coloana-catedrală a mizeriei erotice”, adică C.M.E. Iată formulări ce se pot transla până în contemporaneitate, apărute chiar în De Stijl, în 1923, în articolul Wat is Dada?, semnat de Van Doesburg: (...) Citiți textul integral în nr 5 / 2011 al Revistei Arhitectura. [gallery link="file" order="DESC" orderby="ID" include="2581, 2580"]