Bref

Hala Matache. Bucureștiul Alternativ – atelier interdisciplinar

27.06.2011

Clădirile de patrimoniu cea mai accesibilă cale spre cultură

Autor : arh. Silvia Costiuc, voluntar în echipa Bucureștiul Alternativ

Locuiesc de 10 ani de zile la 7 minute de Piața Matache. Știam de mult despre proiectul diametralei și despre PUG-ul Bucureștiului, eram amă­râtă, însă nu credeam sau nu vroiam să cred că se va întâmpla. Sau poate pur și simplu credeam că nu mă privește. Am neglijat abilitățile gospodărești și firea ambițioasă a primarului Sorin Oprescu. Nu aș fi conceput acordul tacit al Ministerului Culturii. Un an de zile, până în septembrie 2010, drumul meu cu bicicleta spre biroul de arhitectură din Panduri, de unde lucram, era prin Buzești-Berzei. Un an de zile, de două ori pe zi, dus-întors făceam acest drum cu bicicleta. Iarna mergeam cu tramvaiul împreună cu pensionarii care mergeau la piață dinspre zona 1 Mai. Preferau piața Matache – e mai ieftină și mai bogată în produse autentice. Acum nu mai au tramvaiul și nu mai vin. De fiecare dată porțiunea Marna – Piața Virgiliu era cea mai antrenantă. Din cauza oamenilor și a contrastelor de orice fel. În luna noiembrie am lucrat la un proiect cu o colegă arhitectă care locuiește pe strada Horațiu, stradă perpendiculară pe str. Mircea Vulcănescu și paralelă cu Berzei. Lucram la ea, mergeam dimineața și mă întorceam noaptea târziu, cu bicicleta. Casele erau evacuate. Într-una dintre nopți au început să demoleze în mare grabă. Dinspre Generali spre hotelul Marna. În câteva zile au distrus ani de muncă ai generațiilor trecute. Casele bunicilor noștri. Multe dintre clădirile acelea erau sănătoase. Hotărâsem să îmi reprim orice sentiment legat de distrugerile de acolo ca să nu mă distrug, pentru că aveam impresia că eu singură nu pot face nimic ca să îi opresc. Din fericire, Nicușor Dan, matematicianul de la Salvați Bucureștiul, nu a gândit așa. Eu nu știam cine e Nicușor Dan pe atunci. Întâmplarea a făcut în așa fel încât vineri, 6 mai 2011, am fost invitată la atelier chiar de arhitecta la care lucram în perioada în care traversam de două ori pe zi calea Buzești-Berzei, arh. Emilia Țugui. Era ora 18, vineri după cursurile postuniversitare de restaurare unde suntem colege. De la ieșirea din sala de curs am luat-o înainte, dar am auzit-o pe Emilia, entuziasmată, că le invita pe colegele noastre la acest atelier care vizează diametrala Buzești-Berzei. Mă grăbeam. Am ieșit din clădirea Facultății și îmi dezlegam bicicleta. Bicicletă care s-a stricat ieri, 6 iunie 2011, în drum spre Active Watch, unde stă acum garată și va sta până vom preda planșele la care, în timp ce eu scriu, 30 de oameni lucrează intens pentru expoziția Bucureștiului Alternativ 1. Emilia m-a întrebat și pe mine cu același entuziasm, deși nu strânsese pe nimeni dintre colegii care coborau în urma mea pe trepte. Și-am mers. M-a chemat atunci la sediul Antropoesis, în strada Mircea Vulcănescu nr. 19, la Bucureștiul alternativ: atelier interdisciplinar. Atelier coordonat de Mario Kuibuș și echipa: Gruia Bădescu, Claudia Pamfil, Horia Marinescu, Celia Ghyka, Doru Frolu, Alec Bălășescu, Vera Marin, Ionuț Pițurescu. La atelier erau admiși aproximativ 30 de tineri: arhitecți și urbaniști mai mulți, antropologi și sociologi mai puțini. Când am ajuns începuserălucrul de mult. Am fost rugată foarte ferm și foarte călduros de Vera Marin, pe care nu o cunoșteam, să scriu pe o foaie trei cuvinte. Cuvintele exprimau așteptările mele față de acest atelier. Am scris AER, PIETONI, DIALOG și am spus că nu trebuie să uităm nicio clipă de PATRIMONIU. Clădirile de patrimoniu sunt cea mai accesibilă cale spre cultură. Nu poți obliga cetățeanul să intre în bibliotecă, nu îl poți obliga să deschidă o carte, dar pe lângă Biblioteca Centrală Universitară sau Hala Matache trecem toți. «Clădirile de patrimoniu sunt o resursă neregenerabilă, deci trebuie să o păstrăm», zicea doamna prof. dr. arh Anca Brătuleanu. Am reținut și ce a scris Mario Kuibuș: OM, IDENTITATE, INOVAȚIE. Atunci am aflat că arh. Adrian Bălteanu a propus Primăriei ocolirea Halei Matache înainte să înceapă demolările. Tot atunci am aflat despre procesele câștigate de Nicușor Dan cu Primăria și multe, multe alte lucruri extrem de interesante. De când a început acest atelier, toată lumea a avut un program extrem de încărcat. Ritmul a fost extrem de alert, echipa Bucureștiului Alternativ a renunțat la viața personală în ultima vreme. Toți pentru București, București pentru toți. Peste 3 ore avem masă rotundă cu Jan Gehl, iar joi dimineață trebuie să avem planșele gata. Vă las, revenim în numărul următor. În orice caz, atelierul a fost însuflețit de oamenii care au participat. Până la urmă, Bucureștiul Alternativ este o poveste de dragoste a bucureștenilor pentru orașul nostru. [gallery link="file" order="DESC" columns="2"]

Bucureștiul Alternativ 1 - Atelier interdisciplinar

Organizatori: ASUB - Asociația Spațiu Urban București, GDL - Grupul pentru Dezvoltare Locală, ATU - Asociația pentru Tranziție Urbană, Centrul de Cercetare și Dezvoltare Anthropoesis

Coordonator: Mario Kuibuș

Echipă coordonatori: Gruia Bădescu, Alec Bălășescu, Doru Frolu, Vera Marin, Horia Marinescu, Claudia Pamfil, Ionuț Pițurescu

Prelegeri: Gruia Bădescu, Alec Bălășescu, prof. dr. Arh. Hanna Derer, Doru Frolu, Vera Marin, Horia Marinescu, Șerban Sturdza

Sprijin: Agenția de Monitorizare a Presei (Calea Plevnei nr. 98, bl. 10C, Sector 1, București), Centrul de Cercetare și Dezvoltare Anthropoesis (Str. Mircea Vulcănescu nr.19, parter )

Echipa de voluntari: Concept structură de prezentare + coordonare realizare planșe Gruia Bădescu, Silvia Costiuc, Adrian Mihaescu, Ioana Rața, Teodora Popescu, Chloé Salembier

Arhitectură: Ana-Maria Baston, Maria Duda, Ilinca Macarie, Marina Macarie, Mihaela-Daniela Maiorov, Adrian Mihăescu, Raluca Munteanu, Tudor Pavelescu, Ioana Rața, Emilia Țugui

Studenți la arhitectură: Mihail Neagu, Diana Neamțu, Ana Maria Petrescu, Flavia Maria Radu

Urbanism: Oana Druță

Studenți la urbanism: Elena Cristina Ionescu, Alexandra Șerbana

Antropologie: Adrian Deoancă , Oana Druță, Larisa Oancea, Chloé Salembier

Legislație: Nicușor Dan, Adrian Bălteanu

Comunicare: Irina Cărbunescu, Silvia Costiuc, Chloé Salembier, Adrian Mihăescu

Grafică și logo: Tudor Năstase